O bucată din sufletul rătăcitorului

Frânt

Frânt

Au trecut nopţile în care plângeam

Au trecut vremurile în care mi te doream

Au trecut toate, nimic nu a rămas

Timpul şi-a jucat partida precum un as.

Acum să te privesc nu mai doare

Acum să-ţi vorbesc nu mai are valoare

Acum să te văd cu alta nu mă mai omoară

Acum nu-ţ‏i mai spun "te iubesc" pentru a mia oară.

Zâmbesc, deşi sufletul mi-e bolnav de triste‏ţe

Râd, trăiesc, cu o bolnavă acurate‏ţe

Te privesc încă pe furiş, nu te pot uita

Deşi nici nu am fost vreodată-n viaţa ta.

Acum, sub lună stau şi mă gândesc

"Merită, pentru cineva, eu să trăiesc?"

Dar răspunsul lunii nu apare, iar eu

Stau la pândă după pradă, precum un leu.

Sentimentul mi-e prada, eu sunt prădător,

Dar se vede cu ochiul liber, sunt un amator.

Nu pot să le ating, să le simt savoarea,

Pot doar să le văd în toată splendoarea.

Ploaia mă loveşte, dar nu simt durerea

Înconjurată de nimic, mi-am pierdut puterea

Undeva, sub acest război al naturii sângeros

Mă simt precum un nimic... fără folos.

M-ai observat cândva, dar nu a durat

Sentimentul ăla de indiferenţ‏ă a plecat

Am început să ‏ţin la tine, să-ţi vorbesc

Degeaba... acum privirea ţi-o doresc.

Nu tu privire, nu tu vorbe pierdute-n vânt,

Din cauza ta sufletu-mi nu mai are cânt.

E mort, e bucă‏ţi, nu mai există deloc;

Ştiu că pentru sentimente, nu mai e loc.

De ce mă gândesc la tine, de ce nu te pot uita?

E o întrebare care din minte nu-mi poate pleca

Vreau... te doresc, tare aş vrea să nu fie precum

Un chin, o povară... care sufletul mi-l face scrum.

Noaptea se lasă, iar eu ca o fantasmă singuratică dispar

Iubirea ce ţi-o port nu o pre‏ţuiesc pe deplin ca pe un dar

Sufletul îmi sângerează neîncetat, e în continuă agonie

În juru-mi şi-n interior nu mai e acea veşnică armonie.