O viaţă "normală"...✔

✴15. În pericol.✴

XV.

Yuuki

Lacrimile fierbinți își fac apariția pe pielea mea rece și albă, făcându-mă să scâncesc. Şiroiesc nestingherite pe obraji, câteodată tresărind când acestea făceau contact cu picioarele mele dezgolite.

Dar până la urmă de ce plâng? Am mai primit jigniri din partea oamenilor. —Da, ai primit. Dar te doare fiindcă toți cred asta despre tine. Toți te vad ca pe o ratată și atât. Nimeni nu vrea să te cunoască cu adevarat. Ei nu vor sa descopere interiorul, le este prea greu. Ei se uită doar la exterior și încep să judece.—

Ceasul indică ora 21:34 și eu încă stau într-un colț de cameră ghemuită. Din când în când Yui mai vine și încercă să descuie uşa, eşuând de fiecare dată. Telefonul meu sună în fiecare secundă ca disperatul. Chiar nu am de gând să răspund cuiva.

După câteva minute telefonul meu bipăie şi se aprinde, strălucind în toată camera luminata doar de către câteva raze plăpânde ale lunii pline. Se pare că am primit un mesaj. Curioasa de mine nu a mai putut rezista şi a încercat să se ridice, dar din păcate am eşuat deoarece picioarele îmi sunt înlemnite, aşa că am căzut.

— Să-mi bag.. doare, mă plâng, scâncind în liniște.

Mă ridic ușor de pe jos, sprijinindu-mă de pat. Mă întind spre noptieră, luând telefonul. Mă duc in mesagerie şi văd că am un mesaj de la... Taehyung?

Am rămas încremenită din vina cuvintelor sale magice. Nu îmi vine a crede că după atâta timp, Taehyung mi-a scris și el un amărât de mesaj! — Amărâtul acela de mesaj înseamnă destul de mult pentru tine. Nu vezi că ai început deja să plângi? —
Mai bine nu-i răspund.. cred că ar fi mai bine să-i respect decizia aceea de a sta departe unul de altul. — Ești o tâmpita. Nu vezi că băiatul a zis că-i pare rau? Înţelegi totul pe dos! E un dulce iar tu nu poți vedea asta. Groaznic! —

M-am ridicat cu chiu cu vai de pe pat și ȋn acel moment, stomacul meu scoate niște sunete de parcă ar vrea să mă înjure de toți morții. Ignor asta și îmi croiesc drum spre baie. Tresar speriată când îmi văd reflexia sfâșietoare. Eram o eu pe care nu am mai vazut-o de mult timp. Părul îmi e ciufulit, rimelul e scurs pe toata faţa și câteva lacrimi stau încă înţepenite pe obrazul meu. Presupun că s-au speriat de reflexia mea.
Mă demachiez, îmi fac un duș destul de lung, apoi mă îmbrac cu niște pantaloni de trening, gri si un tricou tot gri.

Mi-am descuiat uşa şi am pășit încet pe hol. Toate luminile sunt stinse, așa că am coborât jos și m-am dus în bucătărie. Am mâncat ce mai era prin frigider şi am hotărât să ies la o plimbare, chiar dacă e 23:28.

Am ieșit în liniște pe uşă şi o briză rece de vânt îmi străbate corpul, făcându-mă să tremur. Am înaintat până am ieşit din curte. Am început să alerg ca să uit de toate. Strada e atât de pustie, încât nu e nici urmă de viaţă. Toti dorm. Dar... De ce mă simt urmărită? De ce simt că voi păți ceva rău? — E doar paranoia. Nu e nimic periculos pe aci. —

Mi-am continuat alergarea, până aud niște pași în spatele meu care sunt și ei grăbiţi. Inima a început să pulseze mult mai tare decât era obișnuită şi nefiind atentă, am cazut! — Ridică-te și fugi! Nu te uita în spate! Presimt ceva rău.—
Fără să-mi ascult conştiinţa, fac tot pe dos și mă opresc, întorcându-mă să văd ce este. Nu văd pe nimeni. Mă întorc pe călcâie, fiind speriată de moarte. În fața mea se înfăţişează un om îmbrăcat în negru cu o mască pe față. Nu pot să-i văd deloc din chip. Mi se formeaza un nod în gat și inima dă semne că ar vrea să iasă din piept. Scot un țipăt ascuțit și în secunda în care voiam să mă întorc și să fug, simt un miros ciudat la nas și totul se face negru. Tot ce mai simt sunt nişte brațe puternice care mă iau pe sus și mă aruncă pe ceva moale.