My New Highschool Life

25. Câteva ore

~Shiva~

- După care, am plecat și i-am spus Christei, iar acum sunt în echipă cu ea. Dar oricum Selena nu mi-a mai dat vre-un semn după.

Sam care stătea alături dădea din cap afirmând spusele mele.

- Așa este, nu foarte multă lume știe lucrurile astea. Eu cel puțin aud despre asta pentru prima oară.

Spune acesta.

Amintindu-mi că am pierdut noțiunea timpului, sar ca arsă de pe banca din curtea liceului. Îmi verific telefonul și văd că deja trecuseră o oră de când am scăpat de la ore.

- Vai de mine! O să mă omoare Christa!

- De ce?

- I-am promis că imediat cum termin programul merg la ea.

- Pai nu ați scăpat în același timp?

- Nu a venit azi la școală.

Îl informez pe acesta.
Dă din cap înțelegător și se ridica și el.

- Permite-mi să te conduc.

- Oh, nu-i nevoie o să i-au autobuzul-

Îmi verific telefonul.

- ...pe care l-am pierdut, mda. Ce ziceai de plimbarea aia?

Acesta râde în timp ce se ținea te burtă și se lăsa pe spate. După un minut în care a râs ca bezmeticul s-a oprit.

Am luat-o înainte catre casa Christei care cel mai probabil o să mă facă cu ou și cu oțet, din cauză că am întârziat.

După confesiunea acesteia mi-am dat seama cât de apropiate am devenit. Am trecut peste drama mea și i-am spus lucrurile pe care le-am făcut cu Selena. Cu greu am convins-o că a fost și vina mea ținând cont că ea se baza pe faptul că am ajuns în acel punct din cauza vulcanismului fetei.

Despre părinții mei încă nu i-am povestit. Deși știu că pot să am încredere deplină în Christa, că am un umăr pe care să plâng, nu sunt pregătită. Nu vreau să plâng, vreau să suprim aceasta nevoie de care sunt conștientă pentru că vreau să îmi demonstrez mie că sunt puternică.

- La ce costum te-ai gândit pentru petrecere?

- Bineînțeles că mă voi costuma în Dracula.

- Uau, nu mai spune.

- Mă gândeam că poate o să te ajute puțin dacă vezi ceva din cultura ta. Probabil ți-e dor de România. Inițial voiam să fie o surpriză, dar nu m-am putut abține să nu-ți zic.

Gândul că a vrut să facă asta pentru mine nu poate decât să mă înduioșeze. Draguțul de el, lui chiar îi pasă de prietenia noastră.

- Apropo!

- Hm?

- E adevărat? Pană la urmă Vlad Țepeș chiar era vampir?

- Nu se știe, dar eu personal, cred cu tărie că da.

- Cool! Aș vrea să-l întâlnesc într-o zi!

- ...Ști că nu e posibil așa ceva, nu?

- Cine a spus că vreau să merg în Rai?

Spune și îmi zâmbește ștrengărește.

- Tu ești serios acum?

- Cât se poate de serios!

Îmi mut privirea mască pe care mi-a provocat-o către drum. Acesta se uită la mine și bufnește într-un râs, nu l-am mai văzut să radă așa. Chiar are râsul frumos, drăgălaș aș zice chiar.