Fără Cuvinte

Capitolul 13- Intalnire cu trecutul. Partea I

Plangeam incontinuu , spijinita de perete si mintea mea devenise diabolica pe moment: incercam sa imi construiesc un plan pentru a patrunde cumva in biroul .... doamnei director. Voiam cu desavarsire sa stiu cum ajunsese director la aceeasi facultate la care m-am inscris si eu, daca ma recunoscuse ,desi cred ca sigur a facut-o, orice mama isi recunoaste copilul si , nu in ultimul rand, de ce m-a parasit. Intrebarea aceasta ma macina de cand eram copil, de cand s-a intamplat ce s-a intamplat. Eram disperata dupa raspunsuri, mintea mea devenise mai aglomerata ca oricand....asta era: destinul ma pusese fata in fata cu mama care ma parasise acum 9 ani, nu se putea numi coincidenta...dar totusi...imi amintisem de ultimul biletel primit de la urmaritorul meu din orasul natal in care imi spunea ca ma voi intalni intocmai cu trecutul, cel de care voiam sa scap cu ardoare. Imi venise ideea nebuneasca ca strainul stia ceva despre marea intalnire dintre mine si mama. Dar de unde legatura intre ea si el? Cum era posibil?

Fara sa realizez, nu mai plangeam si priveam in gol in timp ce ma gandeam profund la toate aceste lucruri misterioase. Of! Prea mult mister in viata mea....voiam doar o viata normala ,cu toate ca greu poti fi normal atunci cand nu vorbesti , voiam sa scap de amintiri neplacute , dar parea ca totul ma urmarea oriunde ma duceam.

-Cassie! Cassie! m-a trezit o voce familiara, iar o mana plutea cand in stanga, cand in dreapta in dreptul ochilor mei. Nu m-am obosit sa imi mut privirea. Ma simteam prea zapacita...goala pe dinauntru. Acum 5 minute, pareai un pradator gata sa isi insface prada, iar acum esti asa de linistita?! Erai gata sa sari pe director! Ai facut o scena asa de mare, aveam incredere ca totul va fi bine, ca te vei comporta normal, politicos, asa cum ai facut-o dintotdeauna! Dar ce e cu tine? Si ...''mama''? De unde iti venii ideea asta si cum de ai vorbit? Esti o aiurita mare!Acum probabil ca nu o sa te mai accepte nimeni in aceasta facultate si Cal , cat si bunica , vor fi dezamagiti de tine! Nu te mai inteleg....imi ascunzi ceva cu siguranta. Am nevoie sa stiu. Spune-mi! Acum cand trebuie, tu nu vorbesti! continua Edan sa vorbeasca , dar eu pur si simplu nu il bagam in seama. Cand era furios vorbea prea mult. Tot ce spusese nu avea nici o noima pentru mine, nu puteam fi atenta....eram prea concentrata la ceea ce ma gandeam. Capsorul meu mic nu stia ce sa mai inteleaga. Ugh! Am scos un oftat puternic si mi-am acoperit fata cu mainile, strangandu-mi picioarele la piept. Edan se ridica in picioare si incepuse sa se plimbe prin fata mea ganditor. Eram chiar langa usa biroului ... mamei si oricine trecea pe acolo se holba ciudat la noi cu o privire intrebatoare, dupa care isi lasa capul in jos rusinos si continua sa mearga. Oamenii si curiozitatea lor! Ugh...

-Voi rezolva problema si totul va fi bine. Dar nu trebuie sa mai faci astfel de scene. Odata si odata, tot trebuie sa imi explici tot. A spus hotarat ,intr-un sfarsit, Edan, apoi a intrat in biroul directorului. Eu tot nu aveam nici o reactie...imi doream doar sa raman acolo, nemiscata, gandindu-ma la nemurirea sufletului...ce tot vorbeam? Lucrurile la care ma gandeam erau cu adevarat importante. Simteam cum ma usturau ochii si gatul. Ma fortasem prea tare sa tip si acum ma gandeam ca nu a fost o idee prea buna. Am inceput sa aud voci din incaperea din spatele meu, de dupa usa si, dupa un timp, l-am vazut pe Edan iesind fericit. Stai, fericit? De ce putea fi fericit daca deja eram pe cale sa fiu exmatriculata cand nici nu intrasem la facultate?E cam aiurea....

-Ti-am spus eu ca voi rezolva! Sunt un bun negociator....ar cam trebui sa imi multumesti : am convins-o pe directoare sa...uite ceea ce tocmai s-a intamplat si felicitari! Oficial, esti intrata in facultate! mi-a explicat Edan triumfator. Nu puteam spune ca eram entuziasmata, dar nici suparata. L-am luat in brate dupa ce m-am ridicat si i-am oferit o privire multumitoare. Insa parea ca nu voia sa imi mai dea drumul, ma tinea strans si simteam cum respiratia lui calda imi mangaia pielea. Voiam sa ma retrag din bratele lui, sa il imping si sa scap, dar nu si-a slabit stransoarea deloc in ciuda eforturilor mele.

-Te rog...stiu ca nu simti nimic pentru mine, dar macar lasa-ma sa mai profit de acest moment...nu se stie de cate ori o sa mai am parte de imbratisarile tale, mi-a rostit el in soapta la ureche. M-am linistit si i-am indeplinit dorinta. Nu intelegeam cuvintele lui. Sau poate nu voiam sa le inteleg. Gata...e-e mai bine acum. Haide acasa! a spus el si , nu stiu daca mi-am imaginat, dar cred ca l-am surprins lacrimand discret. Chiar daca ma chinuiam, tot nu puteam sa inteleg ce era in inima lui Edan: odata tipa la mine si se infuria, iar mai apoi voia sa imi ofere o afectiune neinteleasa de mine pe care ezitam mai mereu sa o primesc.

Ajunsi acasa, dupa o ''aventura cum nu am mai vazut'' prin intunericul din bloc, m-am trantit pe canapea, cauzand o ''explozie'' de praf care mi-a inundat narile. L-am auzit pe Edan spunand ceva legat de supermarket si sa stau cuminte in apartament, probabil pleca sa cumpere de-ale gurii. Mda...mai mult timp singura pentru a ma cufunda in ganduri. Nu dupa mult timp de la plecarea lui Edan, am observat un plic patrunzand in camera pe dedesubtul usii. Am fugit repede spre usa, am deschis-o si nici urma de cineva. Chestiile astea dubioase incepeau sa ma sperie si mai tare. Am luat plicul curioasa si l-am desfacut. Spre surprinderea mea, am dat de un biletel. Nu credeam ca am sa mai vad unul vreodata. L-am despaturit si am observat ceva diferit. Nu era de la persoana care imi scria de obicei cand eram acasa, era de la altcineva, cineva mai ordonat, mai calculat. Mi-am dat seama dupa scris: strainul imi scria urat ,cu litere de toate felurile, insa persoana aceasta avea un scris ce-ti incanta privirea, era o placere sa privesti. '' Cassie, trebuie neaparat sa ne vedem, la Royal Cafe, la ora 3 p.m. Avem o multime de lucruri de discutat.'' Ora 3 p.m. , ceea ce insemna peste exact...10 minute. Nici macar nu stiam cine era, cum puteam sa ...discut si, mai ales, ceva important. Oricum, am decis sa parasesc apartamentul in cautarea a Royal Cafe, chiar daca stiam ca asta probabil l-ar alarma pe Edan si l-ar scoate din minti ca nu l-am ascultat.

Dupa ce am tot aratat tuturor peste care dadeam hartia pe care scrisesem '' Stiti unde se afla Royal Cafe???'' ( asa e, cu trei semne de intrebare, ca sa arat ca sunt cu adevarat disperata sa gasesc acea cafenea), am gasit pe cineva care sa ma indrume spre locul potrivit. Am dat din cap multumitor si am intrat in fuga in cafenea. Dupa cum era si numele, incaperea dadea un aer regal. Totul era parca poleit cu aur si era in stilul secolului XIX. Am aruncat o privire rapida la ceas si era 3:15. Perfect, intarziasem! Nici nu stiam dupa cine sa ma uit, ma intalneam cu cineva necunoscut. Eram foarte sigura pe mine ca necunoscutul deja plecase, am oftat adanc si m-am intors ca sa ies din local, insa am dat nas in nas cu....mama.

-Pe mine ma cauti? m-a intrebat ea foarte detasata. Pentru ca si eu tot pe tine te caut. Cassie, avem o multime de lucruri de discutat...da, de discutat, a spus ea cand a vazut ca mi-am arcuit spranceana la auzul cuvantului ''avem'' , pentru ca si tu vei participa la discutii. Vino! mi-a intins mana, iar eu i-am oferit-o pe a mea cu ezitare. Nu stiam ce sa mai cred. In biroul ei, atunci, parea ca refuza sa ma recunoasca, iar acum imi dadea intalnire? Toate se bateau cap in cap pentru mine. Eram complet incurcata. Am ajuns la o masa unde statea si un barbat si ne-am asezat acolo. Cine mai era si el? S-a uitat inspre mine si mi-a zambit iar eu mi-am ascuns privirea. Of...prea multa lume noua...nu eram obisnuita...tot ce voiam era sa ajung in camera mea si sa imi inchid ochii, meditand in liniste, singura...singura.

- Cassie, stiu ce crezi tu acum, ca nu m-am comportat cum se cuvine cu tine, dar pur si simplu nu imi venea sa cred ca te vad, ca imi vad fiica in carne si oase dupa atatia ani de zile. Nu credeam ca am sa te mai vad vreodata, de aceea am refuzat sa te recunosc, mai ales in prezenta acelui baiat...nu imi mai amintesc numele lui. In fine, nu e prea important. A inceput sa vorbeasca ea, gesticuland cu mainile foarte mult. Mi-am deschis gura ca sa raspund, sa ii spun numele baiatului...sa le spun ca era important. Cum sa nu fie...era Edan...dar mi-am inchis-o , considerand ca pentru ea chiar nu conta si m-am cuibarit in scaunul meu, cu urechile ciulite pentru a primi explicatiile pe care le meritam de mult timp. Vezi tu , Cassie....el este Scott Lynch. Asa numitul Scott a dat respectuos din cap in speranta ca si eu aveam sa fac acelasi gest, dar am ramas la fel de napasatoare. Ceea ce a spus mama in continuare mi-a intors stomacul pe dos.

-Detectivul tau....

Hei! Vreau sa va multumesc mult mult pentru sustinere si pentru aprecieri! M-am decis sa continui povestea si sper sa va placa in continuare! Scuze de actualizarea intarziata , dar trebuie sa mai si invat. Have a break, have a Kitkat pana la urmatorul capitol ! Bye!