ThePuppeteer

"Dar nu este nimeni acolo " partea II

POV-FRÉDÉRIC

Îmi amintesc că am ajuns acolo. Era acea fabrică de marionete părăsită care îți dădea fiori reci pe șina spinării numai când citeai semnul de pe poarta imensă din fier acoperită de rugină:

"Noi producem memoriile copiilor"

M-am uitat la Maurice care își muta privirea când la poartă, când la gaura din gard care ne arăta curtea imensă a vechii fabrici. El părea a fi îngrijorat, nu înfricoșat. Nu era ca mine. Eu tremuram tot, dar el era fascinat de acest gen de lucruri. Și nu, dragi non-metalişti, nu este din cauza genului de muzică pe care îl ascultă.

-Și acum ce? l-am întrebat pe Maurice care făcuse un pas în față către poarta imensă.

Și fără să se întoarcă către mine a spus mai mult ca pentru el:

-Intrăm înăuntru.

În acel moment cred că nu mai făcusem niște ochi mai mari de când mă aflu eu pe acest pământ.

-Ești nebun?

Atunci și-a întors încet capul în aceeași direcție cu umărul drept și fără să se uite la mine mi-a spus:

-Ești cu mine sau ești fără mine. Fără excepții.

A împins poarta care lăsase un scârțâit asurzitor și nu s-a uitat în urmă.

Știa prea bine că o să îl urmez. Nu degeaba mă numesc unii " Cățelul lui Satana". Întotdeauna am făcut ce m-a pus Maurice să fac.

Însă, eu nu fac asta pentru că sunt prost, sau că sunt prea slab să îi țin piept, ci o fac pentru a îmi arăta recunoștința față de el.

Când eram clasa a doua a fost organizat un spectacol de marionete în școala noastră. Eram cu toții încântați, însă nu mai mult decât mine. Eu nu sunt originar din Franța, ci din Canada, iar la noi în țară spectacolele de acest gen nu erau prea dese.

Nu mai văzusem în viața mea o marionetă.

Tocmai ce ajunsesem cu trei zile în urmă în Franța, și, ei bine, nu aveam prieteni. Încă de mic soarta m-a făcut tocilar, de altfel. Nimeni nu vorbea cu mine. Nici măcar Maurice, și asta nu pentru că el era prea "cool" pentru mine, ci pentru că asta era natura lui încă de pe atunci. Să nu socializeze prea mult.

Să spunem că spectacolul a fost uimitor. Adică, aveam 8 ani, deci presupun că trebuia să gândesc așa.

Însă, după ce s-a terminat reprezentația, mânuitorul marionetelor m-a chemat după cortinele imense sub pretextul unei reprezentații bonus.

M-am dus acolo la el atât de fericit că puteam să văd mai îndeaproape o marionetă.

Odată ajuns acolo, păpușarul care purta un sacou lung și negru mi-a zis:

-Băiete, vino mai aproape... vreau să îți arăt o păpușă mai specială.

Am fost prost și m-am apropiat de el.

Însă atunci când m-am apropiat mai tare, Maurice apăruse de nicăieri și sărise peste mine.

-Ouch! Știam că mă urâți cu toții, dar-

-Gura! mi-a pus mâna pe gură. Maurice mi-a arătat înspre păpușar care părea foarte supărat.

-Ce ai, copile? Vroiam doar să îi arăt ceva!

Maurice se ridicase de la pământ și scoase ceva din buzunarul hanoracului său.

-Ce anume? Să îi arăți calea către moarte? spusese Maurice.