O singura amanta

Capitolul VI

Tot mai puţin timp mă desparte de a-mi petrece sărbătorile de iarnă cu Mădălina la o cabană la munte, cu părinţii ei. Nu e cea mai briliantă alegere, având în vedere toate stările pe care le am când sunt lângă ea. O ating, dar de cele mai multe ori o simt pe Alma. Nu, nu o simt, dar aş vrea să fie aşa. Nu pot să o simt pe Alma prin Mădălina pentru că ea e altceva. Nu ştiu dacă v-aţi dat seama, dar numele ei înseamnă "suflet" şi cred că părinţii ei au fost foarte inspiraţi când l-au ales. Întradevăr, Alma e un suflet frumos,  un suflet inocent care păşeşte încrezător într-o lume macabră, creşte şi vede răutăţile din jur, dar preferă să rămână o copilă, să-şi păstreze inocenţa. Mădălina, în schimb, a rămas şi ea o copilă, dar se află la un stagiu diferit. E imatură de-a binelea. Vede lucrurile de cele mai multe ori într-un mod bolnav. Are un strop de răutate impregnant în vene, care o duce de multe ori pe un drum greşit. Iubeşte, asta e singurul lucru sincer pe care-l face. Ştie să iubească. Defapt, nici de asta nu mai sunt atât de sigur. Cândva eram. Atunci eram convins că am întalnit dragostea. Chiar o întâlnisem, dar nu avea să dureze atât de mult. Momentele de fericire m-au marcat pentru o perioadă bună de timp, dar alea aveau să fie umbrite de neîncredere,  lucru care m-a deprimat şi încă o face. Poate am avut şi eu vina mea, dar sunt sincer când spun că nu am înşelat-o, nu pentru că nu aş fi putut, ci pentru că nu mă simţeam nevoia să o fac. Nu atâta timp cât eram fericit.

  

   A rămas stabilit că vom petrece aşadar Crăciunul împreună, iar noaptea dintre ani separat. Se spune că tot ceea ce faci în acea noapte, vei face în mare parte în anul ce urmează. Tocmai de asta vreau să-l petrec cu Alma. Tot ce s-a dezvoltat în mine de-a lungul acestor zile e puternic, intens, pur. Vreau mai mult, în ideea că vreau să gust din această fericire, să o savurez, să îmi testez limitele şi să dau o nouă şansă fericirii mele. Mi-e greu însă să duc o viaţa dublă. Mă macină ideea că Alma, deşi nu îmi spune, în adâncul sufletului ei bănuiesc că se gândeşte la faptul că Mădălina e prezentă în vieţile noastre. Acest lucru nu pare să ne deranjeze, pentru că atunci când suntem singuri, e vorba doar de noi, de tot ce simţim, de tot ce transmitem. Dar când sunt cu Mădălina mă simt neputincios, mizerabil, trădător. Aici am o incertitudine. Nu ştiu dacă mă simt aşa faţă de Mădălina sau faţă de Alma.  În mod normal ar trebuii să simt toate astea pentru că am ajuns să o înşel pe Mădălina, însă de cele mai multe ori mă simt aşa pentru că Mădălina pare să stea în calea fericirii noastre. E o bătălie interioară pe care simt că o voi duce mult timp de acum încolo.

   

     Mama a pregătit de împachetat tot. A umplut geamantanul cu haine, mâncare, un set de pahare pe care l-a cumpărat de la un ABC din sat şi foarte multe produse pentru îngrijire corporală. Va rămâne cu mine la apartament pentru câteva zile ca să-şi rezolve nişte probleme cu un notar şi să facă cumpărături. Îmi va face şi mâncare zilele astea, evident.

    E destul de târziu când ajungem în oraş. S-a lăsat seara, e destul de frig, doar e decembrie. Mi-aş dorii să ningă, sunt atâtea lucruri pe care îmi doresc să le fac iarna aceasta. E anotimpul meu preferat: copii care se joacă în zăpadă şi emană fericire prin toţi porii, urmele lăsate de sănii prin aşezământul de nea, gălăgia din parcuri, oamenii de zăpadă care ajung să se topească la apariţia soarelui, lăsând în urma lor, de cele mai multe ori, un morcov şi câţiva nasturi. Nimic nu durează pentru totdeauna. Mama îmi atinge degetele cu ale ei în timp ce traversăm o trecere de pietoni. Mi-a îngheţat mâna şi atingerea ei mă dezmorţeşte puţin. Îi ofer un zâmbet călduros şi îmi ciupeşte obrazul.

    Aruncăm bagajele în mijlocul încăperii şi începem să despachetăm. Eu aranjez nişte haine pe umeraşe, în timp ce mama umple frigiderul cu bunătăţi. Pornesc telezivorul ca zgomot de fundal şi mă apropii de un borcan cu compot de vişine. Am salivat tot drumul gândindu-mă la asta. E preferatul meu. Nu îmi place nici compotul de mere, nici cel de piersici, sau ananas, sau cireşe. Doar cel de vişine. Mama face de toate, chiar şi de căpşune, dar nici acela nu îmi place. În schimb gemul de căpşune e rupt din rai şi e delicios în clătite. Chiar o să  o rog pe mama să facă nişte clătite dacă tot îşi va petrece câteva zile în oraş. Le face foarte bune şi eu le ung cu nutella, iar ea pune deasupra zahăr vanilat. Odată a venit Alma la mine şi ne-am uitat la un film pe care vroiam să-l vedem de ceva timp. Ne-a dezamăgit filmul, însă mama a făcut nişte clătite foarte bune şi în scurt timp, eu şi Alma am golit farfuria. Ţin minte nişte poze pe care le-am făcut în acea zi şi dacă-mi aduc bine aminte, ea a reuşit să dea cu zahăr vanilat până şi canapeaua. Dar asta nu e nimic, în comparaţie cu ce face de obicei. Dacă pernele sunt aşezate frumos pe pat când ea ajunge...ei bine când pleacă le găsesc în colţul camerei, în cel mai fericit caz pe toate la un loc. De restul lucrurilor nu vreau să vorbesc.