Prolog

2 0 0
                                    


După multe minute de agitație, era liniște. Îmi simțeam pulsul până în timpane. Inima o luase demult razna. Cu toate acestea, în ciuda zgmotului din jurul meu, întreaga mea ființă era concentrată pe un singur lucru: luminile roșii din fața mea. Trebuiau să dispară, atât.

...

Sunt deja la ultima tură a pistei de curse. Am trecut de primele două viraje cum am plănuit, dar mă resemnasem cu a treia, mereu mi-au dat de cap întoarcerile de 180 de grade. Știam că o să recuperez, era doar chestiune de secunde. Ajung în punctul de frânare, unde încep să încetinesc. Mă înclin cât de mult pot, genunchiul aproape atinge astfaltul, iar când mă ridic din nou, accelerez. Simt vântul cum se întoarce împotriva mea, motorul cum dă frâu liber urletelor de fiecare dată când schimb viteza. Mai am 200m. Încă 200m și câștig. Pentru o secundă mă văd cu trofeul în mâini, îmi văd familia bucurându-se alături de mine, îl văd te tata mândru.. Pentru o secundă. Atât era nevoie. Cu coada ochiului observ motorul negru care a pus presiune asupra mea întreaga cursă. Uitasem complet de el. O secundă de ezitare din partea mea i-a trebuit. Mai avem 100m. Suntem unul langă celălalt și ne batem pentru acei ultimi metri. Accelerez cât de mult pot, dar la fel face și el. Nu o să fie suficient. Îl văd lângă mine, dar îl simt până în suflet. Prezența lui mă sufocă, mă disperă și vreau să dispară. 15m, 10m, 5m, închid ochii, 0m. Încetinesc până mă opresc și mă întorc spre mulțimea de oameni din tribune, dar toată lumea pare la fel de încurcată ca mine. Mă întorc spre tata, care apare de nicăieri în câmpul meu vizual. Se uită pentru o secundă la mine, după care îl văd cum se îndreaptă spre oficialii cursei, care cel mai probabil se uită pe rezultatele desemnate de fotofiniș. Nu îmi dezlipesc ochii de la el. Aștept, și aștept, și aștept.

După multe minute de agitație, era liniște. Îmi simțeam pulsul până în timpane. Inima o luase demult razna. Cu toate acestea, în ciuda zgmotului din jurul meu, întreaga mea ființă era concentrată pe un singur lucru: chipul dezamăgit al tatei.

Un strop de secundăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum