Reminiscențele lui Monat-Varain

4 - Prieten sau dușman

    Becul de pe peretele lateral al casei vecinilor fusese aprins, iar lumina sa pătrundea în dormitorul lui Monat. Darium vedea acum clar expresia facială a prietenului său. Brunetul avea pe buze un zâmbet malițios. 

   Șatenul îi dădu mâna la o parte lui Monat de pe tricoul lui și-l fixă cu o privire acuzatoare:

- Deci, tu ai pus șarpele atunci în vestiarul fetelor. 

- Așa, și? Nu crezi c-o merita? își lărgi Monatessius zâmbetul, arătându-și colțul stâng ascuțit. 

- Ești nebun de-a binelea! sări Darium de pe pat, fiind cam îngrozit de zâmbetul colțos al brunetului. Tu știi, Monat, că Rina putea muri ? Șarpele acela era veninos! De fapt, cred că tu știai asta prea bine. 

- Și știi că ar fi fost mai bine? Dacă ar fi avut ea " norocul ,, ăsta, copiii de care și-a bătut joc,  ar fi trăit în continuare o viață normală!  Atât ei, cât și părinții lor! Chiar și cei din jurul lor! tună Monat foarte nervos.

- Vrei să începem ca atunci?! ridică tonul șatenul și veni mai aproape de celălalt tânăr. Poate te las lat, dacă mai îndrăznești să aduci acuzații false la adresa soției mele! Nu-ți permit s-o jignești! 

    Monat făcu doi pași înainte, fiind din nou față-n față cu Darium. 

      Lumina becului de afară cădea pe fețele lor, astfel încât, își puteau analiza unul celuilalt deslușit expresiile. Monatessius îl privi cu atenție deosebită pe prietenul, mai bine zis, fostul său prieten, sau chiar, dușman. Pe chipul șatenului se citea furia, iritarea și chiar ura, în schimb, ochii transmiteau milă și confuzie. Brunetul observă că tânărului mai înalt îi scăpă o lacrimă din ochiul stâng. Vru să-l cuprindă de gât, dar repulsia pe care o simțea față de acesta, din cauza asocierii sale cu o ființă umană mârșavă, netrebnică și,  mai presus de toate, nenorocită, îl făcea să se dea în spate pentru a-și înfrâna imboldul inimii. 

   Chiar și fața lui Monat căpătase alt aspect. În obraji și ochi năvălise sângele, iar pupilele i se dilataseră, asemănându-se cu cele ale reptilelor. Însă, odată ce atmosfera se mai descongestionase, acea expresie înspăimântătoare dispăruse. 

    Darium se duse la geam și se sprijini de perete, vârându-și mâinile în buzunarele de la pantaloni. Monat se așezase pe tăblia de capătul dinspre ușă al patului și, scârbit de prezența șatenului, îi zise:

- Dacă nu mai ai nimic de zis, ești liber să pleci. Orele de vizită s-au terminat.

    Atunci, celălalt spuse cu o voce scăzută din care se desprindea amărăciune:

- Vreau să-ți mai mărturisesc un singur lucru și ... aici făcu o pauză, după aceea voi pleca. Poate chiar n-o să mă vin niciodată să te văd. 

- Ar fi frumos, Darium. Într-adevăr, mi-ai face o mare favoare, scutindu-mă de existența persoanei tale în viața mea, îi răspunse Monatessius, afișând un zâmbet amabil. 

- Gata, încetează! Nu vreau să ne mai certăm. Ajunge, gemu tânărul mai înalt, lipindu-și fruntea de perete. Este suficient cât m-ai bătut la cap în seara asta! 

      La auzul acestor din urmă cuvinte, Monat izbucnise într-un râs drăcesc și sfidător, în același timp, bătând din palme. Tot el era cel care îi pisa creierii? Tot el era de vină pentru durerea de cap pe care urma s-o aibă în acea noapte? 

    Oprindu-se din râs, brunetul îi fulgeră lui Darium o privire plină de dispreț și întrebă:

- Și spune odată pentru totdeauna ce-ai de mărturisit și gata! Ce este așa de greu? Sau poate n-ai nimic de zis, până la urmă, și coci acum în căpățâna ta îngustă o poveste care să lase audiența în lacrimi.