Fără Cuvinte

Capitolul 6- A sosit coletul!

Se lasase noaptea din nou. Crengile copacilor pareau ca niste gheare in lumina lunii, unduindu-se chiar in dreptul ferestrei mele, iar cantecul greierilor de afara se auzea tocmai in camera mea. Toate acestea ma faceau si mai nelinistita. Asteptam cu nerabdare urmatorul biletel. Cand si unde aveam sa il gasesc? Ma tot plimbam in jurul oglinzii, cu mainile prinse la spate, cand l-am auzit pe tata strigandu-ma de la parter. Am coborat in graba scarile cu tablita si l-am vazut stand cu un pachet in mana. I-am aruncat o privire intrebatoare, iar el nu a ezitat sa imi raspunda.

-A venit postasul cu un colet pentru tine. Trebuie sa semnezi aici.

Am ridicat suspicioasa o spranceana.

-Stiu, Cassie. Si eu ma intreb cine ar fi putut sa iti trimita un colet. A spus tata, observandu-mi gestul si inmanandu-mi hartia pe care trebuia sa semnez. Dupa ce am semnat, tata i-a dat hartia postasului iar acesta a plecat. De la cine e? m-a intrebat tata.

Am intors coletul pe toate partile si nu am putut gasi decat un mesaj, scris mic si ascuns pe un colt al pachetului. Am citit si sincer, nu am fost prea socata : ''Mereu al tau''. Mi-am dat seama de la cine era. ''Admiratorul'' se tinuse de cuvant, insa in loc de biletel, primisem un intreg pachet.

-Spune, de la cine e? ma mai intrebase o data tata care se apropiase si mai mult de mine. Instinctual , am tras mai aproape de mine coletul si am scris cu cealalta mana pe tablita, incercand sa ma gandesc la un raspuns.

-''E de la Edan. A spus ca o sa imi cumpere o rochie pe care sa o imbrac cand il voi vizita urmatoarea data pe d-nul Anderson si probabil ca asta e in pachet.'' a citit tata multumit de raspunsul primit. Bine, Cassie. Atunci debea astept sa te vad maine in ea, fiindca maine vom merge direct la d-nul Anderson , dupa ce d-na Anderson si Edan vor fi venit la noi. A continuat el, batandu-ma prieteneste pe umar. Bravo, Cassie! Acum trebuie sa faci rost de o rochie noua pe care sa i-o prezinti tatei si sa il convingi pe Edan sa minta pentru tine, pentru ca, evident, el nu stia ca imi ''cumparase'' o rochie. Am chicotit in sinea mea, gandindu-ma la situatia in care ma bagasem si am fugit spre camera mea.Curiozitatea legata de ce puteam gasi in pachet ma rodea puternic pe dinauntru.

M-am asezat pe pat si am inceput sa sfasii cu nerabdare folia pachetului pana am dat de cutia ascunsa pe sub aceasta. Un alt mesaj mi-a sarit in fata, fix cand eram gata sa deschid cutia. ''Nu fii prea nerbadatoare.Aici se ascunde o temere de-a mea''. Ce voia sa insemne asta? M-am oprit si m-am intrebat daca sa deschid cutia sau nu, insa curiozitatea mi se imprastiase in fiecare particica a corpului meu si ajunsese sa imi manipuleze mana care incepuse deja sa ridice capacul cutiei, inainte ca eu sa realizez. Cand am dat de ce era inauntru, imi doream sa nu fi deschis cutia si tot entuziasmul meu pierise. M-am speriat si m-am dat la o parte, iar fata mea capatase o expresie scarbita, atat de la ceea ce vedeam cat si de la mirosul ce nu ezitase sa se imprastie prin imprejurimi : era un sobolan mort. O, Doamne! Zacea chiar in fata mea si ma facea sa ma cutremur de scarba. Am inchis repede cutia si m-am indepartat. Ochii imi lacrimau de la mirosul de mortaciune si de canal. Nenorocitul! Imi trimisese un sobolan! Ce nevoie aveam eu sa stiu de ce se teme? Trebuia sa scap repede de lesul animalului de langa mine asa ca am actionat rapid: am coborat cu pachetul pe scari, m-am asigurat ca tata nu e prin apropiere si am zbughit-o pe usa. Am mers in dreptul lacului si am inceput sa sap in pamant cu mainile pana cand facusem o gropita destul de adanca. Am ridicat capacul cutiei si am rasturnat-o peste groapa pentru ca sobolanul sa cada acolo. Tot timpul acesta am tinut ochii inchisi. Imaginea animalului ma dezgusta, si chiar si cu ochii inchisi, inca imi bantuia prin minte. Am aruncat pamant peste el si gata,inmormantasem sobolanul, fericita ca nu aveam sa il mai vad vreodata. Am aruncat cutia apoi in cosul de gunoi de afara si am intrat in casa. Practic, incepusem sa il urasc pe cel care imi trimisese un cadou atat de ....''frumos''! M-am trantit in pat cu unghiile innegrite de la pamant si am oftat. Ma gandeam ca si eu trebuia sa ii spun o temere de-a mea strainului in dimineata urmatoare. Si tocmai imi facusem un plan frumos in minte, aveam de gand sa ii trimit si eu tot un astfel de cadou.

M-am ridicat din pat zambind si am observat un alt biletel pe noptiera. Strainul trebuia sa se opreasca din facut astfel de surprize! Nu putea intra in camera oricand voia! Daca imi controbaise prin camera? Daca imi luase din lucruri sau .... daca imi gasise jurnalul? Am fugit repede spre dulapul meu si am aruncat vijelios hainele dintr-unul din sertarele de jos. Tocmai la ce ma asteptam: jurnalul meu disparuse. Acolo imi scrisesem despre toate fricile si despre tot ce simtisem pana atunci: la 10 ani, cum ca eram furioasa ca oamenii ma ignorau;la 12 ani, cum ca plangeam in fiecare noapte ca eram batjocorita la scoala; la 15 ani, cum ca ma departam din ce in ce mai mult de tatal meu; si , in sfarsit, acum, la 19 ani, cum ca viata mea devenise brusc mai interesanta. Debea acum realizasem ca viata mea a fost impartita pe etape. Iar in fiecare etapa, ceva se schimba. Insa, cel mai important, in jurnal nu imi scrisesem cel mai mare secret, acela din cauza caruia nu mai vorbeam. Singurul loc in care era protejat pe deplin era in mintea mea, unde nu putea accesa nimeni. Am rasuflat usurata. Insa nu puteam uita ca strainul ma avea la mana cu fricile pe care le aveam. Imi dadusem seama de unde stia el daca minteam sau nu.

Teama ca puteam fi urmarita la orice moment din zi si din noapte mi se instalase in creier. Sa-i fi spus tatei sau nu? Ma putea ajuta cu ceva?Nu cred. Daca ma plangeam lui, nu faceam decat sa il trag si pe el dupa mine. Pot spune ca aveam de-a face cu un psihopat. Normal, ma asteptam ca eu chiar sa am un admirator? Desigur, nimeni nu stia ca eu mai exist si aveam tupeul sa sper ca cineva sa ma bage in seama atat de curand. Fata naiva....

Prin urmare, nu puteam decat sa joc jocul strainului pana cand isi arata fata. Si nu stiam cand el avea sa se sature de jocul sau. Imi amintisem de biletelul nou primit. L-am luat si am citit : ''Ti-am zis sa nu fii nerabdatoare. Ei bine, ai aflat de ce ma tem eu. Acum e randul tau. Iti astept raspunsul maine dimineata. Ora: 6 a.m. . Locul: in spatele casei tale. Nu te astepta sa ma gasesti acolo, voi veni dupa ce vei pleca tu. Mereu al tau.''.

''Mereu al tau'' pe naiba! Nu imi doream decat sa scap de el. Cine era? Cine era? Intrebarea asta imi misuna prin cap fara oprire, stiam ca nu o sa ma lase sa dorm, de asemenea. Urmatoarea zi avea sa fie una plina de probleme. Soarta era cu totul impotriva mea acum.