O bucată din sufletul rătăcitorului

Ziua I

Ziua I

Să zbier de durere, să plâng neîncetat,

Să vreau să fug de Iad, să cad în păcat,

Să mă-nrudesc cu moartea, să mi te doresc

Să ţip cât pot de tare ''cum pot să te iubesc?!''

Să fug de lumină, să mă las pradă orişicărei dorinţe,

Să mă dăruiesc trup şi suflet unei dornice fiinţe.

Să stau pe cuie, sângerând, să-mi privesc pieirea;

Aşa mă simt să te iubesc. Asta mi-e menirea!

Să te privesc în ochi şi să şoptesc:

''De ce soarta m-a făcut să te iubesc?

Am păcate pătate cu sânge şi nu am ştiut,

Soarta-şi bate joc de mine, sau asta ai vrut?''

Privirea ta mă arde, precum pe diavol tămâia,

Nu pot crede, şi nici zice, că eu sunt întâia.

Demonii ce-mi posedă sufletul se răzvrătesc

Nici ei nu sunt de acord să te iubesc.

Mă simt dusă în întuneric, deşi acolo am trăit,

Ştiu că în Iad, mulţi din mâna mea au murit

Dar dacă să-mi ispăşesc pedeapsa înseamnă să te iubesc

Mai bine-mi curm chinul, murind, decât aşa să trăiesc.

Iubirea e un dar ce mulţi deloc nu-l pre‏ţuiesc,

Dar cei ca mine, ce nu ştiu, şi-n neştiinţă-şi doresc?

Iar, după mult timp, când înţeleg ce presupune să iubeşti

Suferă... suferă, şi se întreabă: ''asta-ţi doreşti?!''

Ca o călăuză demonică, ce îngerii îi omoară

Tu imi seci sufletul de viaţă, îl faci să doară

Mă faci să regret că ţi-am captat atenţia, privirea

Dar nu pot să neg, nu ţi-am cunoscut cruzimea.

Ca şarpele din Eden, tu pe nesimţite ai venit;

Ca o tornadă de sentimente, sufletul mi l-ai lovit;

Cu scurte şi suave cuvinte tu m-ai ademenit

Şi m-ai distrus... toată viaţa nu o să uit că m-ai rănit.

În faţa mi-ai stat, mi-ai zâmbit cald, prietenos.

În spate mi te gândeai cum să-mi rupi fiecare os?

Dar înainte să acţionezi, mi-ai vorbit corect

Nu am putut rezista, inima mi-a cedat direct.

Cu ultime cuvinte mi te adresez, înainte să dispar

Să ştiu că ai înţeles mesajul... tare şi clar

Nu vreau să par penibilă, dar îmi doresc

Să-ţi spun printre lacrimi, că poate... te iubesc.