ThePuppeteer

Cineva îl va ajuta(?)

Maurice POV

Mi-am deschis ochii. Asta nu putea însemna decât că eram în viață. Niciodată nu m-am bucurat mai mult decât atunci că vedeam razele soarelui. Ridicându-mă de la pământ, am început să observ locul în care eram.

În fața celor două mari porți de fier.

Nu m-a omorât. Ba chiar, m-a dat afară din casa lui, nesimțitul.

M-am uitat la încheieturile mele. Mâna mea dreaptă, la care m-am tăiat, era, în mod ciudat, pansată. Pesemne că obiectivul lui nu era moartea mea?

Deschizându-mi pumnul stâng cu care am lovit în geam, am rămas în loc.

O cruce întoarsă.

Nu mai înțelegeam. Mă confruntam cu...ocultul?...supranaturalul? Sau poate că era, și încă este ceva ce nu mă poate scoate din ceața în care m-am băgat din neatenție.

Eram confuz. Nu știam unde trebuiam să merg, la cine să merg, la cine să mă plâng...

Și atunci m-a lovit...

La Frederic...

Ajuns în fața ușii casei lui, rana de pe mână începuse să mă ardă.

Am ciocănit cu mâna care era în regulă, iar ea s-a deschis. De după ușa masivă de lemn, a ieșit el. Frederic. Privindu-mă într-un mod cum doar un părinte îngrijorat poate, m-a poftit înăuntru.

Nu a scos niciun cuvânt. Doar m-a privit. Atât.

Luând-o în fața lui, m-am îndreptat către camera lui. Din spatele meu îl auzeam cum se abținea cu greu să nu țipe la mine. Cred că nu prea i-a priit că l-am târât într-un loc ca și acela. Să fiu sincer, așa aș fi reacționat și eu.

Dintr-o dată, m-am oprit. Ușa dormitorului fu trântită. Curentul produs de reacția lui Frederic a trecut pe lângă mine. Am avut o presimțire groaznică cu privire la ce avea să se întâmple.

-Ce a fost în capul tău? izbucni el. Îți spun eu ce! Nimic!

A început să se deplaseze prin cameră până a ajuns la mine.

Eu, stând cu fața spre geam, nici nu am tresărit când Frederic m-a apucat de mâna la care aveam rana.

-Ce ai pățiți la mâna asta?

-M-am lovit. Nu-i evident?

-Și te-ai dus la spital de o ai pansată atât de...ăm...bine?

-Nu. Așa am ieșit de-acolo.

-De-acolo de unde? Din fabrica de păpuși? Să nu-mi zici că "Papușarul" te-a pansat după ce te-a lovit. și a început să râdă.

M-am întors către el cu o expresie serioasă.

-Defapt, nu el m-a lovit. Ci am dat cu pumnul într-un geam.

-Iar la cealaltă? O, Doamne! O cruce întoarsă!

Și-a ridicat privirea către mine.

-Maurice...ce e asta!?

Știam că nu m-ar fi crezut, așa că mi-am lăsat să cadă privirea în jos către palma mea.

-Repet. Maurice, ce este asta?!?

-E...E...

M-a apucat de umeri.

-Ce mama naibii este asta?! E...E...ce?

-E...Păpușarul cel care a făcut asta...

Iar atunci m-a strâns și mai tare din umeri, iar zguduindu-mă, îmi strigă cu niște cuvinte de o aciditate periculoasă.

-La dracu cu tot și toate, Maurice! Păpușarul nu există! NU EXISTĂ!

-Ba da! Altfel cum ai explica asta?

Frederic dăduse drumul strânsorii și se lăsase să cadă pe scaun.

Ascunzându-și fața în palme, își dăduse drumul să plăngă. Presupun că îl durea să mă vadă în starea ticăloasă pe care o afișam la momentul cu pricina.

-De ce nu vrei să mă crezi? El este la fel de real precum ești tu, sau eu, sau...

Frederic, la auzul spuselor mele, s-a uitat cu o privire miloasă.

-Maurice...

Printre șiroaiele de lacrimi ce îi străbăteau fața simțeam mila față de lunaticul care se afla în fața lui.

Își încrucișase mâinile, iar întorcându-și capul către dreapta, a oftat zgomotos.

-Chiar vreau să te ajut, dar chiar nu știu cum...

Lăsându-mă pe vine în fața lui, i-am putut observa mai bine privirea îngrijorată a lui Maurice.

-Poți să mă ajuți prin a mă crede.

Oftând încă o dată, Frederic își întoarse privirea către mine.

-Știu pe cineva care te-ar putea ajuta...