38

156 29 24
                                    


    Mi-ai plătit supa instant, deși nu era cine știe ce la preț, ca mai apoi să mă iei de mână și dă mă duci în parc. 

    Palma ta era atât de caldă, atât de mare în comparație cu a mea. 

    Nu aș fi crezut că voi mai simți asta vreodată, Yoonie. 

    Mi-ai lipsit atât de mult. 

    Aveai capul puțin plecat, iar umerii îți tremurau puțin. 

    Nu știam de ce plângi. 

    Am crezut că vei fi fericit fără mine. 

    Îți strâng moale mâna în a mea, întinzându-mă spre tine și lăsând un pupic mic pe maxilarul tău. 

    Mereu făceam asta mai demult, atunci când erai trist, deși spuneai că ești bine și nu vrei îmbrățișare. 

    Însă pupicii nu i-ai refuzat niciodată. 

    Ți-ai întors capul spre mine lent, iar eu, cu mâna liberă, ți-am mângâiat obrazul și m-am uitat în ochii tăi frumoși. 

    Dacă ar fi fost seară, stelele s-ar fi reflectat în ei, dar acum doar mici norișori și un albastru vag se oglindeau în negrul adânc al ochilor tăi. 

    "Așa frumos", am șoptit înainte de a realiza că am spus asta cu vocea tare, obrajii mei înfierbântându-se aproape instant. 

    Ai lăsat un pupic pe obrazul meu și mi-ai zâmbit. 

    Cel mai frumos zâmbet gumat pe care l-am văzut vreodată.

    Zâmbetul tău e atât de luminos, Yoonie.

Sweet thoughts||YoonminUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum