Demult, am descoperit
O fisură carnală în sufletul meu
Eram părăsit de Dumnezeu
Zăceam în al chinului geratic depozit
Acum, când Soarele vrea transpirat sa răsară
Îmi lipsește acel îndemn scânteietor, înflăcărat
Nu cred că e pentru prima oară
Cand pe idol mai mult decât pe Făuritor l-am adorat
Mantia speranței, atât de rupciugoasă
Mă ocrotește de viscolul nemulțumirii ce mereu se ivește
Viața mea, o dezordine intenționată, furtunoasă
Ce vrea să mă muște pentru a deveni un sclav al soartei haite
Văpaie muritoare e dorința umană
Eu am trecut deja prin peretele tentației
Un miracol pare ca nu ar încăpea în a credinței cană
Dar sperăm măcar că vor da roade eforturile imaginației
