bully | jaywon

11

În sfârșit sosise și ziua excursiei, mult așteptată de Jungwon și grupul lui de prieteni.

— De abia aștept să agăț și eu niște puicuțe., râse Jake, mușcându-și buza într-un mod seducător. Heeseung, te bagi? Ca pe vremuri!

— N-Nu, de data asta cred că nu..., se scuză Heeseung, trăgându-și bagajul său și pe al lui Jungwon, care era prea ocupat cu realizarea pozelor.

— Apropo, unde e Sunoo?, întrebă Sunghoon din senin.

Jungwon, Heeseung și Jake l-au privit ciudat.

— E cu Jay și băiatul japonez., îi răspunse Jake.

Sunghoon dădu din cap, lăsându-și valiza în fața lui Jake, care se încruntă imediat ce își dădu seama de intenția amicului său.

— Îl poți duce și pe al meu, te rog? Trebuie să folosesc o toaletă.

Sunghoon alerga în fața celorlalți, apropiindu-se de templu și de totodată de Sunoo.

— Hei, Sunoo, lasă-mă să te ajut cu o valiză. Ai două deci trebuie să-ți fie greu., se oferi Sunghoon, trăgându-și sufletul.

Sunoo își lăsă bagajele jos și se întoarse spre Sunghoon, parcă sătul de situația în care se afla.

— Sunghoon hyung, te rog, nu mai încerca.

Acestea fiind spuse, Sunoo își luă catrafusele și se grăbi să îi ajungă din urmă pe Jay și pe Riki.

Jungwon îl bătu pe spate pe Sunghoon, privindu-l cu ochi triști.

Îi era milă de Sunghoon, căci era prietenul său până la urmă, dar ceea ce i s-a întâmplat lui Sunghoon va fi o lecție pentru toți cei care se feresc de a-și mărturisi sentimentele.

Va fi o lecție pentru Jungwon.

— Hai, să ajungem la templu. Mi-e o foame de simt că mor., încerca Jungwon să îl distragă de întâmplarea anterioară.

Odată ajunși la templu, toți elevii au mâncat, iar după ce au terminat, fiecare dintre ei a fost nevoit să își curețe farfuria din care a mâncat. Se înserase deja, și nu mai era de făcut mare lucru.

Elevii au primit libertatea de a explora împrejurimile fără un ghid, profesorii având încredere că se vor descurca.
Mulți dintre ei au stat în templu, pe când ceilalți rămași au ieșit afară; ori prin pădurea de lângă templu pentru a fuma și pentru a consuma alcool, ori pentru a se plimba și a vorbi despre zeci de lucruri.

— Jungwon, mă duc la plimbare cu Riki. Vrei să vi cu noi?, venise Sunoo cu o propunere, pe care Jungwon a refuzat-o.

— Nu vreau să merg cu voi și să fiu a cincea roată la căruță, așa că o să îl caut pe Heeseung și o să stau cu el.

— Mm, fie, cum vrei tu. Haide, Sunoo., zâmbi Riki trăgându-l pe hyung-ul său după el, în pădure.

Jungwon zâmbi, ridicându-se să plece și să-l găsească pe Heeseung, însă dădu peste marea sa iubire.

— Yyah! Iar apari în fața mea?!

Jay înghițise în gol și întinse un telefon spre el.
Jungwon îl privi ciudat. De ce avea Jay telefonul lui? De ce Jay nu îi răspundea cu "ce este greșit cu tine?!" ca de obicei.

Jungwon se încruntă și smulse telefonul din mână lui Jay, mai apoi punându-l la ureche.

— Alo, da mamă?

— Jungwon, înainte să îți spun, promite-mi că nu vei face vreo scenă, bine?

— De ce să fac o scenă? Woah, mă ți în suspans, unchiule.

— Mama ta... Ea a avut un accident.

Lui Jungwon i s-au înmuiat picioarele. Începuse să își simtă ochii umezi, și pe bună dreptate acum, sentimentul le care îl trăia atunci era inexplicabil.

— Trăiește, nu-i așa? Mama mea trăiește, nu?

— Huh? Oh! Da, ea a fost rănită grav, dar acum este într-o stare stabilă. Doctorii au spus că nu avem de ce să ne facem griji.

— Slavă Domnului... Acum ce face?

— Doarme, și hai s-o lăsăm să se odihnească. Deci, Jungwon, nu te îngrijora cu privire la mama ta. Voi avea eu grijă de ea până când te întorci tu.

— Mulțumesc, unchiule. Sunt fericit că mama are prieteni din tinerețe atât de amabili, cum ești dumneata. Îți sunt recunoscător.

— Da, da, Jungwon. Du-te la prietenii tăi. Îi voi spune mamei tale că o saluți.

Bărbatul terminase apelul, iar Jungwon căzu direct în genunchi, răsuflând greu. Își simțea inima atât de grea, de parcă îi apăsa plămânii în mod intenționat, pentru a-l împiedica din a mai putea respira.

Jay se aruncă imediat lângă Jungwon, scuturându-l ușor.

— Yang Jungwon, mă auzi? Mă vezi clar?, întreba Jay, îngrijorat de starea celui mai mic.

Jungwon îl privi cu ochii în lacrimi și își lăsă capul pe umărul lui Jay, începând să plângă din tot sufletul său, cu toată puterea.

Jay clipi des și îl bătu ușor pe spate.

— Hai, Jungwonie, plângi cât vrei. Umărul meu va fi aici, nu contează până la ce oră.

— Am crezut că mama- că ea a-

Jay îl prinse pe Jungwon de față și îi șterse cu grijă lacrimile.
Nu îi plăcea să îl vadă pe Jungwon că plânge, pentru că nu îi stătea bine.
Un Jungwon cu ochi umflați nu era genul lui.

— Shh, liniștește-te Jungwonie. Nu te mai gândi la asta. Hai să mergem pe banca aia.

Jungwon se așeză cu grijă pe banca indicată de Jay, privind pământul și simțindu-se oarecum vinovat.
Mai mult ca sigur mamei sale i s-a întâmplat asta de îngrijorare pentru Jungwon. Cel puțin, asta credea el.

Jay începu să-i mângâie părul lui Jungwon, pentru a-l calma. Putea fi văzut ca un gest de frăție, sau ca pe un gest pe care o persoană o face pentru cea sau cel pe care îl place.

— Jay?

A/N: Woah, nu am mai postat de mult timp aici, sincer.
Mi s-a rupt sufletul pentru Jungwon:((

Necorectat