Frustrarea îmi este prezentă
A mea prezenţă iminentă
Un discursc fără cusur
Sunt pe cale să strig. Jur!
Sătulă de tot ce mă înconjoară
Vreau să-i văd pe toţi cum zboară
Cum dispar din peisaj, cum se sinucid
În timp ce au acelaşi gând macabru, lucid.
Vreau să trăiesc singură pe Pământ
În timp ce trupu-mi bătut de vânt
Este dus departe în larg de mare.
Neavând altfel de cale sau scăpare.
În astfel de momente doreşti pace
Dar şi moarte...nu ai ce face.
Sclipirea-ţi demonică de nebunie,
Te face să te gândeşti la acea agonie.
La un glonţ ce a străpuns un trup
Sau carnea sfâşiată de-un lup
Cu atâta dorinţă nebună şi ardoare
Încât începe chiar a doare!
Ai suportat atât, nu mai rezişti
Vrei doar să încerci să rişti!
Să apeşi pe acel trăgaci negru
Fiind măcar acum integru
Să salvezi alte vise pe care eu
Nu le-am distrus, crezându-mă zeu.
CITEȘTI
O bucată din sufletul rătăcitorului
PoetryDescriu ceea ce admir Ce-mi pângăreşte întunericul precum un alb fir. Descriu ceea ce simt Durerea ce are să urmeze putând s-o presimt Descriu ceea ce mă doare Poate că totul are o limită, iar sufletul din mine moare Descriu un singur...
