Fără Cuvinte

Capitolul 2- Spune-mi!

De 15 minute stam si ne uitam unul la altul. Edan a venit astazi la mine pentru prima sedinta de chimie la care d-nul Anderson urma sa lipseasca. De cum a intrat pe usa , a reusit sa se bage pe sub pielea tatalui meu. Au tot chicotit unul cu altul pe cand eu ma aflam in bucatarie si pregateam ceaiul si...ii spionam cu coada ochiului. Insa...cand am ramas numai noi doi in camera, a tacut chitic. Eu, bineinteles ca taceam, dar el, pur si simplu nici nu s-a miscat. Parea impietrit de propriile ganduri. Cine stie ce gandea?

Intr-un sfarsit , a trebuit eu sa incep ''conversatia''. Din prima zi, strainul acesta mi-a dat viata peste cap. Am luat markerul strans in mana ,enervata, si am inceput sa scriu pe tablita apasat , astfel incat se putea auzi o scartaitura , ca si in cazul cretei, gata sa il enervez si eu pe el. Deja incepuse sa i se zbata ochiul drept. I-am aratat tablita si el a inceput sa citeasca cu voce tare:

-''Cand incepem odata sedinta?!'', apoi a privit la mine nepasator si a tresarit de parca se trezise dintr-un vis. O,da! Scuza-ma, eu doar....( tacere pentru cateva secunde)ma gandeam. Bine, sa incepem.

Sedinta noastra incepuse si totul decurgea bine, doar ca il puteam vedea cum ''se gandea'' uitandu-se profund la mine in timp ce scriam. Ochii lui se miscau la fiecare miscare a capului meu; ma urmarea.

-De ce nu vrei sa vorbesti? a spus deodata. Ce lucru atat de ingrozitor s-ar fi putut inampla incat sa nu vrei sa mai comunici cu lumea? a spus dintr-o rasuflare. Probabil la asta se gandea cat timp ma privea atent. Ce intrebare stupida! Normal ca nu aveam sa-i raspund. Am ascuns acest lucru de toti timp de 9 ani, si chiar acum, dupa atata timp, sa ii spun cuiva pe care debea l-am cunoscut si in care nu am incredere nici cat varful unui ac? Mi-am ascuns privirea si am continuat sa scriu, prefacandu-ma ca nu a existat nici o intrebare si ca el avea sa inteleaga si sa ma lase in pace. Dar, din contra, mi-a smucit bratul si si-a infipt unghiile in pielea mea. Ma forta sa tip de durere dar gura mea era pecetluita.

-Spune! De ce iti place sa ii tii pe cei din jurul tau tensionati si ingrijorati de tine cand tu defapt nu ai nimic? E o prostie sa nu vrei sa vorbesti! O.Prostie. Vrei doar sa fii in centrul atentiei! Daca nu imi spui tu, voi afla singur.

Ochii incepusera sa imi lacrimeze. Habar nu avea despre ceea ce spunea, cuvintele lui m-au ranit . De ce as fi vrut sa ii ingrijorez pe cei pe care ii iubesc? Cu ce eram in centrul atentiei? ...Poate avea dreptate totusi...dar nu, Cassie, el nu stie. Nu trebuie sa pui la inima ceea ce spun altii, ei nu stiu. Dar ce era cu el? Avea dubla personalitate? In fata tatei si a d-nei Anderson se comporta de parca era cel mai dulce copil din lume, iar aici, cu mine, era o fiara descatusata. Cand a vazut insa ca lacrimile imi curgeau siroaie pe obrajii galbeni, mi-a eliberat bratul.

-Iarta-ma, Cassie...nu am vrut sa te ranesc. Nu plange... apoi si-a apropiat mana sa imi stearga lacrimile. A fost oprit insa de palma care l-a trezit la viata ce imi sporise furia. M-am indreptat spre oglinda a carei geam fusese inlocuit de mine si aveam de gand sa imi revars mania pe ea, in loc sa il lovesc pe Edan. Mi-am trantit pumnii in ea iar cioburile au sarit in toate partile. Ma simteam eliberata. Am continuat sa lovesc bucatile de sticla , patandu-mi bandajul de la mana ,capatat de la aceeasi experienta din ziua precedenta ,si sfarsind prin a-mi rani si mana cealalta. Ma durea dar furia acoperea durerea. Acest lucru imi devenise obicei atunci cand eram furioasa, tata aproape ca nu afla niciodata. Foloseam tot felul de pretexte si inlocuiam singura oglinda cu geamuri ce puteau fi gasite in garajul tatei. Par o nebuna, da, dar acesta este felul meu de a ma elibera de gandurile rele.

Edan ramasese uluit. Se ridicase de pe pat si , clatinandu-se, a venit spre mine. Am simtit doua brate care m-au tras de abdomen si mi-au prins mainile, in zbuciumarea mea haotica. M-am prabusit la pamant odata cu Edan.

-Gata,gata, linsiteste-te...iarta-ma, iarta-ma... a murmurat el, atintindu-mi capul la pieptul sau. Lacrimile curgeau incontinuu, dar nu scoteam niciun sunet. Nu stiam cum reuseam sa fac asa ceva. Ma zbateam la pieptul lui dar nu reuseam sa scap din stransoare. Intr-un final am cedat si m-am lasat cuprinsa de valul de caldura ce il emana corpul sau. Nu realizasem cat de rece fusesem pana acum. Peisajul din fata mea era oribil. Imi doream acum sa nu fi spart oglinda. Camasa lui Edan deja fusese patata de sangele meu iar mainile mele erau distruse. Clar , aveam sa raman cu cicatrici. Edan m-a dus deci la baie si mi-a curatat si mi-a bandajat gentil mainile , iar el si-a spalat camasa.Apoi, a strans cioburile, facand totul sa arate ca si cum nu se intamplase nimic. S-a asezat langa mine jos, rezemat de pat. Parea atat de calm. Calmitatea lui ma calmase si pe mine. Apoi un gand mi-a strabatut mintea: tata avea sa afle ceea ce s-a intamplat. Nu. Mi-am ridicat capul pentru a-l privi tematoare pe Edan apoi m-am indreptat spre tablita si am inceput sa scriu. I-am aratat tablita lui Edan.

-''Te rog, nu-i spune tatei!'' a citit el. Ramasese mut pentru o clipa, probabil isi cauta cuvintele. Era imposibil de realizat ceea ce ii cerusem eu. Dar speranta moare ultima, nu?

A oftat lung si si-a dres glasul.

-Bine. Raspunsul lui neasteptat ma facuse sa imi ridic spranceana. Bine, am spus. Am rasuflat , nu imi imaginasem ca fusese asa de usor sa il conving.

Dar....lasa-ma sa te ajut.

Bineinteles, exista si un ''dar''.

-Lasa-ma sa te ajut, Cassie, povesteste-mi ce ti s-a intamplat, de ce nu vrei sa te vindeci singura? De ce te inchizi in tine? m-a intrebat el mult mai calm ca prima data. Insista si nu imi placea asta, am dat din cap dezaprobator.

Bine, Cassie, te las acum. Dar odata si odata, tot va trebui sa-i spui cuiva si acel cineva va fi eu. Macar lasa-ma sa-ti fiu prieten, Cassie. Haide sa uitam ce s-a intamplat astazi si sa o luam de la capat.

S-a ridicat in picioare si mi-a intins mana.

-Buna! Eu sunt Edan, incantat de cunostinta, tu? Am ramas putin in ceata. Nu stiam daca voiam sa dau uitarii ceea ce tocmai se intamplase, dar, in ciuda acestora, mi-am luat tablita si am scris apoi Edan a citit:

-''Buna, eu sunt Cassie, la fel de incantata de cunostinta!'' mi-a zambit larg si m-a luat in brate. Acum , Cassie, sa vedem ce stii la chimie! Edan chiar luase totul de la inceput. Ma convinsese. Calmul sau ma convinsese. Nu credeam ca aveam sa mai ''comunic'' astfel cu o persoana de mult timp. Ma temeam de prietenia pe care mi-o oferea. Ma temeam ca un strain reusise sa se apropie atat de mult de mine. Ma temeam ca el avea sa afle motivul pentru care vocea mea disparuse.