𝙻𝚒𝚜𝚝𝚊 𝚍𝚎 𝚙𝚊𝚌𝚊𝚝𝚎 -𝓙𝓾𝓷𝓰𝓴𝓸𝓸𝓴 -

9⚝

     𝙴𝚜𝚖𝚎

Am coborât în bucătărie după ce Jungkook o luase în fața,uram când el credea că are asupra mea putere. Nu mă poate controla după bunul plac,nu sunt o păpușă. 

-Ce ți-a luat atât de mult? I-am auzit vocea lui Matth.

-Abia ce ieșisem din duș,spun nervoasă către el.

-Exact ca mama ta.

La auzul mamei mele m-am întors către el.

-Știi ceva,mă duc singură. Spun și iau cheile să ies pe ușă dar mama coboară pirivindu-mă.

-Esme,unde pleci singură? 

-La liceu,spun și voiam să ies pe ușă dar mama m-a prins de geacă.

-Am hotărât să te ducă Matth,spune serioasă. 

-Nu,prefer să merg singură.

-Esme! spune tare și răspicat și am lăsat orice orgoliu,nu voiam să o mai enervez știind că doar pe ea o mai am. Am oftat așteptându-l pe omul pe care-l urăsc din tot sufletul meu.

-Mersii! aud vocea lui groasă.

-Yeah,spun într-un final și urc în masină uitându-mă în oglindă și văzându-l pe Jungkook. 

Mi-am pus ghiozdanul în spate ca apoi să nu pară ciudat când deschid ușa din spate pentru nimic.

-Ultima oră o ai cu mine,dacă nu mă înșel,corect?

Am dat din cap în timp ce mă uitam peste orar,se pare că voi ieși devreme astăzi.

-Diseară mama ta și cu mine vom ajunge târziu,căci trebuie să o iau de la muncă. Spune și ridică privirea asupra mea. Am încercat să nu-l bag în seamă căci nu simțeam nevoia de încă o ceartă. 

-Bine,spun și mă ridic. Totuși va părea puțin ciudat în ochii celorlalți că proful de matematică mă aduce și uneori mă va lua de la liceul dar puțin mi-ar păsa de asta,nu eu sunt cu el ci mama,dar parcă era mai bine dacă ei doi nu se cunoșteau însă cine ar fi crezut că au fost prieteni buni în copilarie și că el s-a îndrăgostit de mama? 

-Esme? spune Jungkook către mine.

Am întors privirea către el.

-De ce îl urăști atât de mult pe Matth?

Am râs și am dat din cap,șoptindu-i

-Prea multe de spus,prea puțin timp prețios. Făcându-i cu ochiul și urcând scările către clasa mea.

Intrând și asezându-mă în banca mea,unde se pare că aveam un nou coleg din vorbele colegiilor mei. Din nou un ciudat care îmi va face viața un calvar după ce Ash nu se lasă nu permit alt dement ca el să-mi invadeze spațiul personal. Jungkook s-a așezat pe celălalt scaun și se uita la mine iar dintr-o dată i-am simțit mâna peste piciorul meu și l-am mișcat de câteva ori să-l lase. Nu făcea nimic doar ținea mâna dar nu îmi prea plăcea să mă atingă cineva. 

Când orele treceau atât de greu pe ușă intra Matth cel de care nici măcar acum nu reușeam să scap,împărțindu-ne subiecte pe care voia să le rezolvam.

-Vreau să vă văd nivelul la care sunteți,aveți timp o oră iar în caz că nota va trece de șapte vă puteți pune nota ca fiind prima. A zâmbit și a scos încă un teanc pe care trebuia să le corecteze. 

Mă uitam disperată peste foaie neînțelegând ce este pe ea,părea ceva limbă a demonilor sau ceva vrajă . După jumtate de oră în care am încercat să rezolv ceva nimic nu părea să fie bine lăsându-le cum sunt,nervoasă am trântit pixul de bancă.

-Am terminat,spun iar el ridică privirea către mine.

-Verifică-te,spune sec. Încă privind sutele de foi.

-Am făcut-o,ridicandu-mă și punându-i foaia peste catedră. 

A luat-o uitându-se la ea și apoi am văzut un mic zâmbet în colțul gurii.

"Atât de slabă" șoptește și taie tot de pe foaie cu roșu,la naiba cu mintea ta de Albert Einstein. 

-Treci în bancă și uită-te peste carte,ai nevoie. 

Mi-am dat ochii peste cap,într-o zi îl voi face să plătească pentru toți nervii pe care-i am în fiecare zi din cauza lui. M-am așezat în bancă,urmând ca după el să avem sport,încă o zi în care voi alerga pe terenul de sport,în timp ce rămân fără aer.  

-Ești atât de frumoasă cu părul prins,i-am auzit vocea lui Jungkook în spatele meu.

Nu am răspuns,l-am lasat să vorbească căci era sigur încă un mod de a mă enerva. 

-De ce mă ignori? spune dintr-o dată venind spre mine.

-Când nu vei mai face glume pe seama mea,îți voi răspunde i-am spus și m-am întors la el,stând sprijinită de chiuvetă.

-Cine ți-a spus că sunt glume? ridicând dintr-o sprânceană și venind și mai aproape de mine. 

-Îți place să mă enervezi,Jungkook! 

A venit la mine,uitându-se-n ochii mei dar i-am ținut pieptul departe de mine. 

-Data viitoare acceptă ce îți spun sau suferi consecințe.

-Atât de frică îmi este spun,cu o față speriată și cu mâna la gură. 

-Nu mă lua peste picior,Esme. 

Atunci am auzit  niște pași și am întors capul spre persoana care venea cu pasi rapizi către baie,ajungând în fața mea și privind persoana care era roșie la față. Avea ochii roși de la plâns la fel și mâinile. M-am speriat prima dată când am văzut-o dar m-am calmat,voiam să o întreb ce se întâmplă dar nu eram sută la sută sigură de asta. 

"-Întreabă dacă simți." spune Jungkook în spatele meu. Iar eu ma întorc către el dând din cap.

-Bună.. spun incet,apecându-mă la ea.

Nu a răspuns din prima dar plânsetul ei era auzit în toată baia,statea jos,având capul pe coate și picioarele la piept. 

-Te simți bine? spun încă o dată,punând mâna peste mâna ei.

A ridicat capul la mine,uitându-se pierdută din lumea asta undeva plin de durere și sufernță căci se citea în ochii săi că bucuria nu era acum prezentă în lumea sa. 

-Um.. bună,răspunde prin plânset începând să aibe goluri de aer în vorbire. 

-Calmează-te,dacă simți nevoia de cineva sunt aici. I-am zâmbit,țin minte că așa eram și eu când tatăl meu a murit,nu am simțit o durere mai mare ca asta,durerea de atunci nu se poate compara cu nimic,nici cu pierderea persoanei iubite. 
Se uita la mâna mea în timp ce o mângâia,cred ca avea nevoie de cineva care să-i ofere afecțiune acum iar eu simțeam că-i pot oferi o îmbrățișare.
A oftat,ștergându-și lacrimile și ridică capul privindu-mă. Ochii săi albaștrii erau acum cu vene mici și roși iar forma lor devenea ușor umflată.

-Tatăl meu nu vrea să mă ia în costodia sa iar eu nu mai pot să trăiesc cu mama mea,i-am auzit durerea din voce. 

-Nu ai 18 ani împliniți? 

-Nu,anul viitor. Văzându-i lacrimile cum curg. 

-Nu ai vorbit cu tatăl tau despre asta? 

-I-am spus însă,nu vrea să mă asculte. Are o altă familie acum iar eu am rămas pe dinafară.

Am oftat,voind să o iau în brațe dar mi-am adus aminte că ora mea de sport începuse de un sfert de oră. Am luat-o în brațe ușor și i-am mângâiat părul,draga de ea avea nevoie de cineva..

-Totul va fi bine,tu trebuie să fii puternică iar cât despre familia ta.. sigur se va rezolva totul,bine? Eu voi pleca căci am oră. 
Mi-a zâmbit în timp ce îmi mulțumea,avea un zâmbet pur și atât de cald. 

Bună,îmi cer scuze de posibile greșeli gramaticale. ❤️