O viaţă "normală"...✔

✴02. Cine e?✴

II.

Era cat pe ce să cad, dar prin minune mă prinde cel de care m-am lovit și mă trage spre el. Mă uit la tipul ce acum se află în fața mea, fiind cu gluga pe cap și cu ochelarii pe ochi. Dacă nu mă înșel, este același tip de care am dat si acum câteva ore.

Dându-mi seama că încă mă ține de mână, ma retrag repede, fâstâcindu-mă.

— Multumesc că m-ai prins, și scuze. Nu mă uitam pe unde merg, îi aduc la cunoştință, trecându-mi frenetic ceafa.

— Atât de neatentă, murmură și încuviințează.

Vocea lui mi se pare atât de cunoscută. Unde am mai auzit-o oare?

— Te deranjează dacă întreb cum te numești? Eu sunt Yuuki, zâmbesc spre el.

— Eu trebuie să plec. Încântat de cunoştință, Yuuki! își apleacă capul într-o parte, apoi se întoarce cu spatele.

Se îndepărtează puțin, dar se oprește la doi metri distanță de mine și șoptește un "Jungkook". Yui se uită la mine ca la felul paișpe când îmi remarcă zambetul tâmpit de pe chip.

— Ce-i înneregulă cu fața ta? întreabă, observându-se clar amuzamentul din glasul său.

— Mă intrigă băiatul de mai devreme, mă uit spre tipul ce se îndepărta de noi.

— Cunosc faţa asta! Ce ai de gand? oftează, făcând o față de om speriat.

— Să zicem că vreau să ne plimbăm în direcția aia, îi arăt cu degetul drumul pe unde a luat-o băiatul misterios.

Am de gând să merg împreună cu Yui să-l urmărim. Mi se pare ciudat și cine știe ce putem afla dacă-l urmăm.

— Ce gânduri diabolice mai ai de data asta dragă? întreabă ingrozit.

— Eu? Nici unul. Doar urmează-mă.

Ne îndreptăm cu paşi repezi spre acel tip de mai devreme și în același timp incercăm să nu ne observe prezențele.

— Cum se poate să-l fi pierdut? oftez punându-mă în genunchi.

— Magia există?

— Hai să mergem acasă. Se pare că se întunecă deja, observ când dau de cerul ce acum e roșiatic.

Jungkook

— Am ajuns acasă băieți! țip ca nebunul de la intrare.

— De ce naiba țipi? mă mustrează Jimin ce aparent e în bucătărie.

— Pentru a crea o atmosferă magică, ajung însfârșit în sufragerie.

— În fine. Ce mai e nou? întreabă Hoseok plictisit.

— Astăzi am dat peste o fată de două ori, îmi frec ceafa stânjenit.

—Săraca fată. Mi-e milă de ea că a avut deaface cu un împiedicat ca tine. Oricum, ce e cu ea? se interesează Namjoon căscând.

— Am remarcat că nu e asiatică, îmi ridic o sprânceană, așteptându-le reacțiile.

— Ai aflat și altceva despre ea? intervine Jin cu o tentă de curiozitate în voce.

— O cheamă Yuuki și părea că are în jur de șaptesprezece ani. E roșcată puternic și are ochii negri, le spun tot ce îmi amintesc.

— Pare drăguță, dar din păcate oricum nu o vei mai întâlni. Poate nu-ți faci iluzii prostești, Jungkook, Tae își dă ochii peste cap, obligându-mă să aprob.

Yui

— La ce te gândești? o întreb pe Yuuki când o zăresc pe canapea.

— La Jungkook, tipul din parc. Sunt un pic confuză în legătură cu el, raspunde jucându-se cu un fir de par.

—  Te-ai îndrăgostit cumva de un tip pe care nici nu-l cunoști? mă amuz pe seama sa.

— Nu am cum să mă îndrăgostesc de el. Nu mai spune asta. E penibil, își roteste ochii în orbite, făcându-mă să rânjesc.

— Dacă zici tu. Eu plec. Noapte bună! îi zâmbesc și îi las un pupic pe frunte.

— Noapte bună!

★