𝕴𝖚𝖇𝖊ș𝖙𝖊-𝖒𝖆 𝖈𝖚𝖒 𝖙𝖊 𝖎𝖚𝖇𝖊𝖘𝖈

❁11❁

   Dimineata ploioasa de duminica ne gaseste imbratisati sub asternuturile moi si calduroase,treziti amandoi de sunetul ploii care spala strazile si vantul care misca crengile goale ale copacilor. Octombire e pe sfarsite,iar tabloul toamnei timpurii,contrasteaza acum cu linistea si caldura pe care o simt in toata fiinta.Cand deschid ochii si il vad pe el,mormaind si zambind linistit cand imi asez capul pe pieptul sau.
   -Buna dimineata,iubitule!soptesc eu,iar el deschide ochii si-mi zambeste cald.
  -Buna dimineata,iubito!spune cu acea voce calma si ragusita,intorcandu-se pe o parte si strangandu-ma mai tare in brate,lucru care ma facea sa ma simt linistita. Doar nu vrei sa coboram din pat,nu? E duminica...
  -Nu coboram,iubitule.aprob razand,iar el mormaie usor in timp ce se scufunda mai mult in paturi.

  Dimineata lenesa s-a intins pana pe la orele pranzului,cand ne-am facut curaj sa coboram din pat,mai mult impinsi de foame. Cobor eu prima,ma infasor in halatul meu pufos,iau clasicii mei totosi,spunand in gand bunicii ca cineva imi incalzeste acum inima,insa picioarele se incapataneaza sa ramana reci. Rad la gandul ca am tinut atatia ani cont de acele cuvinte spuse intr-o gluma adevarata de catre ea,iar in timp ce Bogdan a mers sa faca un dus fierbinte,eu am pregatit doua cani mari de cafea,sandvisuri si clatite cu vanilie,miere si nuci,care erau preferatele mele. Asreptandu-l pe Bogdan sa iasa de la dus,primesc un mesaj de la Raymond.

    "Ne putem vedea luni dupa program? Am cateva vesti pentru tine legate de schita noului proiect pe care l-ai propus in sedinta trecuta."

   Priveam mesajul cu o spranceana ridicata,nu intelegeam de ce tinea neaparat sa se vada cu mine,cand putea pur si simplu sa-mi dea vestile printe-un mesaj. Am raspuns cu un simplu "Ok",apoi am continuat sa amestec absenta in cafea,deoarece iarasi era dezordine in mintea mea. Cand era in sfarsit liniste,cand nu ma mai  gandisem la el de atat de mult timp,apare iarasi si da totul peste cap. Era atat de nesuferit in momentele astea,incepeam sa cred ca de fapt il uram pentru ca tot imi tulbura gandurile. Cum rataceam prin ganduri,nici nu-l observasem pe Bogdan cand a venit langa mine,un sarut usor pe obraz m-a readus cu picioarele pe pamant.

  Se aseaza in capatul opus al mesei,isi trece limba peste buze ca un gest copilaresc inainte sa inceapa sa manance. Zambesc usor absenta,sperand ca el sa nu observe,dar speranta mea este spulberata de intrebarea care de multe ori nu primeste raspuns:
  -E totul in regula,iubito?

   Si de aici se asternuse linistea,care facea haos in mintea mea,si probabil si in mintea lui. Ce ii puteam spune pana la urma,ca-mi statea mintea la prietenul lui,ca de la un simplu mesaj nu mai eram chiar atat de sigura de ceea ce vreau,sau inca eram...Pur si simplu eram confuza,ma simteam oribil,realizam ca nu meritam iubirea la intensitatea la care el mi-o oferea,dar daca-l iubeam la fel si nu eram constienta de asta? Multe intrebari apareau si la mine in cap,poate ca si la el,poate ca acum simtea neincredere,pur si simplu ma privea ingrijorat,dar nu puteam scoate un cuvant,pentru ca...pentru ca nu puteam spune nimic.