Disturbed II Română -PAUZĂ-

Weak

O ușoară bătaie în ușă m-a îndepărtat de gândurile negre.Liam deschise ușa,un zâmbet luminat apărându-i pe față.

"Te simți bine?"el întrebă,Am schițat un zâmbet,dând din cap aprobator.A venit și s-a așezat pe pat uitându-se în ochii mei adânci."Am făcut micul dejun."A spus iar eu am dat din cap din nou.Liam e un frate așa de bun.Amândoi obijnuiam să fim așa de apropiați înainte ca el să plece la zbor pentru țara noastră.Sunt mândră de el,desigur că sunt,e un salvator,dar îmi lipsește teribil de mult.

Am coborât scările,iar o farfurie cu clătite,pe care el le-a făcut,era așezată în bucătărie.Am zâmbit la bunătatea lui și mâncam încet în timp ce urmăream știrile.Și apoi ceva mi-a captat atenția.

"Un tânăr băiat în vârstă de 18 ani a fost ucis brutal aseară la Richidson Prision.Trupul său a fost găsit pe podeaua celulei exact la ora 03:05.Nu există dovezi cum că colegul său de celulă l-ar fi ucis,deoarece nu există amprente.Aflați mai multe online."

Inima mea literalmente s-a oprit.Visul nu a fost doar un vis,a fost un avertisment.Liam s-a uitat la mine cu simptie.Lacrimile forțau să cadă,dar eu nu vroiam să le las.Nu avea nici un rost să mai plâng.A fost doar o chestiune de timp să-mi arate că eu voi fi următoarea care va muri.Aș fi la știri?

Ar face într-adevăr moartea mea cel mai mare show dintre toate?Acesta a fost marele final,nu?El ar face ceva de neuitat și nu sunt pregătită pentru asta.Cine este într-adevăr gata să moară?Dar știu că acest lucru este soarta mea.El așteaptă să mă vadă atât de slabă încât să poată profita.Trebuie să fiu sigură că nu o să arăt slabă.Poate dacă i-aș putea arăta că sunt neînfeicată,ar pleca.Dar cine sunt eu,glumesc?

M-am ridicat de la locul meu și am plecat.Știam că Liam ar fi în curând în spatele meu,așa că am început să fug.Probabil că arăt ca o nebună stând înca în pijamale,dar am nevoie sa scap de toate astea.

Am ajuns la poiana unde eram prea moartă pentru a mai merge.M-am așezat pe iarbă și doar m-am odihnit.Îmi doresc ca acest lucru să fi fost un vis și că totul ar merge mai departe.Am deschis ochii pentru a vedea o siluetă întunecată aplecându-se peste mine.Ochii lui luminoși sunt îndreptați pe mine,buzele sale atât de aproape de ale mele.M-am îndepărtat."El a trebuit să moară."șopti.

"La fel ca mine,nu?"l-am întrebat și s-a uitat la mine pentru un moment.Tăcerea a preluat.Până când a dat din cap afirmativ.Am oftat."Când?"am îndrăznit să întreb"Nu știu."Desigur că nu știe,trebuie să fie o surpriză,corect.

Am plecat de lângă el,mai departe de poiană până la pârâul care era doar la margine.Am pășit peste pietrele alunecoase,aproape ajungând pe partea cealaltă.Piciorul meu a alunecat ușor pe ultima piatră,dar am fost prinsă de el.Încheietura mâinii mele a fost capturată de degetele care o dată au fost în jurul gâtului meu."Nu vei cădea."El chicoti iar eu mi-am smucit încheietura departe de strânsoarea lui.

"Lasă-mă în pace!"Am strigat când i-am auzit pașii în spatele meu.Mi-am putut imagina doar că un rânjet mare i-a acoperit trăsăturile frumoase.

"Nu pot."el vorbi.M-am întors cu fața spre el,ochii mei îndrăznind să lase afară lacrimile.

"Nu crezi că ai făcut destule?Nu pot să am doar o pauză?Cinci minute sunt într-adevăr prea mult de oferit?"am spus,iar vocea mea a ajuns aproale de final.I-am arătat că sunt slabă și urăsc asta.Nu a răspuns încă,dar corpul său a dispărut în aer,și apoi am dat drumul lacrimilor din urmă,să alunece.De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie?