O viaţă "normală"...✔

✴01. Neîndemânatică.✴

I.

— Ridică-te din pat că vei pierde nenorocitul ăla de avion! o aud pe minunata mea mamă, astfel spulberându-mi somnul.

— Înca cinci minute mamă! miorlăi, afundându-mi capul in pernă.

— Nici cinci minute, draga mea. Ești deja în întârziere! oftează obosita, bătând din picior.

— Prea bine, mă predau cu mult regret în glas.

Mă dau jos din pat, îmi fac rapid un duș și mă îmbrac în niște pantaloni negri, un hanorac alb cu un craniu negru pe el și niște teniși negri cu alb. Cobor la parter și dau de amicul meu, Yui, care avea să călătorească cu mine în Seul, Coreea de Sud.

— Hei Yui! îl salut veselă și îi sar în brațe.

— Neața micuțo! Pregătită? mă întreabă, facandu-mi cu ochiul.

— Chiar de când m-am născut, chițăi, aruncandu-i un zambet jucăuș.

***

Ajungem la aeroport și după ce trecem prin toate testele alea bizare, ne luăm la revedere de la părinți și ne îndreptăm spre avion. Cum ajungem în avion, eu cu Yui ne aşezăm unul lângă altul pe scaune. Mă mai uit o dată pe micuța fereastră, dând de chipurile părinților ce ne făceau triști cu mâna.

— Îmi veți lipsi atât de mult, șoptesc și mi se prelinge o lacrimă pe obraz, dar o șterg rapid.

***

— Somnoroaso! Trezirea, am ajuns însfârşit! se aude vocea lui Yui pe fundal.

Mă trezesc și îl zăresc pe Yui cu un zâmbet mai mare decât fața sa. Ne ridicăm și după ce toți oamenii au coborât, ieșim și noi din avion. Ne luăm bagajele și ne oprim în loc.

— Câți oameni! rămân șocată de mulțimea de oameni ce încercau să ajungă care mai de care unde doreau.

— Nu-i așa? Haide să mergem direct la casa închiriată inainte de a veni. Sunt nerăbdător să ajung într-un loc liniștit, privește în jur la oamenii ce încă se împingeau unii în alții.

— Sigur, îi fac entuziasmată cu ochiul.

Mergem pe stradă în drum spre casa indicată de doamna de la care am inchiriat-o, dar din lipsă de neatenție mă ciocnesc de cineva.

— Scuzele mele! Nu mă uitam pe unde mergeam-, mă panichez astfel bâlbâindu-mă.

— E în regula, nu-ți face griji, mă oprește din vorbit și merge mai departe.

Asta nu mi s-a părut atât de normal. Nu i-am putut vedea fața din vina faptului că avea gluga trasă pe cap și o mască îi acoperea gura.

— Te-ai cam panicat, remarcă roșcatul de lângă mine, râzând de ce s-a întâmplat acum un minut.

— De-abia am ajuns în această țară și mă izbesc aiurea de oameni ca o aeriana, îi arunc o privire urată.

Ne-am continuat drumul și am ajuns într-un final în fața unei căsuțe modeste.
Am intrat în curte și o doamnă drăguță ne-a dat cheile, bineînțeles, dupa ce ne-am prezentat. Am intrat în casă și fiecare și-a ales o camera. A mea avea pereții roșiatici, patul avea niște așternuturi mov super drăguțe. Aveam până și un birou maro la fel ca dulapul. Lucruri asortate.

Camera lui Yui era asemănătoare cu a mea, doar că nuanțele diferă.

Mi-am arănjat hainele in dulap și apoi am intrat în camera lui Yui să văd dacă mergem în oraș. Se pare că face un duş bine mersi, așa că de ce nu aș face și eu unul?

Am terminat dușul foarte rapid și m-am îmbrăcat cu niște blugi albaștri, un tricou alb cu dungi negre și pe deasupra un hanorac negru, super pufos. Mi-am încălțat veșnicii mei teniși negri cu alb și părul l-am lăsat liber. Yui era și el pregătit, așa ca am ieșit afara. Am luat-o prin parc și ca un obicei, m-am lovit iar de un nevinovat om.

☆