My New Highschool Life

Capitolul 32

Adesea am senzația că s-a oprit timpul în loc. Atunci când nu te simți real, de parcă totul este un vis care îți macină creierul și te face să-ți pui întrebări frecvent. Viziunea asupra lumii este alta, la propriu și la figurat.

Te gândești la ceva și spui "șansele sunt aproape inexistente, niciodată nu m-am gândit la așa ceva" apoi scapi telefonul din mână, privirea îți îngheață într-un singur punct și îți repeți ceea ce tocmai ai auzit în gând de un milion de ori per secundă "...părinții dumneavoastră au decedat...", neputând digerate informația de parcă ar fii o mâncare pe care efectiv nu poți să o înghiți, nu vrei, nu acctepti. Realizezi ca Universul îți poate schimba într-o secundă cursul vieții și îți spune ba da, se poate. Orice este posibil, absolut orice.

În ziua în care au murit părinții mei Anastasia deja se îndrepta spre România, totuși, o noapte trebuia să stau singură, nu avea cum să ajungă mai repede din cauza unor probleme. Și chiar dacă e vorba despre decesul părinților tăi aparent vestea este totuși o veste prea spontană așa că nu aveai ce să faci.

Deja venise noaptea iar eu eram în camera mea cu lumina aprinsă, mă înfofolisem în pătură și îmi presam mână de gură pentru a-mi reține susupinele. Nu puteam să plâng pentru că nu voiam. Trebuia să fiu puternică, și totuși, îmi era frică. De ce îmi era frică? Că o să mă bântuie părinții mei? Că o să-i văd? Ceea ce ar fii normal dacă acum câteva ore nu mă suna poliția să-mi spună că au murit. Da....cred că de asta îmi e frică.

Iartă-mă!

~SHIVA~

Nu pot spune că asta a fost cea mai nasoală săptămână de când sunt aici pentru că am mai avut zile proaste.

- Bună dimineața!

Îmi spune Christa după ce întru în clasă. Încă odată orgoliul meu câștigă și o ignor pe aceasta în timp ce mă așez pe scaun și îmi pregătesc tableta școlară și o foaie și un pix eventual pentru că aparent poți scoate fata din România dar nu poți scoate România din fată.

Undeva în spate se aud niște șoapte între două din multele fițoase din această clasă.

- Ou, trupa de șoc încă nu s-a împăcat? Ce păcat...

Spune una dintre cele două pe un ton sarcastic ușor enervant. De fapt, nu, este enervant cu totul.

- Mare păcat...

Completează cealaltă.

Eu, ca de obicei am ales să nu-mi consum energia pe ele dar bineînțeles că a noastră s-a aprins și anume Christa care deja era roșie de furie. Parcă deja vedeam ce urmează: Christa care țipă și le amenință, cele două care deja au băgată frica până în oase dar la cât de toante sunt deja uită până mâine și comentează din nou. Nu e prima oară cand s-a întâmplat asta. Oricum, sunt atât de derbedee încât nu-și dau seama cât de influentă este familia Christei. Probabil au întrat și ele pe pile ca și mine.

Totuși, înainte ca aceasta să prostesteze într-un fel o voce pe care nu mă asteptam să o aud se face auzită în întreaga clasă.

- Tăceți odată! Sunteți cumva țațe de bârfiți în șoaptă pe oricine vă iese în cale? Sunteți al naibi de enervante.

Spune Sasha pe un ton plictisit de parcă șoaptele dintre astea două era ultimul lucru pe care vrea să-l audă.

Eu și Christa ne uitam mirate una la alta de parcă nu era ca și cum nu mai vorbiserăm de o săptămână.