Reminiscențele lui Monat-Varain

14- Viața își va relua cursul

{..................................................................}

11 ianuarie 2216

Deși trecuseră cinci luni de la moartea Rinei și executarea lui Giovanni, Monat rememoră pentru ultima dată acele evenimente tragice. Totodată, brunetul își mai amintea că a doua zi, după ce incendiul fusese stins, Giovanni se duse la poliția orașului Burstway și se predase, spunându-le autorităților tot ce făcuse. În același timp, își asumă și faptul că era responsabil de uciderea partenerei sale. De asemenea, fostul asociat al Rinei își contactă oamenii și le dăduse ordin să se lase arestați. Autoritățile din întreaga Evropa descinseseră în depozitele unde copiii erau ascunși și îi transportaseră în siguranță la familiile lor. Parcă și acum Monat vedea cum mii de părinți, bunici, frați și surori mai mari sau mai mici, unchi și mătuși se îmbulzeau în jurul autocarelor cu care fuseseră aduși în țară copiii. Cu toate că micuții trecuseră prin clipe de groază și rămăseseră marcați, guvernele tuturor țărilor evroprene puseseră la dispoziția părinților programe de reabilitare și ștergere a memoriei copiilor, ce erau decontate de către instituțiile naționale ale fiecărui stat. Astfel, adulții nu trebuiau să plătească nimic ca memoria din ultima perioadă a celor mici să fie ștearsă, iar amintirile groaznice să fie înlocuite cu altele plăcute.

Totodată, Giovanni și oamenii lui fuseseră condamnați de către lege la moarte prin otrăvire. Executarea acestor indivizi avusese loc într-un amfiteatru, special amenajat pentru astfel de ocazii, al închisorii din Aragon. Mulți oameni se adunaseră în acea zi ca să-i privească pe traficanți cum se chinuie în ghearele morții. Însă, un fenomen destul de neobișnuit și straniu avusese loc. Când în amfiteatru intraseră doctori autorizați pentru a se ocupa cu otrăvirea criminalilor, o mulțime de șerpi veninoși năvăliseră asupra traficanților și îi mușcaseră până la sânge. Țipetele de ajutor și implorările acestora răsunau cu ecou în amfiteatru, amplificând teroarea spectatorilor care priveau pe jumătate curioși, pe jumătate speriați cum șerpii îi devorau pe nenorociți. Zece minute mai târziu, vacarmul creat de strigătele de durere ale traficanților luase sfârșit, întrucât șerpii se retrăseseră și dispăruseră așa cum apăruseră.

În cel mai înalt și întunecat al amfiteatrului se aflau Monat, Raoul și Anzalus ce asistaseră, de asemenea, la executarea criminalilor. Un șarpe se încolăci de piciorul brunetului și se urcă până la gâtul acestuia.

- Să știi că n-am să te pot răsplăti niciodată îndeajuns, prietene, pentru ajutorul acordat de tine și ceilalți șerpi. Vă mulțumesc din suflet, îi zise Monat-Varain șarpelui.

Reptila sâsâi și se înfășură puțin mai  mult de gâtul tânărului, ca și cum l-ar fi îmbrățișat. Monat îi dădu un pupic pe bot șarpelui, acesta coborând de pe băiat.

- Niciodată nu va înceta să mă fascineze abilitatea lui Monat de a comunica cu șerpii, îi șopti Anzalus la ureche lui Raoul.

Detectivul chicoti și-l luă de umeri pe blond.

Trecând în revistă zilele acelea, brunetul zâmbi, gândindu-se că făcuse un mare bine societății. Din păcate, acest merit nu-i fusese recunoscut de nimeni, dar nici nu-i păsa lui Monat de asta. Nu, ci, pur și simplu, considera că un erou adevărat trebuie să privească fericirea oamenilor și armonia lumii ca pe o răsplată.

Tânărul stătea pe tăblia patului și se uita pe fereastra camerei sale la vița-de- vie ce împrejmuia nucul înalt din curtea casei lui Anzalus. În momentul respectiv,  Monat și cumnatul său locuiau cu prietenul lor deoarece acestuia îi era cam urât să fie de unul în propria casă de când bunicii acestuia decedaseră. Așa că, cei doi băieți mai în vârstă decât el se mutaseră în Stumpens pentru o perioadă. Doar că brunetul și detectivul se înțeleseseră să plece de dimineață spre L'Italia. Ei bine, nici ei nu știau de ce luaseră o astfel de decizie, pur și simplu, credeau că aveau nevoie de timp pentru a se reculege.