Fără Cuvinte

Capitolul 1- Un intrus in lumea mea

Stau in camera mea si simt cum picaturile de ploaie imi racesc pielea, chiar daca ploaia isi desfasoara dansul afara.Ploua incontinuu de cateva zile si ma intristeaza si mai mult. Ma napadesc iarasi amintirile...dar nu pot vorbi cu nimeni. La propriu. Nu mai am voce.

Totul a inceput de cand aveam 10 ani si s-a intamplat acel...incident. M-am speriat atat de tare incat am ramas fara voce. Mama disparuse dupa aceea, dar nu vreau sa imi amintesc iarasi...e prea dureros. Tata m-a dus la o multime de psihologi dar niciunul nu a reusit sa ma faca sa vorbesc din nou....devenisem ciudata scolii si refuzam sa vorbesc si la cursuri. Doar imi luam notite. De la cel mai bun elev, ajunsesem cel mai prost. Nu mai aveam niciun prieten si totul se ducea de rapa. Iar eu tot refuzam sa vorbesc...ca si in momentul actual. Am 19 ani si da, pot fi considerata muta. Acum mai multi ani am vrut sa renunt la scoala dar tata nu m-a lasat si mi-a angajat insa doi profesori speciali care vin la casa noastra de langa lac si imi predau anumite cursuri , lasati-ma sa vi-i prezint: d-nul si d-na Anderson ce mi-au devenit ca si bunicii. In ciuda faptului ca nu vreau sa vorbesc, ei ( si tata) au fost singurii care au reusit sa ma inteleaga cat de cat.

Viata mea a devenit foarte plicticoasa. Tata pleaca mereu la munca , iar eu sfarsesc prin a sta ore in sir singura in camera si ma privesc in oglinda. Nu pot vedea decat o fata palida, cu parul blond, ''stropit'' parca de soare, a carei zambet a palit de mult. Fruntea mea capatase riduri de la atata incruntare. Astazi, dupa 9 ani de cand ma tot privesc in oglinda si nu vad decat aceeasi persoana in fiecare zi , simt furie. Nu imi pot gasi zambetul si nici nu imi mai amintesc propria-mi voce. Furia sporeste si sporeste si ajunge la punctul culminant in care nu imi mai pot opri pumnul care se izbeste de suprafata lucioasa a oglinzii si o face faramite. Cioburile se imprastie pe jos iar mana mea capata culoarea rosie. Imi pot vedea reflexia in cioburile cazute. Sunt zeci de eu cu aceeasi expresie, numai ca mai infuriate , cu mai multe riduri. Sunt intrerupta de sangele care imi pompeaza in degete. Imi indrept directia catre baie si imi curat ranile noi provocate apoi le dezinfectez dupa care imi infasor un bandaj in jurul mainii. Apoi fug sa adun cioburile patate de sange , constienta fiind ca tata le-ar putea vedea. Nu stiam ce explicatie i-as fi putut da pentru bandajul de la mana. Oricum...nu avea cum sa-si dea sema daca minteam sau nu fiindca nu imi putea auzi vocea care, in copilarie, mi se subtia atunci cand minteam. Singurul mod in care comunicam cu tata si sotii Anderson era scrisul. Aveam la indemana o tablita magnetica si un marker cu care scriam mereu ....ei bine, raspunsurile la intrebarile ce mi le adresau ceilalti din jur. Niciodata nu incepeam eu o ''conversatie'', daca asa se putea numi. Foloseam tablita numai la orele de studiu si cand ma intreba tata ce mai fac sau daca aveam nevoie de ceva. Conversatia noastra nu consista in altceva. Altceva refuzam sa spun.

Aud o bataie in usa. Ma indrept spre ea si o deschid sfios. Cine putea fi inafara de d-na Anderson? Astazi aveam o alta ora de lectura engleza cu ea.

O privesc indelung si schitez un zambet cu buzele stranse. Ea , in schimb, isi arata dantura stralucitoare chiar si la cei 60 de ani ai sai. E uimitor cum se poate intretine asa de bine chiar si la aceasta varsta. D-na Anderson era o batrana cu adevarat eleganta si nu ezita sa arate acest lucru.

-Ma bucur sa te vad Cassie! Cum mai stai cu Jane Eyre? Ai facut comentariul pe care ti l-am spus? m-a intrebat ea trecandu-si mana prin parul meu. Eu am dat aprobator din cap. I-am facut semn sa intre in casa dar ea nu s-a miscat. Cassie, inainte sa ma inviti, as vrea sa ti-l prezint pe nepotul meu, Edan.

La vederea lui m-am speriat. Aparuse parca de nicaieri. Nu mai vazusem pe altcineva in ultimul timp, cu exceptia sotilor Anderson si a tatei. Era un sentiment ciudat, faptul ca nu mai avusesem legatura cu civilizatia. Eu eram o ciudata.

Edan isi ridicase mana sa pentru o strangere cu a mea. Insa eu m-am indepartat si doar i-am poftit in casa. Am mers in camera de zi si i-am servit cu o ceasca de ceai.

-Cassie, Edan a venit din Australia si a hotarat sa stea cu noi. Are cam aceeasi varsta cu tine si ne-am gandit sa ti-l prezentam. Poate ti-l vei face prieten, sunt convinsa ca iti lipseste cineva cu care sa te distrezi si cu care sa vor.... d-na Anderson s-a oprit. Stiam la ce se referise. ''Cineva cu care sa te distrezi si sa vorbesti''. Da, asa e, ca un om normal ce eram , eu nu puteam vorbi. Scuza-ma, Cassie, pentru o secunda am uitat. I-am povestit si lui Edan de situatia ta si cred ca te intelege. Edan imi zambi politicos. Parea un baiat dragut dar eu nu mai puteam avea incredere in nimeni. Imi imparteam secretele cu mine insumi.

-Cassie, vroiam sa iti spun un lucru. Stii foate bine ca d-nul Anderson nu se simte prea bine zilele acestea, iar Edan este foarte bun la stiinte . In locul batranului, te poate ajuta Edan. Bineinteles, daca esti de acord. Asa o sa va imprieteniti mai repede.

D-na Anderson stia foarte bine ca nu o puteam refuza. Daca o faceam in momentul de fata, o jigneam. Iar eu o iubeam prea mult sa fac acest lucru. Prin urmare, nu am putut decat sa aprob. Minunat, ma alesesem si cu un strain pe cap!