O viaţă "normală"...✔

✴23. "Nu trebuia să mă îndrăgostesc"✴

XXIII.

Jungkook

—Baieti?

Mă opresc din ceea ce făceam şi îmi îndrept privirea spre micuţa făptură ce stătea pe canapea, încercând să îşi ţină ochii deschişi.

— Yuuki! Eşti bine? Te doare ceva? Normal că nu eşti bine, ce prostii pot să spun şi eu. Ai nevoie de ceva? Haide să te schimbi, eşti udă, Yuuki începe să se panicheze, luând-o de mână.

— Linişteşte-te... sunt... bine, încearcă să spună, respirând greoi.

O dezveleşte şi o ia în braţe, ducându-se în camera ei cred. Stau şi mă uit în gol, în timp ce băieţii au început să ţipe la mine. De ce am fost atât de prost? Nu puteam sta dracului liniştit? Nu că m-a apucat pe mine adrenalina. Se putea altcumva?

— Jungkook?! Tu măcar ne asculţi?

Îmi îndrept privirea spre Namjoon, care stă cu mainile încrucişate la piept, fiind roșu de la furie.

— Ce naiba te-a apucat?! continuă uitându-se cu ură la mine.

Clipesc des când îi aud tusele roşcatei, venind din camera sa. Îmi îndrept privirea spre Taehyung, care se uita îngrijorat spre scări. Oftez şi îmi întorc capul spre Namjoon, ce încă aştepta un răspuns din partea mea.

— Nu stiu, reuşesc să pronunţ, lăsându-mi privirea să cadă pe podeaua udă de la încălţările mele.

— Doar atât ai de zis? Tu îţi dai seama ce ai făcut? întreabă Jimin, trăgându-se de păr cu o grimasă pe faţă.

— A prins doar o răceală, încerc să am gânduri cat mai optimiste.

— Ţie chiar nu-ți pasă de ea?! Cât de fraier poţi fi? Nu o meriţi! E o fata mult prea sus pentru tine! Taehyung ţipă la mine dezgustat.

Îmi ridic privirea spre el, încruntându-mă adânc. Câtă dreptate poate să aibă.

— Ştii ce? Da. E prea sus pentru mine. Pentru tine e numai bună, nu? Ţi-o las ţie, frate. Şi aşa am vazut că aveţi o relaţie apropiată rău! Nu mă mai bag între voi, mârâi printre dinţi.

Îl împing şi înaintez cu paşi repezi spre camera roşcatei, ignorându-i pe băieţi. Ajung în dreptul camerei ei şi intru fără să mai bat. Micuţul cristal stă în pat cu un prosop ud pe frunte, având ochii aţintiţi pe tavan. Mă uit insistent la ea, neobservându-l pe Yui ce iese din baie.

— Tu! Ce cauţi aici? mă întreabă Yui, încercând să îşi păstreze calmul.

Îmi îndrept privirea spre el, încruntându-mă. Îmi schimb expresia feţei la fel de rapid când o observ pe Yuuki, privindu-mă cu ochii mari şi cu buzele întredeschise.
Mă îndrept automat spre patul său, nebăgându-l în seamă pe Yui, ce stă cu mâinile în şold, privindu-mă cu un dezgust total.

— Eşti bine? Cum te mai simţi? o întreb când ajung în dreptul ei.

— Acum se simte mai bine și nu datorită ţie, îl aud pe Yui, fiind încă în faţa usii de la baie.

— Jungkook! Eşti ud și ai să răceşti! Ce faci aşa? Tu vrei să nu mai poți vorbi? se ridică în fund, vrând să coboare, dar o opreşte Yui.

— Stai în pat. O să am eu grijă de el. Tu acum doar odihneşte-te, bine? Revin peste câteva minute. Să nu te mişti din pat, o atenţionează, îndemnând-o să se întindă.

Mă uit cu ură spre Yui şi ies nepăsător din cameră, cu el pe urmele mele.

— Ţi-am spus foarte clar că tu nu mai ai ce căuta lângă Yuuki, închide uşa fără pic de zgomot.