Femeie cu ochi verzi, de tine mă ascund,
Cu ochii plecați, cu trupul gol și slab profund
Nu îți țin bariere, nu ridic scut fals de argint,
Când te zăresc în dimineți prin misticul labirint,
Rochia albă, e doar ofrandă de pace în metaforă
Zărindu-te la răscruce nu mi te simt a ancoră,
Căci poate te pierdusem în valurile blânde ale oceanului,
Golind pahare de regret în aromele acre ale vinului
Oare, efemer e amintirea când te bucurai dimineață?
Nici rândunelele nu te mai aduc iar la viață,
Când desertul ultimei clipe al culorilor se va strica,
Eu dintre spinii întunericului nu te-oi mai ridica,
Esti singură, ei își duc parcă sângele lor,
Nu te mai caută până nu vei duce al pământului dor,
Crezi ca ți mai bine dacă ei au sufletul greu
Dar când te văd în oglindă, tu ai fost mereu eu.
CITEȘTI
Sunflower
Romance...pentru că mereu am alergat după lumină, iar dacă te regăsești în versurile mele, sper să zărești răsăritul. Alergând după lumina, vrei sa te aducă la viață, dar la un momentdat te omoară...
