Un trandafir de gheata

24.

Fete îmbujorate de copii împânziseră gradina casei Andreei și a lui Sebastian, acolo unde se sărbătorea ziua de naștere a Mariei. Claudia le era recunoscătoare că o ajutaseră sa organizeze un eveniment atât de fericit. Nu ar fi fost în stare să o facă singura. Trecuseră 6 luni, dar durerea era încă acolo. O însoțea oriunde se ducea și orice ar fi făcut. Era ca un companion tăcut cu care, in mod ciudat, se obișnuise.
Cristi, băiatul Andreei și a lui Sebastian, făcea fețe-fete când alt copil încerca să-i capteze atenția Mariei, iar aceasta se străduia mereu să-l impace. Claudia avea deja sentimentul că fata ei îi calca pe urme și lucrul asta o întrista și mai tare. Avea de lucrat la capitolul încredere în sine în cazul Mariei. Nici nu concepea ca fetița ei sa se lase călcată în picioare așa cum i se întâmplase ei.
Șeful securității lui Sebastian ii oferi un pahar cu suc și Claudia îi zâmbi cat mai rece posibil. Nu voia și nici nu trebuia să-i dea speranțe omului. Era arătos și mereu gata să o ajute, dar știa că vrea mai mult. Poate din ambiție sau poate că o placea cu adevărat, după cum susținea Andreea. Nu avea nicio importanță pentru ea pentru că nu avea de gând să-l încurajeze în privința asta.
- Frumoasa petrecere! ii spuse bărbatul, încercând să închege un dialog cu ea.
- Da, într-adevăr, îi răspunse ea pe un ton distant.
- Claudia, eu... Te urmăresc mereu de la distanță și aș vrea...
- Cred că se pregătesc să aducă tortul, ii taie dansa vorba și o luă înainte, spre punctul central al grădinii, un foișor cochet.
In sinea ei, Claudia se felicita pentru inspirația de moment și își promise sa nu mai rămână singură în preajma lui. Mult nu avea să mai țină situația asta, având în vedere hotărârea pe care o luase și anume de a se muta cu Maria in SUA. Își dorea din suflet sa o ia de la zero și avea convingerea că acolo o va putea face.
Copiii se adunaseră toți în foișor și aplaudau nerăbdători în speranța că ospătarii se vor grăbi și vor aduce tortul aniversar. Când în sfârșit apăru, rămaseră gură-cască in fața lui. Avea cinci etaje și înfățișa toate prințesele Disney modelate din marțipan. Băieții se aratara dezamăgiți, in timp ce fetele țopăiau mulțumite. Maria se intimidase și parcă voia să se piardă în mulțime. Niciodată nu-i plăcuse sa fie in centrul atenției, dar Cristi o lua hotărât de mana și îi șopti sa fie curajoasa. Suflară împreună în lumânări și Cristi le porunci tuturor să aibă răbdare ca ea sa guste prima din tort. Claudia o îmbrățișa și ea pe fetiță și o sărută tandru pe frunte, apoi îi oferi cadoul pe care i-l cumpărase, o păpușă cu mai multe ținute de schimb.
Entuziasmului legat de tort îi urmă cel al cadourilor. Maria primise atât de multe încât se pierdu în ele. Printre ultimele se afla o cutie mare, învelită în hârtie strălucitoare roz. Fetiței îi fu parca milă sa strice frumusețe de hârtie, dar curiozitatea învinse și reuși cu greu sa descopere ce era înăuntru, o bicicleta cu model Minnie Mouse, personaj de care fusese fascinata de când vizitase Disneyland. Claudia își aminti imediat de excursia lor acolo și inima începu să-și întețească bătăile. Un plic legat cu panglica alba de ghidon atrase atenția Mariei care-l desfăcu și se încruntă pentru că nu știa încă să citească. Claudia îl luă din mainile fetiței și îl citi de mai multe ori, incredulă.
"La multi ani fericiți!" era mesajul, dar semnătura reprezenta un A.
- Mama, ce scrie acolo? o întrebă Maria.
- îți urează la mulți ani, îi răspunse Claudia.
- De la cine, mama?
Claudia mototoli biletul și îl ascunse in buzunarul fustei.
- Nu scrie, scumpo. Probabil că e de la cineva care te iubește mult, dar a uitat să-și scrie numele.
Fetița se strădui să înțeleagă, dar uita repede de incident, fericita că primise atât de multe daruri. Pe Claudia o ardea parca locul unde stătea abandonat biletul. Nu putea crede că era de la el. Și dacă era de la el, nu pricepea de ce își făcea iar simțită prezența. O amenințase că nu o va lăsa în pace, dar nu se gândise nicio clipă că va îndrăzni sa o facă prin intermediul copilei. Panica familiară se cuibărea usor-usor din nou în sufletul ei. Trebuia să plece. Și asta cat mai repede. Numai la o distanta considerabila de Europa spera că va reuși să o ia de la capăt

- Crezi că ești în stare să faci asta? Știi cine e tipul? întrebă Adrian fara să ridice ochii din telefon.
- Bineînțeles, sefu'! Te asigur că-l rezolv, spuse cu siguranță bărbatul musculos și plini de cicatrici din fata lui.
- Daca te prind, nu spui cine te-a trimis. Nu vreau probleme cu Cobra. Daca spui ceva, știi ce pățesc nevasta-ta și cei trei copii, continua Adrian pe un ton degajat.
Bărbatul aproba și dădu să plece, dar o ultimă precizare a lui Adrian îl opri din drum.
- Și nu uita! Scoate-l din schema, dar nu-l omora. Și transmite-i un mesaj. Să stea departe de prietena soției șefului.