O bucată din sufletul rătăcitorului

Ploaie

Ploaie

Privirea-mi goală călătoreşte departe

Analizează fluturii de şoapte

Ce trec în zbor pe lângă flori

Ce au petale în mii de culori.

Iarba se pleacă în faţa vântului liniştit

Ce bate... şi cu miresme este contopit

Parfumul naturii se intensifică treptat

Primind un iz de furtună neaşteptat.

Picurii gingaşi se lovesc repede de sol

Auzindu-se acel sunet estompat... de gol.

Încet încet calmul picurilor treptat dispare

Iar pământul e lovit de o cruzime ieşită din tipare.

Atmosfera s-a schimbat, iar după a norilor plecare

Frumuseţea florilor s-a dus... nu mai au culoare...

Petalele zac în noroi, mii şi mii, acoperind pământul

Imaginea fiind mai răscolitoare decât o poţi spune cu cuvântul.

Tulpini cu frunze pătate de putreziciune

Muguri ce suspină cu jale ş-amărăciune

Stele ce se minunează la priveliştea moartă

Cum poate natura aşa blândă să aibă aşa soartă?!

Bujorii se uită timizi în jur, iar trandafirii tac

Nici ţepii de diamant nu au rezistat la atac

Bobocii firavi ce trebuiau să simtă soare

Simt cum se sting încet... totul îi doare.

Pe nesimţite Zâna a venit grăbită

Priveşte în jur şocată... împietrită.

Cheamă la ea Viaţa şi Menirea

Ca să redea naturii strălucirea.