𝙻𝚒𝚜𝚝𝚊 𝚍𝚎 𝚙𝚊𝚌𝚊𝚝𝚎 -𝓙𝓾𝓷𝓰𝓴𝓸𝓸𝓴 -

30⚝

Mama nu se trezise,de ieri și am spus alături de Yu și Jungkook să mergem să vedem ce se întâmplă cu ea. Ajunși la spital tot ce am putut auzi a fost..

"Doamna Rosés a suferit un preinfarct iar șansele ei să mai traiscă sunt mici." spune în timp ce un asistent o aduce pe un scaun cu rotile,am simți cum îmi cade cerul în cap și cum o durere abdominală avea să-mi aducă un leșin. 
M-am simțit amețită dintr-o dată,parcă fără putere dar Jungkook m-a prins,asezându-mă pe scaun și privind-o pe mama cum se uită la mine. Nu mai arăta ea,parcă era alt cineva. Fața ei parcă era mutilată iar când se uita la mine trebuia să-și ridice capul care apoi se duce într-o parte. Nu mă puteam oprii din a plânge pentru că durerea din mine acum era mai puternică decât orgoliul. I-am prins fața în palme,uitându-mă la ea. 

-Mamă am spus,iar ea încerca să zâmbească dar nu putea,ridicând cu greu mâna. 

-Puteți să o țineți lângă voi ultimile zile,a spus doctorul. Nu se știe cât mai trăiește,căci inima sa deja este slăbită,în schimb dacă ar fi ceva pentru un tratament s-ar chinui în viață. 

Din acea zi,mama a mai trăit doar o săptămână în care am încercat să fiu alături de ea. Partea stânga a fetei sale nu se mai putea mișca atârnând, șoptindu-mi căci doar atât putea spune,pe partea dreaptă și încercând să o înțeleg. Zilele astea grețurile mele se accelerau atât de rapid,iar mâncarea parcă nu mai era ceea ce voiam ci doar să vars până și orice urmă de apă pe care o beam. Jungkook s-a speriat când a aflat de toate astea dorind să mă vadă un doctor dar am refuzat am spus ca poate este dor stresul cu mama. În seara în care mama a murit nimic din ce a mai fost fericire nu a mai contat,am pierdut persoana care mi-a dat viață și persoana care m-a iubit de când m-am născut chiar dacă între noi a existat certuri mereu a fost acolo să-mi bandajeze inima cum doar ea a știut,m-am simțit vinovată pentru momentele în care am țipat la ea,momentele în care tot ce făceam era să o ignor. Dacă aș putea să schimb asta acum,aș face-o din toată inima mea. 

Au trecut două săptămâni,trei aprope o lună iar eu nu mă puteam calma din rău nici măcar o secundă. 

-Esme? spune Jungkook venind în baie după mine,în timp ce voia să-mi tină părul. Privindu-mă cu ochii mici căci răul mă luase din somn. 

-Du-te-n pat! am spus în timp ce încercam să-mi calmez stomacul. 

-Nu,voi fi alături de tine,nu te pot lăsa așa. 

Mâna lui peste fruntea mea și cealaltă care acum era peste burta mea au calmat grețurile,în timp ce căldura lui devenea un antidot împotriva răului meu. Mi-am lăsat capul pe umărul său în timp ce m-a ridicat. Luând niște șervețele și ștergându-mi buzele,ca apoi să mă privească lung,voind să-mi dea maioul jos,rămânând acum fără haină pe mine doar într-o pereche de pantalonii scurți. 

-Esme,ar fi bine să faci un duș să te răcorești mi-a spus. Dar capul meu se învârtea atât de puternic. 

-Nu pot singură,i-am spus cu ochii închiși.

-O vom face împreună,a spus și atunci m-a așezat în cadă,lăsându-mă să-mi dau pantalonii jos,iar el la fel. 

Eram amândoi în cadă în timp ce eu eram pe spate,simțindu-i pieptul și   apa călduță mi-a mângâiat corpul parcă făcându-mă acum mai bine,încercând să-mi deschid ochii în timp ce îmi țineam echilibrul ca el să-mi poată ține dușul. Apa cădea lent peste trupul meu în timp ce eu tremuram. Mă simțeam atât de rău parcă ceva în mine creea asta. 

-Te simți mai bine? aud glasul lui,când am întors privirea către el. Brusc am simțit o căldură atât de puternică în corp,luându-i mâna și așezând-o peste piciorul meu. Privirea lui cade apoi peste fața mea.

-Ești atât de caldă.. iar apa aproape rece. Esme.. a spus iar eu m-am simțit panicată,respirând greu prea greu. Am încercat să termin dușul în timp ce mâinile sale se plimbau peste corpul meu creeând mici fiori prin mine. Când am fost cu totul gata ca să ies,am încercat să mă ridic dar nu am reușit,Jungkook luându-si halatul pe el și ridicându-mă în brațe,mă simțeam puțin rușinată chiar dacă în trecut m-a văzut goală,mă simțeam rusinată ca el să mă vadă în starea asta atât de penibilă. 

A mers către dulap,luându-mi o rochie și îmbrăcându-mă în timp ce înghițea în sec,am încercat să dorm dar m-am trezit când mâna lui mi-a clătinat trupul.

-Esme,trezește-te,am luat pastile. A spus și am încercat să mă ridic,văzându-l speriat cu punga lângă mine. 

-Poftim,ia-le. Mi-a întins două și le-am băut privindu-l apoi în ceață. A fost un somn atât de plăcut,atât de blând și liniștitor. 

Șimțind o atingere,o atingere cărui sentiment nu îmi dădea a fii Jungkook ci un plânset,un plânset de copil mic care vibra atât de puternic în urechile mele,atingându-mi mâna și luându-mi degetul plecând cu mine într-o parte undeva într-o cameră albă unde m-a așezat. L-am privit cu dragoste căci iubeam copii mici,iar el semăna cu Jungkook atât de tare. Însă ceva nu a fost plăcut când în fața mea apar eu,derutată că n-am înțeles nimic am încercat să fac un pas să mă ating. Însă acel băiețel a plecat de lângă mine. Lăsându-mă aici pe sacunul unde voiam să mă ridic dar nu puteam,tot ce am văzut apoi a fost holograma mea care s-a prăbușit la pământ,în timp ce burta ei era plină de sânge,plângând ca apoi copilul să o liniștească. 

-Mami.. 

 A fost tot ce am auzit și m-am trezit speriată,Jungkook fiind lângă mine și luându-mă rapid în brațele sale.

-Sunt aici,Esme,aici. A șoptit în timp ce eu respiram rapid,parcă răul meu trecuse și mă simțeam mai bine acum,având mâna peste mâna lui m-am simți mai bine să-l știu aproape de mine. 

L-am tras aproape de mine,luându-l în brațe și acum liptită de pieptul său nici greața din corpul meu nu mai era,ci doar liniștea de care aveam nevoie. 

-Esme? a spus iar eu l-am strâns mai tare în brațe.

-Da? am spus iar el mi-a sărutat vârful capului.

-Promite-mi că într-o zi dacă trebuie să alegi între a muri eu sau tu,omoară-mă pe mine. 

Am ridicat capul spre el,rapid și nu înțelegeam ce voia să-mi spună.. adică să-l omor pe el,asta nu se poate.. nu accept.

-De ce aș face asta?

Mi-a prins fața în palme,acum privirile noastre erau fixate iar eu simțeam cum mi-se înmoaie corpul când mă privea în modul ăsta. 

-Doar promite-mi.

Am dar negativ din cap. Iar el s-a uitat supărat la mine.

-Dacă nu ți-ar fi rău,te-a pedepsi pentru că nu mă asculți.  A spus dându-și capul pe spate exasperat că aproape niciodată nu îl ascult.

-Dacă ți-aș spune că nu îmi mai este rău?

S-a mirat,apoi uitându-se la buzele mele venind spre ele.

-M-ai speriat atât de tare în cât am crezut că nu te voi salva. 

Mi-am dat ochii peste cap,nu puteam să mor atât de repede căci aveam încă din sângele său o parte. 

-Încă ceva,iubito..

Mi-am mușcat buza când am auzit acel iubito spus de el,trecându-mi prin corp o senzație de nedescris. 

-Dacă mai dai ochii peste cap,când stai pe mine,nu sunt șanse ca să mai ieși "vie". 

Bună,îmi cer scuze de posibile greșeli gramaticale. ❤️
Țin să menționez faptul că ne apropriem de final. ^-^