I-am simțit brațele cum mă cuprind luându-mă pe sus mâinile sale erau pefecte peste trupul meu mai mic ca al lui. Mi-am pus mâna în părul său în timp ce buzele sale erau așezate peste gâtul meu,formând mici senzații când mușca.
Eram lipită la propriu de el dar și de peretele din spatele meu,senzațiile treceau prin corpul meu rapid făcându-mă să gem necontrolat.-Oh,dumnezeule.. Jungkook!
-Esme..
Luându-mă și asezându-mă peste pat,dând jos ușor tricoul sărutându-mi gâtul apoi coborând spre claviculă unde mi-a lăsat un semn mai mare de data asta. Mi-am mușcat bzua în cât am crezut că voi sângera. Sutienul meu era unde a fost prima dată,în sertar în timp ce eu am rămas goală în fața lui puteam să-i văd chipul fericit dar și nerăbdător. În timp ce mâinile sale mângâia fiecare parte din mine, eu voiam să-mi dau seama cum poate fi atat de plăcut fiecare senzație pe care mi-o oferă căci deja mă simteam în rai alături de el. Pipetul meu era acum sărutat de către el cu cea mai puternică dragoste în timp ce eu mă jucam în părul său,iar el coborând spre panatalonii mei.
S-a uitat la mine când și-a așezat degetele peste banda panatalonilor ca apoi eu să dau din cap acum rămânând fără pantaloni decât în lenjerie unde mâinile sale făceau drum de la coapsă spre abomentul meu creeând fiorii prin tot corpul meu."Mmm"
Am șoptit când i-am simțit mâna trecând ușor peste zona mea,acum era partea cea mai interesantă ca noi să faceam asta. Luând usor de marginea lenjeriei și dând-o jos,mi-am închis ochii în timp ce el mă privea de parcă eram cea mai frumoasă parte din viața lui în acest moment.
-Ești mai fierbinte ca iadul. Mi-a șoptit iar asta m-a făcut să scot un geamăt pe care l-a făcut să-și trecă peste buze limba.
I-am simțit apoi buzele peste ale mele,asezându-mă peste și simțindu-i zona mai puternic ca orice duritate pe care am stat până acum.
-Jungkook.. am spus și mi-am dat capul pe spate în timp ce simțeam plăcerea în tot corpul meu.
-Aici,se întâmplă. Mi-a spus și atunci m-a sărutat atât de puternic în cât nu am simțit ceva foarte grav decât durerea că m-ar pătrunde ceva,apoi o durere în tot corpul puțin amorțindu-mi. Apoi simțit doar căldură,o căldură imensă și zona sa care se mișca cu a mea. L-am mușcat ușor de buza când am simțit că nu am mai putut în timp ce el și-a dat capul pe spate,la naiba cât de bine se simte. Corpul meu era încins,în timp ce al lui era mai rece ca al meu. Săruturile sale coborau peste gâtul meu din nou. Voiam parcă mai mult de atât dar apoi am simțit o durere în partea adbominală pe care am încercat să o ignor.
-Esme.. i-am auzit geamatul său,era în cel mai puternic moment.
Când am închis ochii buzele sale erau peste ale mele,presiunea dintre noi acum era mai puternică.
-La dracu,ESME! EȘTI ATÂT DE UMANĂ!
Am gemut și atunci am căzut pradă lui,corpul meu intrase în a lui,acum suntem același sentiment.
-JUNGKOOK! Am spus într-un final când m-am lăsat peste umarul său. El mângâindu-mi spatele și sărutându-l firav.
Când l-am privit am simțit că totul acum este al meu,că el va devenii al meu și că orice se v-a întâmpla nimic nu îmi va schimba sentimentele pentru el. Nu îmi păsa că iubeam un demon,căci îl iubeam nebunește încă din prima clipă în care l-am văzut aproape de mine.
Aceasta seară va rămâne pentru mine cea mai frumoasă din tot ce am trăit până acum,deși știam că m-am supus unor lucruri nu tocmai bune,l-am câștigat pe el,pe cel pe care-l iubesc.
Ne priveam seduși de iubirea dintre noi. Punându-mi capul peste fruntea sa,lipindune frunțile și atunci am șoptit.-Eam sigură pe mine încă te când te-am văzut,căci m-ai înnebunit,
A zâmbit într-o parte în timp ce a închis ochii.
-Dacă știam că tu o să-mi fi aleasă încă de la început,aș fi făcut orice să fiu om ca să nu te mai țin în dureri.
Teama mea ca într-o zi poate nu o să-l mai strâng în brațe se transforma acum în tremurat,luându-mă ușor în brațe și sărutându-mi funtea.
-Ești a mea,Esme și mereu o să fi doar a mea iar în caz ca se va întâmpla ceva cu mine tot mă voi întoarce la tine.
Am zâmbit,mă simțeam fericită lângă el deși simțeam o durere în partea abdominală puternică el mi-o ameliora doar că era aici,prezența lui aduce pacea în mine.
Între noi totul din acea seară a fost atât de intens în cât fiecare sărut sau fiecare conversație a noastră era atât de plăcută,timpul trecea iar eu cu el încă nu formam un cuplu căci nici unul dintre noi nu a făcut pasul ăsta ci doar ne bucuram împreună până timpul pe care l-am petrecut se transformase într-un an,mai aveam putin și terminal clasa a 12 a.— — —
-Pregătită pentru astăzi,mi-a șoptit spre ureche încet,firav în timp ce mâinile sale mă încolăceau.
-Alături de tine da,i-am răspuns și i-am presat un sărut în colțul guri.
Cine ar fi crezut că el îmi va fi cel mai bun lucru din viața mea și mai mult de atât,fericirea care mi-o pune în suflet în fiecare zi este fără margini.
-Iubita mea,a șoptit în timp ce brațele sale urcau peste coapsa mea.
-Jungkook.. trebuie să plec. i-am spus în timp ce i-am pus ușor degetul peste buze. Fiecare mișcare pe care o făceam mi-o urmărea cu privirea.
-Încă o clipă,mi-a șoptit peste pielea gatului iar eu am început ușor să zâmbesc. Cum poate un spirit să te facă să-ți uiți numele de plăcere dar și de iubire?
Când și-a făcut treaba lui de a-mi trezi fiecare hormon din corp m-a lăsat plecând în fața mea iar eu am coborât scările în fața mamei care era fericită ca termin liceul.
-Ai emoții? i-am spus căci părea să aibe mai multe ca mine.
-Cine,eu? Nuu. a spus în timp ce se plimba prin cameră căutând telefonul său.
-Matth? spun deși nu voiam să-i pronunț numele acelui om.
-A spus că va ajunge și el. Zâmbetul mamei mele mă făcea să-mi lumineze ziua.
Am urcat împreună în mașină în timp ce ascultam melodii și vorbeam despre ce voi face mai departe spre viitorul meu,spunându-i că mi-aș dori să merg la facultate dar nu m-am decis care.
Festivitatea începea în doar zece minute iar eu tremuram ușor,dar m-am liniștit cănd l-am văzut pe Jungkook lângă mama zâmbindu-mi și făcându-mi cu mâna.Să iubești atât de tare pe cineva în cât ți-ai da viața pentru acea persoană..
Bună,îmi cer scuze de posibile greșeli gramaticale. ❤️
CITEȘTI
𝙻𝚒𝚜𝚝𝚊 𝚍𝚎 𝚙𝚊𝚌𝚊𝚝𝚎 -𝓙𝓾𝓷𝓰𝓴𝓸𝓸𝓴 -
Romance乂ᴳᵒᵈ࿐ 𝑫𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒊𝒕ă 𝒅𝒆 𝒖𝒏 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒓𝒏𝒊𝒄ă 𝒅𝒆𝒄𝒂̂𝒕 𝒄𝒆𝒂 𝒖𝒎𝒂𝒏ă. ࿐乂 ࿐ Păcatele tale și ale mele sunt permise doar între noi, păcătuiești pentru plăcerile tale dar și pentru iubirea mea. ࿐...