My New Highschool Life

Capitolul 11

Atunci când mergi într-o pădure, ziua, te bucuri de frumusețea și liniștea ei. Dar când e noapte, te sperii si vrei să ieși mai repede de acolo.

Așa e și cu oamenii. Le vezi partea bună și ești cu ei la bine. Dar când îi cunoști mai bine și înțeleg câte probleme au, nu știi cum să te îndepărtezi de ei mai repede.

11. Am început să simt.

DAMON REISS

- Ce-mi văd ochii!

- Te aștepți să mă vezi des la spital?

- Știm amândoi de ce ai venit.

- Da, da. Cum zici tu, Natasha.

- Vino cu mine.

O urmez pe tânăra asistentă pe care o cunosc nu de foarte mult timp.

Nu am mai fost de aproximativ cinci luni aici și îmi pare rău. Aș fi vrut să vin mai des, dar timpul nu mi-a permis.
Încă de la paisprezece ani continui să vin la acest spital, iar abia anul trecut Natasha a obținut postul de asistentă aici. Încă de atunci o cunosc pe aceasta. S-a întâmplat să vin aici chiar în prima ei zi de lucru.

Dacă un an ți se pare mult, atunci nu ești foarte răbdător.

Ajungem în fața ușii salonului de la secțiunea de terapie intensivă. Înainte de a pleca, aceasta îmi trage o privire îngrijorată.

- Ce e cu fața aia la tine?

- Nu știu. Nu ai mai fost de mult aici.

- Dacă tu crezi că o să cad din picioare doar pentru că nu am mai fost aici de cinci luni atunci mă subestimezi.

- Da, corect. Scuze. Doar îmi fac griji pentru tine.

- Nu-ți consuma energia pe lucruri inutile, Natasha.

Aceasta tresare la cuvintele mele, dar își revine rapid în fire și se retrage.

După ce întru, închid ușa în spatele meu și mă apropii de femeia neputincioasă care îmi este atât de dragă. Mama.

Când a întrat în comă, tatăl meu nu mi-a permis un an de zile să o vizitez. Din cauza stării mele își făcea griji ca nu cumva să mă afecteze și mai tare. În decurs de un an, am reușit să fiu conștient de realitatea dură și am strâns din dinți, vizitând-o pe aceasta în cele din urmă.

Cu șapte ani în urmă

- Să mă aștepți aici, Richard, nu o să dureze mult.

Îi spun șoferului.

- Tinere domn, sigur nu vreți să vă însoțesc? Poate se întâmplă ceva.

- Nu e nevoie.

Îi spun scurt, dându-i acestuia de înțeles că nu e nevoie să insiste. Sentimentalismul și afecțiunea lui erau uneori prea mult.

După ce întru, o asistentă, care după părerea mea, nu mai avea mult și se pensiona, mă însoțește până în fata ușii.