Fără Cuvinte

Capitolul 10- Din nou fericita

-Cassie, ce Dumnezeu faci? De ce ti-ai scormonit intreaga camera? m-a intrebat Edan dupa ce m-am oprit din cotrobait. Debea atunci am observat ca incaperea in care ma aflam era un dezastru total. Totul era imprastiat si asta doar pentru tablita mea. Mi-am revenit in simtiri, dupa furia ce ma cuprinsese din cauza strainului si m-am indreptat spre Edan, luandu-l in brate. Simteam ca lacrimile imi umezeau fata. Imi pierdusem singurul cadou de la mama. Edan imi cuprinsese obrazul cu mana sa calda, neintelegand motivul intristarii mele.

-Nu inteleg ce se intampla, dar ceva sigur nu e in regula....

Voiam sa ii vorbesc dar da, nu puteam. In momentul de fata, realizasem ca tata, Edan erau prezentul. Si viitorul, dupa cum se parea. Apoi , daca imi aduceam aminte de trecut, imi aduceam aminte de ce facuse mama. Iar in conexiune cu mama era tablita daruita de ea. Daca voiam sa uit de ceea ce facuse mama, definitiv, trebuia sa uit de mama. Prin urmare, trebuia sa las in urma si .... tablita. Nu puteam, dar imi doream o noua viata. Da, asta era ceea ce imi doream! Tablita trebuia sa dispara. Poate era momentul potrivit sa las totul sa treaca, iar strainul urma sa inceteze sa ma mai contacteze.

M-am repezit catre telefon si am inceput sa il butonez. Edan era complet derutat de toate actiunile mele. Telefonul lui pornise intr-un bipait continuu, iar el a zarit pe ecran un mesaj. De la mine.

Vreau sa merg la facultate. Sa nu crezi ca m-am razgandit.

La citirea mesajului, fata baiatului se luminase si radia a fericire. M-a luat de mana fortos si a inceput sa topaie si sa se zbenguie ca un copilas.

-Haide, sa dansam! Sa sarbatorim alegerea ta, Cassie! Sunt cel mai fericit! spuse el, eliberand un ras colorat. Am inceput sa ne invartim in cerc, cu mainile incrucisate, exact cum faceam cand eram copil. Ne invarteam si ne invarteam, iar odata cu noi, lumea se invartea si ea. Apoi il puteam vedea numai pe el, iar el ma vedea numai pe mine si ma privea adanc. Nu, ce tot spun...Incepusem sa ametesc si cred ca urma sa cad daca tata nu deschidea usa si nu ne oprea din zbenguiala noastra haotica. Edan a cazut pe pat iar eu am aterizat pe tata, lasand un zambet mare sa se vada pe fata mea. De cand nu mai zambisem asa. Puteam spune ca si eu eram fericita. Nu credeam ca imi doream sa merg la facultate. Poate ca aceasta dorinta era adanc ascunsa in mintea mea, iar acum a iesit la suprafata fara sa imi dau seama nici macar eu.

-Ce cauti aici , Edan? Nu erati....suparati unul pe altul? a spus tata imitand ghilimelele cu degetele si tinandu-ma in acelasi timp in brate sa nu cad. Si ce e cu atata galagie?

-Cassie merge la facultate!! a strigat Edan neasteptat din pat. Tata a inceput si el sa sara odata cu mine si sa ma invarta in brate pentru a deveni mai ametita decat eram. Pentru asta trebuie sa sarbatorim! D-nul Aderson ar fi asa de mandru de tine! Trebuie sa o chem si pe d-na Anderson la petrecere, a asteptat raspunsul tau cu inima la gura! a exclamat tata. Eu mi-am ridicat o spranceana la auzul cuvantului ''petrecere''. Tata stia ca mie niciodata nu mi-a suras acest cuvant , deoarece insemna prieteni si distractie, de care eu nu avusesem parte si de care uitasem cu multa vreme in urma.

-Nu te gandi la genul acela de petrecere. Va fi o mica cina festiva intre noi, familia nou formata: eu, tu, d-na Anderson si Edan. Va fi frumos, vei vedea. E un mod de a-ti lua ramas-bun de la mine si batrana care ti-a stat alaturi atata timp. Am incuviintat linistita de explicatia oferita de tata. Vreau sa porti asta, a continuat el, scotand o mica cutiuta din buzunar. Uita-te! m-a indemnat, mai apoi, iar eu am deschis-o timida. Era o bratara din aur , finuta si incrustata cu pietricele care pareau sa formeze doua initiale gemene: ''C'' si ''C'' ce se impleteau una cu alta. Un ''C'' de la ''Cassie'' , numele tau, si un ''C'' de la ''Cal'', numele meu. Asa ma vei tine minte mereu. L-am sarutat pe tata pe obraz si l-am luat in brate.

-Acum hai la petrecere! se trezeste Edan sa strice un asemenea moment.

Stateam cu totii la masa. Ii admiram pe cei trei de langa mine ce simbolizau varstele, de la mic, la mare: Edan, tata si bunica Anderson. Trei generatii la un loc. Eram fascinata de felul in care vorbeau, cum gesticulau, erau intr-o discutie aprinsa ce starnea si rasete vioaie si cateva pareri contradictorii. Ma simteam in plus, fiindca eu nu ma implicam deloc. Uneori ma mai intrebau si ei cate ceva , iar eu ori clatinam din cap, ori incuviintam robotic. Nu participam la discutii. Trebuiau totusi sa ia in considerare si defectul meu, nu?Doar era petrecerea mea de ramas-bun. Asta ma facea sa vreau sa vorbesc si mai mult. Sa ma afirm. Edan imi trimisese mesaj pe telefon pe care ajunsesem sa il port si pe el dupa mine.

Cum ti se pare mancarea? Eu am gatit curcanul! :)

Am zambit la mesajul lui copilaresc. Am ramas putin sa ma holbez la ultima chestie din propozitie: '' :)'' , oare ce insemna? Nu mai vorbisem niciodata cu o persoana astfel pe telefon, pana la Edan. Ma cuprinsese un sentiment de inferioritate, faptul ca nu mai eram in rand cu civilizatia ma facea sa ma simt asa. Edan m-a intrerupt din ganduri lovindu-ma cu piciorul pe sub masa discret.

E buna. Mai ales curcanul! am tastat eu.

Cassie, trebuie sa-ti spun ceva.... a tastat elsi si-a lansat ochii spre mine ganditor.

Spune. am tastat eu, devenind curioasa de ce puteau ascunde punctele de suspensie. Dar inainte ca Edan sa poata primi mesajul meu, cineva a batut la usa dintr-odata. Tata se ridicase de la masa, dar eu m-am ridicat repede dupa el si i-am facut semn cu mana ca ma duc eu. Voiam ca el sa continue sa se simta bine alaturi de ceilalti. Eu cu siguranta nu ma simteam prea in largul meu si voiam sa scap pentru cateva momente din atmosfera incarcata de la masa. Edan se oprise din tastat, iar fata lui se posomorase cand a vazut ca am plecat de la masa.

M-am indreptat spre usa si am deschis-o, intrebandu-ma cine putea sa vina sa ne viziteze pe noi. Nu era nimeni. Am varat capul afara si am cautat cu privirea imprejur. Tot nimeni nu era. Oricine ar fi fost, probabil ca plecase, dar inainte sa inchid usa, am zarit un plic pe jos. Am avut grija ca ceilalti sa nu observe ceva si am deschis plicul curioasa. Era.....un biletel. La ce ma asteptam? Imi era o oarecare frica sa vad ce scria in el, dar l-am deschis oricum. '' Ai luat o decizie proasta. Te vei intalni intocmai cu trecutul, cel de care voiai sa scapi cu ardoare. Misiunea mea s-a incheiat. '' Oare ce voia sa spuna? La ce parte se referea din trecut? Si ce misiune? Intrasem cu totul in ceata si incepusem a ma gandi daca ceea ce hotarasem, sa merg la facultate, era cu adevarat bine. Dar cum nu putea fi ? Aveam o posibilitate de a-mi reface viata si nu mai aveam nicio cale care sa ma intoarca spre trecut! Cu siguranta strainul voia sa ma abureasca....sau poate nu...?

In orice caz, decizia era deja luata.

Hei! Va multumesc pentru parerile din capitolul precedent si scuzati de actualizarea intarziata dar nu mai am timp de scris prea mult, imi rezerv timpul invatatului! Voi actualiza probabil in week-end-uri. Sper ca v-a placut si acest capitol si inca o data, multumesc pentru ca ma urmariti si acum! :*