My New Highschool Life

31. La ușa mea

~Damon~

(O săptămână mai târziu)

Cred că e timpul să mă duc la liceu, deja a trecut o săptămână de când nu am mai pus piciorul acolo.

Mai mult mă speria faptul că săptămâna asta a trecut foarte greu, părea să fii trecut o lună. Nici nu-i de mirare, tot ce am făcut a fost să stau închis în cameră, n-am dormit nopțile. În primele zile doar Marta a fost cea care bătea la ușa mea atât de insistent încât îmi venea să i-o sparg în cap. Din cauza nervilor nici nu mi-am dat seama că biata femeie își făcea griji pentru mine, dar și-a dat seama că am nevoie de singurătate și n-a mai insistat. Și cu toată liniștea asta tot nu mi-am revenit, sunt chiar mai rău.

Stau în pat cu mâinile întinse de parcă sunt răstignit și clipesc mărunt ca să mă împiedic din a adormi. Știam că e doar o iluzie, n-am dormit toată săptămâna, ce mă face să cred că o să adorm acum? Probabil o să mor. Sincer, aș vrea eu.

Mă ridic în șezut pentru a-mi căuta telefonul dispărut.
În timp ce cautam "lampa fermecată" observ dezastrul din camera mea.

Geanta mea era aruncată în colțul camerei, toate materialele pentru liceu fiind aruncate peste tot. Nu mai zic de costumul meu de Halloween care era efectiv franjuri. Ciudat, materialul chiar era calitativ. Cred că sunt Hercule.
Alte lucruri aruncate, haine, cărți, multe jointuri deja fumate, și cardul.

Cardul? Câtă marfă am avut la mine în cameră? Nu-mi aduc aminte nimic.

Într-un final îmi găsesc telefonul demult pierdut. Întind mâna și-l iau din cabina de duș, iar apoi mă întorc cu el în cameră.

Doamne, oare ce am făcut?

Văd apelurile pierdute de la Chase și restul băieților. Deschid telefonul verificându-mi rețelele de socializare și agenda. Văd un mesaj vocal de la Chase.
Neavând niciun motiv să nu-l ascult dau telefonul pe interfon și-i dau drumul mesajului vocal de la micuțul McGregor.

- Idiotule, treci dracu' pe la școală că mor ăștia aici. Și dacă te mai prind odată că țipi la mine să plec de la ușa ta jur că o dau jos din balamale și o sparg în capul tău. Idiotule!

Încă procedând mesajul, încercam să-mi aduc aminte când a venit ăsta la mine acasă. După vreo zece minute de gândire agresiv de intensă îmi vine în minte o amintire.

Flashback

Vin din baie cu chiu și cu vai încercând să-mi fac o cărare în pat. A trebuit să-mi pedepsesc telefonul pentru că suna cam des. După ce i-am făcut o morală mai mare ca în povesti îl închid în cabina de duș. Nu-mi aduc aminte ultima oară când am fost atât de prăjit. Probabil niciodată, cred că e o premieră. Uau! Sincer se simte mai bine, chiar e o senzație plăc...

N-apuc să-mi termin gândul că mă împiedic de termosul care era aruncat pe jos. Norocul meu e că am ricoșat direct în pat. Cu mâinile întinse de parcă eram gata să îmi iau zborul reușesc să scap cardul, acesta căzând lângă pat.

După cinci minute aud niște pași grăbiți către ușa mea. Curiozitatea mi-a fost starnită de faptul că nu era o singură persoană. Păreau să fie doua, sau chiar trei.