My New Highschool Life

Capitolul 12

Charles Dobengraber, în 1667 a început să mențină pacea în Anglia. Acesta a devenit independent, adoptând numele de Reiss. Numele s-a dat din generație în generație, s-a pierdut, iar în 1945 după Al Doilea Război Mondial a apărut din nou, fiind preluat de George Reiss, bunicul lui Damon, dovedind cu istețime, legătura sa cu această familie. Influența acestuia a restabilit legătura directă cu instituția de conducerea a Marii Britanii. Modernizându-se, au adoptat foarmarea afacerilor și au excelat. Reiss fiind cunoscuți drept Menținătorii de Pace.

12. La fel

DAMON REISS

Ceasul deșteptător sună gălăgios în cameră, arătând ora șapte fix. Ca în orice dimineața, toată lumea se aștepta ca de abia acum să mă ridic din pat. Ei bine, în momentul de față, picături de apă îmi curg insistent pe frunte în timp ce opresc ceasul cu mâna udă. Doar ce ieșisem din dușul rece pe care obișnuiesc să-l fac în fiecare dimineață.
Nu am un somn prea bun, așa că deseori de întâmplă să mă trezesc cu câteva ore înainte de alarmă.

După duș, îmi fac restul rutinei de dimineață iar apoi nu ezit să trag mai repede pe mine uniforma școlară de calitate superioară.
Pe hol, doar pașii mei aproape silențiosi se aud. Imediat ce cobor scările interminabile ajung și în livingul spațios al reședinței. La scurt timp după, mă sperii de figura fantomatică a Martei, care stătea aproape ascunsă. Un suspin îmi părăsește gura.

- Marta! Pentru numele lui Dumnezeu, Marta, mereu faci așa.

- Cred că e parte din farmecul meu, tinere Damon.

Tocmai era sarcastică?

- Nela te așteaptă în bucătărie.

- Ok, o să fiu chiar acolo.

Încep să mă deplasez rapid.

- Iar șoferul o să fie aici în treizeci de minute.

- Înțeles.

- N-am terminat!

Mereu face așa.

- Tatăl tău vrea prezenta ta la cina. A promis că își face timp azi.

- Nu promit nimic, Marta.

- Dar...

- Nu promit nimic.

Îi spun acesteia din mers, încercând să scap de ea. Poate fi așa cicălitoare și insistentă uneori.
Întru în bucătărie unde o văd pe femeia care e în floarea vârstei, cum prepară un mic-dejun sățios.

- Nela, nu crezi că e cam mult?

- Care mult? E mic-dejun englezesc! Nu-ți place?

- Ba da, doar că azi nu simt nevoie să...

- Să nu aud! Maică, ia și mănâncă tot, că ai slăbit prea mult.

- Da! Să trăiți!

Aceasta se apropie de mine și începe calmă să-mi mângâie creștetul imediat cum îmi pune farfuria în față. De parcă nu ieșise demonii din ea acum un minut.

- Dragul meu, să nu permiți nici unei femei să-ți spună ce să faci, în afară de nevastă-ta.

- Dar nu am nevastă.

Îi spun acesteia în timp ce aveam gura plină.

***

Azi era o zi foarte senină, în ciuda climatului specific zonei de vest. Razele blânde ale soarelui de dimineață îmi gâdilă plăcut fața, încălzindu-mă ușor.
Mă despart de micul meu grup de prieteni și întru în clădirea frumoasă în stil britanic. Pe hol văd silueta fetei pe care mai ieri nu o lăsam să plece din brațele mele. Fața îi era ascunsă după ușa mică a dulapului, în timp ce aceasta își lua materialele pentru oră. Mă îndrept cu pași subtili spre ea, sprijinându-mă lângă ea, așteptând să termine treaba.
Oftatul ei mă face să cred că s-a saturat de viață, nu o condamn, dar o să fiu totuși cu ochii pe ea ca să mă asigur că nu se spânzură cu hârtia igienică la baie.