Maurice POV
Mi-am deschis ochii. Asta nu putea însemna decât că eram în viață. Niciodată nu m-am bucurat mai mult decât atunci că vedeam razele soarelui. Ridicându-mă de la pământ, am început să observ locul în care eram.
În fața celor două mari porți de fier.
Nu m-a omorât. Ba chiar, m-a dat afară din casa lui, nesimțitul.
M-am uitat la încheieturile mele. Mâna mea dreaptă, la care m-am tăiat, era, în mod ciudat, pansată. Pesemne că obiectivul lui nu era moartea mea?
Deschizându-mi pumnul stâng cu care am lovit în geam, am rămas în loc.
O cruce întoarsă.
Nu mai înțelegeam. Mă confruntam cu...ocultul?...supranaturalul? Sau poate că era, și încă este ceva ce nu mă poate scoate din ceața în care m-am băgat din neatenție.
Eram confuz. Nu știam unde trebuiam să merg, la cine să merg, la cine să mă plâng...
Și atunci m-a lovit...
La Frederic...
Ajuns în fața ușii casei lui, rana de pe mână începuse să mă ardă.
Am ciocănit cu mâna care era în regulă, iar ea s-a deschis. De după ușa masivă de lemn, a ieșit el. Frederic. Privindu-mă într-un mod cum doar un părinte îngrijorat poate, m-a poftit înăuntru.
Nu a scos niciun cuvânt. Doar m-a privit. Atât.
Luând-o în fața lui, m-am îndreptat către camera lui. Din spatele meu îl auzeam cum se abținea cu greu să nu țipe la mine. Cred că nu prea i-a priit că l-am târât într-un loc ca și acela. Să fiu sincer, așa aș fi reacționat și eu.
Dintr-o dată, m-am oprit. Ușa dormitorului fu trântită. Curentul produs de reacția lui Frederic a trecut pe lângă mine. Am avut o presimțire groaznică cu privire la ce avea să se întâmple.
-Ce a fost în capul tău? izbucni el. Îți spun eu ce! Nimic!
A început să se deplaseze prin cameră până a ajuns la mine.
Eu, stând cu fața spre geam, nici nu am tresărit când Frederic m-a apucat de mâna la care aveam rana.
-Ce ai pățiți la mâna asta?
-M-am lovit. Nu-i evident?
-Și te-ai dus la spital de o ai pansată atât de...ăm...bine?
-Nu. Așa am ieșit de-acolo.
-De-acolo de unde? Din fabrica de păpuși? Să nu-mi zici că "Papușarul" te-a pansat după ce te-a lovit. și a început să râdă.
M-am întors către el cu o expresie serioasă.
-Defapt, nu el m-a lovit. Ci am dat cu pumnul într-un geam.
-Iar la cealaltă? O, Doamne! O cruce întoarsă!
Și-a ridicat privirea către mine.
-Maurice...ce e asta!?
Știam că nu m-ar fi crezut, așa că mi-am lăsat să cadă privirea în jos către palma mea.
-Repet. Maurice, ce este asta?!?
-E...E...
M-a apucat de umeri.
-Ce mama naibii este asta?! E...E...ce?
-E...Păpușarul cel care a făcut asta...
Iar atunci m-a strâns și mai tare din umeri, iar zguduindu-mă, îmi strigă cu niște cuvinte de o aciditate periculoasă.
-La dracu cu tot și toate, Maurice! Păpușarul nu există! NU EXISTĂ!
-Ba da! Altfel cum ai explica asta?
Frederic dăduse drumul strânsorii și se lăsase să cadă pe scaun.
Ascunzându-și fața în palme, își dăduse drumul să plăngă. Presupun că îl durea să mă vadă în starea ticăloasă pe care o afișam la momentul cu pricina.
-De ce nu vrei să mă crezi? El este la fel de real precum ești tu, sau eu, sau...
Frederic, la auzul spuselor mele, s-a uitat cu o privire miloasă.
-Maurice...
Printre șiroaiele de lacrimi ce îi străbăteau fața simțeam mila față de lunaticul care se afla în fața lui.
Își încrucișase mâinile, iar întorcându-și capul către dreapta, a oftat zgomotos.
-Chiar vreau să te ajut, dar chiar nu știu cum...
Lăsându-mă pe vine în fața lui, i-am putut observa mai bine privirea îngrijorată a lui Maurice.
-Poți să mă ajuți prin a mă crede.
Oftând încă o dată, Frederic își întoarse privirea către mine.
-Știu pe cineva care te-ar putea ajuta...
CITEȘTI
ThePuppeteer
Horror"Ochii acelei marionete aveau culori diferite. Unul albastru, unul căprui. Nuanțe închise. Atât de reci și de înfricoșători. Însă nu asta este problema. Ci faptul că...păreau atât de reali..."