Abis de taină, de pe cerul constelației m-ai cules
Când tu m-ai înteles, ei m-au notat de neînțeles
Si crezând în apusul iubirii, mi-ai trecut sec
Melodic, mirific, ai pus portativ în al galaxiei cântec,
Crăpătura solului, cu lacrimile dorului am ameliorat
Codrul ochilor tăi verzi, straja meliagului a colorat,
Și tu te-ai dus după acel trandafir, lipsit de roua vieții,
Când eu, floarea-soarelui îți vesteam ploaia dimineții,
Ai preferat petalele gingașe care mimează frumusețea,
Căci semințele mele nu-ți atingeau în noapte blândețea,
Și m-ai lăsat în ale alcoolului patimi și îndurări,
Să-mi curm singură printre stele propriile vagi supărări,
Floarea ta cu spini, te va lăsa cu lacrimi amare de sânge,
Când privirea mea, ca după soarele uitat, încă plânge,
Orice voiesc rămâne indeplinit pe sfert întors după lumină,
După coșul tău de flori, tristețea mea se-nclină.
CITEȘTI
Sunflower
Romansa...pentru că mereu am alergat după lumină, iar dacă te regăsești în versurile mele, sper să zărești răsăritul. Alergând după lumina, vrei sa te aducă la viață, dar la un momentdat te omoară...
