Reminiscențele lui Monat-Varain

7 - Râsetele miresei

Era în seara celei de-a doua zile după scandalul dintre Monat și Darium, când brunetul fusese vizitat de către cumnatul său. Monatessius servea cina în dormitorul său, precum obișnuia în ultimele trei săptămâni de când fusese întemnițat, stând pe pervazul geamului pe care pătrundea lumina difuză a becului vecinilor. 

O bătaie în ușă îl întrerupse pe Monat din a-și savura mâncarea. Băiatul răspunse:

- Intră ! 

În cameră păși Raoul, care-și salută cumnatul cu jovialitate :

- Bună seara, Monatessius ! 

- Bună seara și ție, Raoul. Ai venit să-mi aduci răspunsul în privința reluării procesului ? 

- Ei bine,nu. N-a sosit nimic de la Curtea de Justiție încă, răspunse detectivul, căutând întrerupătorul.

- Nu aprinde lumina ! Lasă așa , îl văzu Monat și-l goni pe Raoul de lângă perete. Nu suport lumina artificială. 

- De fapt, ai inventat regula asta doar ca nimeni să nu-ți aprindă lumina noaptea deoarece îți place mai mult întunericul , îl înțepă detectivul pe cumnatul lui. 

Monat nu mai zise nimic și își dădu ochii peste cap. Raoul se așeză pe celălalt colț liber al pervazului lângă acesta și-l privi un timp în tăcere. Brunetul observă și se opri din mâncat :

- Am ceva pe față ? 

- Nu pot să te privesc ? Este interzis prin lege ? râse detectivul, ciupindu-i brațul cumnatului său. 

- Au ! Nu, îi dădu peste mână Monat lui Raoul. Nu mai face asta . Știi că nu suport să fiu ciupit . 

- Știu. Și de asta îmi place să te ciupesc de fiecare dată când am ocazia. 

- Îți place să mă enervezi ? 

- Poate, afirmă tânărul cu păr albastru, trecându-și limba peste buza superioară.  

Monat zâmbi în colțul gurii, apoi se uită în ochii de culoarea safirului ai lui Raoul. Deși brunetului nu-i plăceau persoanele cu ochi albaștri pentru că le considera superficiale, recunoscu de multe ori pentru sine că ochii cumnatului erau cu totul și cu totul mai speciali față de ai altor oameni. În primul rând, nuanța acestora de albastru era foarte rară. Nu mulți o aveau, iar în al doilea rând, Monat considera că în spatele ochilor cumnatului său se ascundea o forță misterioasă și nimicitoare. Nu știa de ce. Poate pentru că Raoul nu era genul de persoană care să-și expună stările cu adevărat, preferând să le țină mai mult sub o mască impenetrabilă în fața societății. Tocmai acest lucru îl determinase pe Monatessius să-i devină prieten lui Raoul. Semănau într-un fel. 

Detectivul își flutură mâna în fața lui Monat, captându-i atenția :

- Venus către Monat. La ce te gândeai ?

- La nimic. Auzi, chiar, ce te aduce pe aici în Burstway ?

- Nu pot să te vizitez ? îl întrebă Raoul pe Monat. 

- Să străbați treizeci și cinci de kilometri din Aragon până în Burstway în noapte, doar ca să mă vezi, mi se pare extenuant. Și plecat direct de la serviciu ?

- Normal. De ce ? 

- Și, nu ți-e foame ? 

- Eh, da . Nu, sunt bine. 

- Păi, mai pleci acasă în noaptea asta ? Pe timpul ăsta ? îl întrebă Monat pe cumnatul său, fiind îngrijorat de faptul că vremea începuse să se strice.