Fără Cuvinte

Capitolul 8- Interpretari gresite

-Ai....ai facut....ce....ce...e bine.... am spus extrem de incet balbaindu-ma la randu-mi.

Edan si-a ridicat capul si m-a privit uimit.

-Tu....tu tocmai ai vorbit! a exclamat el. Si eu eram la fel de mirata.

Gatul meu era asa de uscat, iar vocea mea suna groaznic. Nu o mai folosisem de ceva timp, simteam ca nici nu mai stiam cum sa articulez cuvintele. Imi incalcasem promisiunea facuta mamei. Nu trebuia sa fi vorbit, de aceea, ca sa imi repar greseala, hotarasem sa continui sa tac ca si cum nu se intamplase nimic. Da, aveam de gand sa revin la mutenia mea.Gresisem, nu trebuia sa vorbesc, dar o facusem pentru Edan. Nu mai suportam sa il vad asa distrus. El continua sa se holbeze la mine. Mi-a apucat umerii si m-a zguduit, imi lasasem capul in jos, rusinata de ceea ce facusem.

-Cassie, ai vorbit! Uita-te la mine! Poti vorbi!Haide, mai spune ceva, stiu ca poti! mi-a vorbit el entuziasmat. Refuzam sa ma uit la el si imi ascunsesem fata in maini. Cassie, ce ai patit? Vorbeste, nu ma auzi? a inceput sa strige el la mine. Continua sa imi spuna sa vorbesc, iar eu refuzam cu desavarsire. Nu se poate.....ai revenit la stupida ta tacere! Ma calci pe nervi, intelegi? a spus el ridicandu-si tonul. Incepuse sa ma zguduie si mai tare si devenea violent. M-am retras repede din bratele lui. Proasta mea decizie de a vorbi crescuse si mai mult tensiunea ce il apasa pe Edan, pe langa moartea bunicului. M-am ridicat si am vrut sa fug, sa il las sa se linisteasca, insa el mi-a prins incheietura mainii.

-Stai,nu, nu am vrut sa tip la tine! Iarta-ma,doar nu pleca....stai! a continuat el , insa , chiar daca nu realiza, inca se mai rastea la mine. Ma speria, avea nevoie de liniste. Mi-am smuls mana din stransoare, dar el m-a tras puternic la pieptul lui, lovindu-mi corpul de al sau si prinzandu-mi ambele maini cu mainile lui. Apoi nu a ezitat prea mult si si-a zdrobit buzele de ale mele. Nu! Nu! Continua sa mi le umezeasca, ii simteam caldura si imi transmitea fiori prin intreg corpul, iar miscarea era din ce in mai apasata, dar eu nu ii raspundeam. Era primul meu sarut si habar n-aveam cum se facea. Insa mi se parea gresit. M-am dezlipit de el si l-am plesnit peste obraz, fiindca el sigur nu avea sa se opreasca. Pur si simplu acel sarut mi se paruse total gresit si fortat. In momentul cand Edan m-a sarutat, mi-am dat seama ca nu simteam acel lucru pentru el. Nu am simtit artificii. Oricat ar fi vrut , nu ma putea forta sa simt ceva pentru el.

L-am lasat cu ochii in soare si am fugit cu lacrimi in ochi. Sigur Edan nu mai gandise limpede dupa ce .... of, trebuie sa o spun, dupa ce a ucis pe cineva. Il iertasem, dar pentru cateva zile simteam nevoia sa fiu singura, sa ma inchid in camera si sa nu mai vad pe nimeni, mai ales pe el.

Am trecut vijelios pe langa tata si d-na Anderson care ma priveau intrebatori. Am iesit din casa sotilor Anderson si am inceput sa fug spre casa mea. Si fugeam, si fugeam si nu imi mai simteam picioarele. Agonia pusese stapanire pe mine. Am cazut pe iarba, in mijlocul pustietatii. Totul se invartea cu mine, iar lacrimile imi curgeau necontenit. Ma simteam coplesita de toate. M-am trantit pe pamant si am ramas asa, neclintita. Vedeam cerul. Vedeam norii care se stransesera pe el ce prevesteau o ploaie rapida de vara. Vedeam pasarele razlete. Simteam adierea racoroasa a vantului ce imi zbura firicele de par peste fata. Simteam pamantul pe sub mine. Ma contopisem cu natura. Uitasem de toate si am inchis ochii, apoi o moleseala incredibila ma cuprinsese si am adormit, in lumina soarelui, cu un zambet de eliberare pe fata.

Mi-am deschis somnoroasa ochii si am cascat indelung. Ma aflam in camera mea. Ce Dumnezeu?! Inainte sa adorm eram undeva pe pajiste, intinsa pe iarba, iar acum eram in patul meu? Cine ma adusese acasa? Eram asa de confuza! Daca am visat? Daca nimic din ce s-a intamplat nu fusese real? M-am ridicat din pat ametita . Rochia mea alba nu mai era pe mine, eram imbracata in altceva. Imi era foarte cald si cand am trecut prin fata oglinzii am observat ca fata mea, cea palida de altadata, disparuse, fiind inlocuita de una rozalie spre un rosu deschis. De ce eram imbujorata? Am observat o hartie prinsa in rama oglinzii. Am desfacut-o si se parea ca era un alt mesaj: ''Uite un secret...sunt un ucigas. Ti-e teama de mine? Iti astept raspunsul impreuna cu un secret de-al tau maine la ora 6 a.m., in spatele casei. Mereu al tau.''. Cum citisem acel biletel ma dusesem cu gandul la Edan. El tocmai ucisese pe cineva. Coincidenta era prea mare. Totul era clar . Edan era scriitorul biletelelor. El era cel ce isi batea joc de mine si ma speria cu secretele lui. El era cel ce imi controbaia prin camera. Eram si mai furioasa pe el. Voiam sa il gasesc si sa ii cer o explicatie pentru ca apoi sa imi revars toata furia pe el. Mi-am luat tablita si am coborat la bucatarie, de unde ii puteam auzi pe tata si Edan susotind, in timp ce sorbeau din ceai. Cum m-a vazut, tata s-a luminat la fata si a venit spre mine.

-Cassie, cum te simti? Iti mai e rau? m-a intrebat tata, iar eu mi-am ridicat spranceana, nestiind despre ce anume vorbea. Am scris pe tablita, iar tata a citit. ''Sa imi fie rau? La ce te referi? Si cum am ajuns aici?'' tata a zambit si mi-a explicat cum ca Edan a pornit in cautarea mea nu dupa mult timp dupa ce am fugit si m-a gasit tremurand pe iarba, uda leoarca (trebuia sa fi luat in considerare norii prevestitori de ploaie), si cu ochii inchisi. M-a carat pana la casa d-nei Anderson de unde a plecat cu masina impreuna cu tata si m-a adus acasa, in patul meu moale si cald. Ce mai erou... Incepusem sa delirez si spuneam ceva incontinuu despre mama. O,Doamne! Speram sa nu fi zis ceva important despre ea. Febra imi crescuse si iata explicatia pentru fata mea imbujorata. Deci nu fusese un vis. Totul era pe cat se putea de real. Dupa ce tata ma saruta pe frunte si se duse sa imi aduca tot felul de medicamente, m-am repezit la Edan si i-am aratat tablita.

-''Esti un ticalos! De ce te joci cu mine cu mesajele tale si cu jocul tau tampit cu secrete si temeri! De ce mi-ai umblat prin camera si mi-ai furat jurnalul! De ce nu-mi spui odata ce urmaresti!'' Edan s-a oprit inainte sa citeasca ultima fraza pe care eu o scrisesem in care ii spuneam ''te urasc''. Cassie, eu chiar nu stiu despre ce vorbesti! De ce ma acuzi de ceva ce nu am facut? Ce mesaje?Ce jocuri? m-a privit el , parand cu adevarat surprins, dar in acelasi timp ii puteam vedea si o lacrima ce i se forma in ochi.Se simtea ranit. Am scris pe tablita iarasi. '' Tu chiar nu stii despre ce vorbesc, netrebnicule?'' Cassie, opreste-te! Eu nu te-am jignit pe tine asa ca nici tu nu ai dreptul sa o faci cu mine! Nu,nu stiu despre ce vorbesti! strigase el. Chiar parea credibil, ma pusese pe ganduri. Ma simteam vinovata pentru cuvintele urate ce i le adresasem si pentru acel...''te urasc''. Oare chiar il uram? Interpretasem totul gresit, insa toate semnele duceau spre el. Nu stiam ce sa mai cred. Daca nu Edan era cel care imi trimitea mesajele , atunci cine?

Hei! Nu am mai scris de ceva timp, deci m-au cam lasat ideile. Scuze daca (,) capitolul asta a fost nasol. Multumesc si ca m-ati urmarit pana acum! Urmatorul capitol va fi ceva mai palpitant