Nostalgia nucului

1 0 0
                                    

Aflată în a noastră silvă, unde tu mă aduceai,
Feriți de răul munților, în raze-mi străluceai,
Cautând locul dragostei, unde lichenii erau violet,
Cu tine era liniște, când în mintea mea era urlet.
Pământul trăia, viziunea era doar a noastră
Pe cerul meu gri și plâns puneai culoarea albastră.
Acum, sunt doar eu aici, căci ai devenit umbră,
Trăiesc cu roua trecută, seacă și sumbră,
Așteptându-ți pașii prin luminișul trecut prin ploaie,
Scoarța nucului nostru începe să se înmoaie.
Zilele nu își au rostul fără paradisul pe care mi l-ai promis,
Ești visul unei umbre, si umbra unui vis.

SunflowerUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum