Toata noaptea m-am zvarcolit pe canapea, nu am putut atipi nici macar o clipa. Gandurile nu ma lasau in pace. Si mai precis... gandul la Edan. De oricate ori inchideam ochii, il vedeam pe el si nu puteam sa ii alung imaginea. Ii reconstruiam chipul atunci cand zambea, dar nu trebuia sa ma strofoc prea tare, fiindca il puteam vedea cu adevarat cand zambeste chiar langa mine. Edan dormea pe podea, pe un cearsaf , deoarece ar fi fost prea ciudat sa dormim amandoi, corp langa corp....probabil visa ceva frumos, l-am putut auzi chiar razand de cateva ori. Si chiar ma gandeam ce ar fi putut fi atat de haios incat sa rada, dupa toate ce s-au intamplat. Oricum, ma facea fericita sa stiu ca si el era fericit,chiar daca era numai intr-un vis. Il vedeam, in urmarirea mea atenta, cum isi deschide ochii somnoros si isi intinde mainile si spatele, dar evitand sa ma priveasca. Se ridicase apoi de pe podea si se indreptase spre presupusa bucatarie, aflata in aceeasi camera in care dormeam. Scoase cateva oua din frigider si niste sunca. Incepuse sa gateasca , nepasator de prezenta mea.
Dupa ce a pregatit si a pus pe masa micul-dejun, dupa care s-a asezat pe scaun, a continuat sa fie tacut. Am vazut ca ma poftise si pe mine la masa, indicandu-mi farfuria ce ma astepta. M-am asezat timida si am inceput sa mananc odata cu el. Era liniste. Intotdeauna mi-am dorit liniste, dar oare de ce simteam ca imi era de-ajuns? Mi-am dres glasul in speranta ca el va observa.
-Vrei sa vorbesc cu tine? a spus el dupa cateva minute ce mi s-au parut o eternitate. Am dat din cap. Ei bine, nici tu nu ai vrut sa vorbesti ieri cu mine ,te-ai inchis in baie si ai facut o criza! E ceva in neregula? Ai vreo problema cu Jude? E draguta, nu inteleg ce nu iti place la ea....In fine, stiu ca tu tot nu o sa-mi dai vreun raspuns deci...mananca mai repede si hai sa mergem la facultate, ai fost repartizata la sala 18 C, te voi conduce eu acolo. Eu sunt pe partea opusa a cladirii, in clasele ...obisnuite, tu esti in clasele...speciale....sunt doua sectiuni.
Stiam la ce se referea . Clasele speciale erau cele pentru cei cu defecte : cei orbi,cei surdo-muti si cei ce sufera de autism. Din cele trei clase, eu eram incadrata la cea a autistilor,deoarece directoarea a considerat ca eram un copil inchis in el, inteligent, care refuza contactul cu lumea inconjuratoare. Ma simteam inferioara fata de ceilalti, insa si speciala in acelasi timp. Autistii sunt oameni speciali , iar eu eram fericita ca puteam fi considerata una dintre ei, chiar daca stiam ca nu eram ca ei,autista. Eu sufeream doar de incapatanarea de a nu vorbi. Gandindu-ma asa, devenisem rusinata de propria persoana.
Am dat din cap negativ, la auzul ultimelor cuvinte ale lui Edan. Refuzam sa merg la facultate, refuzam sa ma intalnesc cu mama, cu Jude sau sa fiu introdusa in lumea unor oameni muti, suferinzi ca si mine. Nu voiam ca toti sa fie asa, voiam sa am prieteni care vorbesc, iar eu sa ii ascult...altfel as fi cazut intr-o profunda nebunie, intr-o lume in care nimeni nu vorbeste.
- De ce dai din cap? Nu vrei sa vii? a intrebat el scurt. Cassie, acum ce motiv mai ai? Trebuie sa vii, e prima zi de scoala!
Vazand ca nu s-a enervat cum o facea de obicei, am profitat si am continuat sa refuz sa merg, in speranta ca ma va lasa in pace, fara sa ma forteze sa vin cu el,ceea ce i-ar fi reusit. M-am oprit din mancat si am inceput sa ma holbez la pereti. El s-a ridicat calm de la masa si a aruncat pe canapea cateva haine din geamantanul meu.
-Imbraca-te! Nu am de gand sa stau dupa tine si dupa incapatanarea de care dai dovada! Astept, daca nu, te iau pe sus si vorbesc serios! mi-a spus el relaxat.. Stiam ca ma putea lua pe sus, iar eu nu aveam nici o putere sa-i rezist. Asa ca m-am dat batuta. Doar pentru azi. Maine...probabil ca as fi fugit din Atlanta, acasa, in Wisconsin, pentru ca sa-i povestesc tatei totul ,iar mama sa fie gasita in sfarsit. Singura, nu as fi putut rezolva nimic, de aceea aveam nevoie de un aliat, iar Edan era eliminat de pe lista. Tot nu voiam sa il implic intr-o astfel de poveste. Dar inainte de toate...trebuia sa imi gasesc fratele si habar n-aveam cum sa fac asta.
M-am indreptat spre canapea si mi-am luat hainele. Cand dau sa ma dezbrac de pijamale, realizez ca Edan era in camera. Usa de la baie era inca...dezasamblata si nu aveam alt loc pentru a-mi ascunde goliciunea. M-am uitat la el urat si i-am facut semn sa se intoarca, starnindu-i rasul.
-Ti-e rusine de mine? Haide,de parca nu am mai vazut fete...in splendoarea lor pana acum! a spus el, arcuindu-si spranceana. Imi venea sa il plesnesc. Inseamna ca Edan a ... facut-o pana acum si nu stiam de ce, dar simteam ca inima imi era franta in bucatele...nu m-am lasat pagubasa si l-am intors eu insami cu spatele, legandu-l la ochi cu o esarfa neagra, din bagajul meu. El doar a oftat si s-a lasat manevrat de mine. M-am schimbat repede si , in scurt timp, dupa ce s-a schimbat si el, in acelasi mod, am plecat. Chiar trebuia sa reparam usa de la baie...
Priveam pe fereastra masinii si ceea ce a spus Edan anterior mi se derula incontinuu in cap...a vazut fete in splendoarea lor. Fete. La plural. Au fost mai multe....nu am mai rezistat si mi-am deschis gura.
-T-tu chiar a-ai .... dar el m-a intrerupt ca si cum mi-ar fi citit gandurile.
- Te referi la " de parca nu am mai vazut fete in splendoarea lor"? apoi a inceput sa rada usor. Ce pot spune? Tabloul acela a fost chiar magnific..."Domnisoarele din Avignon" . Daca nu ar fi fost Picasso, nu le-as fi vazut. Si...de asemeni, daca nu as fi mers in excursie la gradinita.
O! Cum am putut gandi atat de pervers? Am pufnit intr-un ras copilaresc, dandu-mi o palma mintala. Nu trebuia sa fi intrebat. Ma simteam rusinata, iar sangele mi se urcase in obraji.
-Cred ca aici ne despartim! Ne vedem dupa ore in holul principal! Trebuie sa o prind pe Jude din urma. Succes! m-a incurajat Edan dupa ce m-a condus in fata salii 18 C. Cum am auzit de Jude, mi-a picat fata. Gelozia mea atinsese apogeul, dar iarasi ma gandeam la faptul ca eram o ''vechitura''...iar ea parea ca noua. Ahm...apropo, Cassie! Asta inseamna ca ne-am impacat? a continuat Edan chiar inainte sa intru in sala. Un zambet mi-a aparut pe fata si am dat din cap entuziasmata. Mi-a zambit si el si m-a sarutat pe obraz, dupa care a plecat. Nu mai era suparat pe mine...
Am intrat timida in sala, aruncand o privire la bratara daruita de tata ce imi inconjura incheietura mainii. Nu trebuia sa am emotii, tata era alaturi de mine. M-am uitat atunci in jurul meu. Erau mese mari, cu scaune, langa perete era o biblioteca cu o multime de carti, am vazut o tabla de scris si un postament,un birou, multe flori frumoase in ghivece si decoratiuni ce atarnau din tavan, iar undeva pe langa fereastra, erau niste dulapioare cu numere. La birou statea o doamna,probabil profesoara, care, cum m-a vazut, s-a indreptat spre mine zambitoare si mi-a vorbit.
-Buna, draga mea! Esti prima care a ajuns la ora! Sa inteleg ca esti punctuala? a spus ea. Eu sunt d-na Paula Hazelhoff, incantata de cunostinta!Tu esti...?a asteptat apoi un raspuns si de la mine, dar eu nu am spus nimic.
-Ahm...bine, atunci! Nu esti nevoita sa vorbesti daca nu vrei, incetul cu incetul te vei acomoda si vei vedea ca totul va fi bine! Voi afla numele tau cand voi face prezenta! a continuat d-na Hazelhoff cu acelasi zambet pe buze. Acum ia loc aici si asteapta sa vina si ceilalti!
M-am asezat la una din mesele rotunde si am asteptat. Au inceput , in scurt timp, sa intre pe usa studenti, unul cate unul. Niciunul nu spunea nimic, primind acelasi tratament din partea d-nei Hazelhoff ca si mine. Cand toate mesele au fost ocupate, innumarand in total 20 de adolescenti , d-na Hazelhoff a inceput a face prezenta si ne-a dat fiecaruia cheia de la dulapul cuvenit. Am aflat si numele celor care stateau la masa cu mine: un baiat blond, Joseph, care isi lasa incontinuu capul in jos si isi imprastia pixurile si creioanele din penar pe masa; o fata roscata, Ginger, foarte agitata, si un alt baiat, Caleb , care murmura cuvinte fara oprire. Linistea a fost intrerupta de d-na Hazelhoff care ni s-a prezentat ca profesoara noastra de istorie si care a incercat a ne arata un filmulet istoric , in stil...autist, ce a reusit sa atraga atentia tuturor cu sunetele si imaginile dinamice. Vedeam cum toti erau atenti si parca absorbeau fiecare secunda din filmulet. Era frumos, sa fim toti impreuna, niciunul sa nu intrerupa calmul cu un avion de hartie sau cu replici sarastice si jignitoare cum era la scoala normala unde fusesem eu in trecut. Oamenii de aici erau speciali, chiar daca erau cu probleme. Problemele ne-au unit, ne-au facut mai...buni, mai intelegatori , ne-au prins mainile in speranta unui viitor stralucit, in speranta de a ne vindeca impreuna. Era un gand asa de frumos!
Dintr-odata, usa salii s-a deschis si a intrat secretara, starnind nelinistea colegilor mei.
-Ma scuzati, dar domnisoara Cassie Weber este chemata in biroul directorului! a auntat ea rapid. In biroul directorului...ma intrebam ce altceva mai voia mama de la mine.
Hei! Ultima jumatate din capitolul acesta l-am dedicat copiilor si adultilor autisti care merita atentie si nu ar trebui ignorati si luati in deradere!Daca (,) cunoasteti oameni ce sufera de autism, va rog sprijiniti-i si nu-i batjocoriti!
Vreau sa va multumesc in continuare pentru voturi! Have a break , have a Kitkat pana la urmatorul capitol! :)
CITEȘTI
Fără Cuvinte
AçãoCassie este o tanara care , in urma unui trecut misterios si tragic , ramane socata pe viata si renunta sa mai vorbeasca, devine introvertita , iar cei din jurul sau incep sa o ignore, considerand ca este muta. Pana cand, intr-o zi, dupa ani de sufe...
