O singura amanta

Capitolul XII

      Era trecut de ora 10 când m-am trezit, dar Mădălina încă dormea. Soarele intra printre jaluzele şi lumina patul şi covorul în dungi. Am ridicat uşor plapuma astfel încât să nu o trezesc şi mi-am luat în picioare papucii care erau lângă pat. M-am îndreptat spre bucătărie să beau apă. Îmi simţeam gura mult prea uscată şi eram puţin ameţit.

   În bucătărie era pornit televizorul iar tatăl Mădălinei pregătea cafeaua. Era deja îmbrăcat în costumul de schi aşa că mi-am dat seama încotro se îndreaptă. Am rămas în uşă şi i-am făcut cu mâna. Era nebărbierit şi purta pe cap o căciulă neagră.

   -V-aţi trezit? a întrebat el când m-a zărit adormit în prag.

   -Doar eu...

   -Cum aşa?

   -Mădălina încă dormea când m-am ridicat, am zis eu nepăsător.

   -Aţi avut o noapte lungă, a precizat Rareş care a trecut în grabă pe lângă mine lovindu-mă cu cotul.

   -Nu chiar...am rostit eu confuz.

   Rareş purta şi el un costum de schi, dar al lui arăta ca acela din reclame, deci era clar că iubea schiatul. Probabil era mult mai bun decât mine la asta.

   -Vii pe pârtie? a întrebat el.

   -Nu, cred că nu.

   -De ce ai venit aici? a întrebat el.

   -Ăăăă...poftim?

   -E iarnă, zăpadă, pârtie, munte. 

   -Mi-am dat seama.

   -Mergem? a întrebat Rareş.

   -Da, stai doar să termin cafeaua. Bogdan, tu nu vii?

   -Eu....um...

   -Dacă ai de gând să vii, a spus Rareş hotărât, ai face bine să te grăbeşti. Nu stau după tine.

   -Neaţa!

   M-am întors şi am zărit-o pe Mădălina coborând scările. Avea părul ciufulit şi pijamaua ei era trasă mai sus de coate la ambele mâini.

   A trecut pe lângă mine fără să mă privească şi s-a aşezat lângă Rareş :

   -Unde mergeţi? a întrebat ea, întrebare care mi s-a părut fără rost din moment ce erau deja îmbrăcaţi de schi, dar Rareş i-a răspuns politicos, total opus faţă de cum vorbea cu mine.

   -Vii şi tu? a întrebat-o tatăl ei.

   -Daaa, fug să mă îmbrac.

   Când a trecut pe lângă mine s-a oprit şi m-a îmbrăţişat, iar eu ca să nu trezesc suspiciuni în faţa celorlalţi am strâns-o puternic. Rareş a dat ochii peste cap, iar tatăl ei mi-a zâmbit.

   -Vii?

   -Nu, am răspuns eu. Du-te liniştită.

   -Atunci nu merg nici eu.

   -Du-te! E ok, poate vin şi eu mai târziu.

   -Bine, a zis ea, după care m-a sărutat în fugă.

   Tot în fugă a urcat şi scările. Nu i-a durat mai mult de 10 minute şi a fost iar jos, îmbrăcată gros şi purtând nişte ghete maro. Ea nu avea costum de schi, dar ştiam că nici nu ştia să schieze. Rareş i-a promis că o va învăţa. S-a oferit să mă înveţe şi pe mine, dar oferta lui a fost mult prea ciudată aşa că am refuzat. Să învăţ să schiez cu un tip care nu mă suporta nu se afla pe lista mea cu miracole de Crăciun. Dacă mă gândesc mai bine, nimeni nu făcuse vreo urare de Crăciun şi m-am gândit să nu fiu eu cel care sparge gheaţa. Mai retras de felul meu, am decis să las altcuiva exclusivitatea.