✴11. "Iubito"?✴

1K 85 5
                                    

XI.

— Nu mai vreau să te ascult, se ridică de pe băncuţa înzăpezită, apoi iși şterge lacrimile şi pleacă cu mainile în buzunare.

Înainte să se îndepărteze prea tare de mine, mă ridic și o prind de mână, trăgând-o înapoi.

— Te rog să mă asculţi măcar o clipă! îmi ridic tonul fără să-mi dau seama.

— Unde-i rostul, Jungkook? Lasă-mă să plec până nu te plesnesc, își ridică capul odată cu tonul său.

— Ascultă-mă n năibii măcar o dată! ridic şi eu tonul la ea, ceea ce nu voiam.

— Jungkook! Las-o în pace, se auzi o voce din spatele meu. Dă-i drumul în clipa asta, se repetă, apropiindu-se cu MinSoo pe urmele sale.

Mă conformez și îi dau drumul. Yuuki își bagă mainile în buzunare și se îndepărtează posomorâtă.

— De ce te bagi? țip catre Taehyung frustrat.

— Jungkook, respiră. Nu vreau să ne certăm. Am intervenit deoarece îi făceai rău! Tu nu ai văzut că voia să o lași năibii în pace?! își ridică vocea la ultima parte.

— Nu-i făceam nici un rău! Eu am plecat, mă întorc și pornesc unde văd cu ochii.

Yuuki

Am ajuns acasă, arătând penibil, bineînțeles. Nu e ca și cum inima mi-a fost frântă de idolul meu suprem.
Cand am intrat în casă, Yui se plimba doar în niște pantaloni scurți și fredona nu știu ce melodie. A scos un mic țipat la vederea înfăţişării.

— Yuuki! Ești bine? Ce ai pățit? Cui trebuie să ii scot dinții? întreabă repede, luându-mă în braţe.

Îmi adâncesc chipul în scorbitura gâtului său, suflând aer fierbinte pe pielea sa. Analizez mai bine poziția în care mă aflu și mă trag rapid din îmbrățișare, simțind cum obrajii îmi iau foc. Îl aud pe Yui râzând, așa că mă descalț rapid, las hanoracul în cuier și fug la mine în cameră pentru a mă pregăti de un duș fierbinte. Când termin dușul, mă îmbrac cu niște pantaloni albaștri și un tricou gri, larg. Mi-am prins părul într-o coadă de cal și am ieșit din camera mea. Dn pacate, norocul nu e de partea mea, găsindu-l astfel pe Yui care stă bine mersi sprijinit de balustrada scării.

— Ai să-mi dai câteva explicaţii, domnişoară, spune acesta relaxat, făcându-mi semn să mă aşez pe canapea.

— Dar...

— Nici un dar, oftează și își trece mâna frustrat prin păr.

Ne așezăm amândoi pe canapea, nezicând nici unul dintre noi nimic. Zici că nu mai avem limbi.

— Ce ți s-a întâmplat de ai venit cu starea aia acasă? se aude însfârşit vocea lui Yui.

— Nimic. Serios, încerc să-l conving.

Deschide televizorul, vrând să dea pe un canal de muzică, dar din păcate era deschis pe un program de știri ce avea la bază titlul: "Jungkook surprins sărutându-se cu o fată".

Jeon Jungkook din Bangtan Boys a fost surprins sărutându-se cu o frumoasă fată în parcul din centrul orașului. Să fie ăsta un început de relație? Cine este această fată misterioasă ce se presupune că i-a cucerit inima idolului Jungkook care de altfel este cel mai adorat băiat din întreaga țară? Să fie o posibilă relație între un idol și o fată normală?

Pe ecranul televizorului a apărut cea mai îngrozitoare poză cu Jungkook, sărutându-se cu fata din parc. Șiroaie de lacrimi mi-au invadat obrajii, facând să scot câteva suspine supărătoare. Yui închide televizorul, fiind alarmat de situația în care mă aflam. Mă ridic de pe canapea și urc spre camera mea. O încui în urma mea și mă trântesc pe pat, începând să plâng mai puternic.

O viaţă "normală"...✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum