O singura amanta

Capitolul XI

   Se spune că te simţi fericit când eşti surprins cu gesturi mici : o îmbrăţişare, un pupic pe obraz, o floare, o atenţie, dar atunci cum te simţi când te trezeşti lângă persoana iubită? Când am deschis ochii am surprins-o pe Alma atât de aproape de mine încât îi simţeam respiraţia şi bătăile inimii. Mă privea... poate de un minut, poate de două....mi-a spus că nu-şi aminteşte. Părul îi cădea pe saltea şi în ochii ei căprui, învăluiţi de acelaşi mister, citeam recunoştinţa şi iubirea pe care mi le purta. Era frumoasă chiar şi aşa, obosită şi dispusă să mai doarmă câteva ore. Când ne-am uitat la ceas şi am văzut că e doar puţin trecut de 7 am zis să mai zăbovim puţin, însă telefonul meu a început să vibreze imediat.

   -Da?

   -Bună dimineaţa iubire! a rostit Mădălina.

   -Heeei... moment în care m-am oprit.

   Alma era în patul meu şi eu eram pe cale să o alint pe cealaltă. Nefiresc.

   -Te-am trezit? a întrebat ea după o pauză de câteva secunde. Eşti gata?

   -Mai dorm puţin...la cât plecăm?

   -La 12:00 vrem să pornim. Să fii la mine cu câteva minute înainte.

   Am zâmbit. Mai aveam la dispoziţie ore întregi pe care puteam să le petrec cu Alma. Ştiam că vor trece foarte repede, dar eram dispus să le petrec cu ea.

   -Te superi dacă mă pun să dorm iar?

   -Nu. Te iubesc mult.

   -Şi eu, am pronunţat aproape în şoaptă.

   Mă doare. Mă doare să ştiu că ar putea să o doară pe Alma, pentru că de mine nu-mi pasă. Nu mi-a păsat luni întregi. Mă întorc spre ea şi o văd cu ochii închişi. Mă aşez uşor şi o sărut pe frunte. Îi simt braţele care mă cuprind şi cad peste ea, moment în care ea începe să respire greu dar nu mă lasă din strânsoarea braţelor ei.

   -Trebuie să pleci? a întrebat ea.

   -Nu încă, am zis-o presărându-i sărutări pe tot gâtul. Pesteeeeeeee....4-5 ore.

   -Îmi place cum sună.

   A zâmbit. Ochii mei albaştrii au coborât peste corpul ei subţire.

   -Te vreau Bogdan.

   Nu a fost nevoie de nimic altceva. Ne-am dezlănţuit într-un amestec de atingeri febrile şi sărutări din ce în ce mai pătimaşe. Trupul ei se ondula sub mine. Avea respiraţia din ce în ce mai grea, iar gemetele ei mă aprindeau tot mai mult. Am oprit-o şi am privit-o în ochi :

   -Te iubesc Alma!

   -Şi eu te iubesc Bogdan!

   Gemetele ei mă înebuneau. Următoarele sunete care s-au auzit în camera au fost provocate de hainele pe care mi le arunca în toate părţile pe măsură ce mi le dădea jos. A nimerit şi mobilierul, dar şi ecranul computerului. Mâna ei a coborât încet şi când mi-a cuprins mădularul am început să respir greu.

   -Are un nume? a fost întrebarea pe care mi-a pus-o şi care m-a lăsat confuz.

   -Ăăăăă...cine?

   A privit într-acolo fără nici o reţinere.

   -Îîî.....nu?! am zis eu înţelegând la ce se referă.

   -Eu zic să-i dăm un nume.

   -Tu vorbeşti serios?

   -Da, a spus ea foarte convingătoare.