Semn de CARTE

Capitolul 5

O durere de cap îngrozitoare nu ma lasă,  încerc sa îmi deschid ochii dar fără succes. Simt o presiune ce îmi strânge mâinile și picioarele și realizez ca nu ma pot mișca. Înainte sa mai fac vreo mișcare încerc sa ma concentrez sa aud Ce se întâmplă în jurul meu. Cu greu disting câteva voci.
-Mai avem pana ajungem. Puștoaică se poate trezi oricând.
-Mai e puțin, în plus dacă se trezește nu poate face nimic.
-Arată bine, sa vezi că-ți bani facem cu el.
-V-am zis eu ca de aici putem lua fete bogate. Părinții lor trebuie sa plătească.
-Și dacă nu vor plăti?
-O vindem. Cunosc eu un tip.
-Am ajuns.

Deja ma gândesc ce sa fac, nu pot sta ca o leguma, dar nu vad nimic. Încerc sa ma mișc și unu ma prinde brațe și ma tine nemișcată.
-Ușor prințeso,  nu poți scăpa de aici.

Simt cum sunt trasa din mașină și luata pe sus de 2 persoane. Sunt pusa pe ceva moale și îmi desface eșarfa de la ochi și gură. Ma uit de jur împrejur și vad în ceață. Cei 4 tipi dispar din raza mea vizuala rămânând singura și legata fără a ma putea mișca.

Ușor, ușor imaginea se clarifica și pot vedea ca sunt într-un fel de depozit abandonat. E întuneric și fără pic de lumina, doar o lampa ce merge în celalalt colt de camera.

Stau și privesc încercând sa caut ceva sa pot tăia funia cu care sunt legată, dar în zadar, nu e nimic aici ascuțit. Înainte sa pot face vreo mișcare se aude ușa din tablă trantindu-se. Pe ea întra unu din băieții aia cu ceva pe umăr nu pot sa vad exact ce e pana nu ajunge lângă mine și îl arunca ca pe un sac de cartofi.
-Legați-l! Duceți-l în coltul celalalt și prindeți-l de țeava aia.

Când îl întorcea, ochii mei se măresc considerabil și lacrimi încep ca îmi cada. E Marco, dar e plin de sânge și aparent momentan inconștient. Nu ma pot abține și strig la el.
-Ce vreți de la mine? De ce ma-ti adus aici? Cine sunteți?
-Ușurel păpușă. Ești socata ca iubițelul tău nu a reușit sa te salveze. și începe sa râdă. Maine o sa aflați mai multe pana atunci sa nu aud o musca clar.
-Ești un monstru.
-Ai tupeu? Noroc ca trebuie sa ajungi întreaga altfel îl arătăm eu ce se întâmplă când ai tupeu.

Se întoarce și pleacă, lacrimile nu se opresc și încerc sa ma ridic, dar fără speranța. Vreau sa ajung la el, nu da semne de viata și îmi e frica.
Ma uit prin camera și încerc sa vad dacă avem șanse de ieșire când aud un scâncet și toată atenția mea e pe Marco.
-Ma auzi? Te rog răspunde.
-Emily?
-Da, eu sunt. Nu te mișca prea mult ești legat.
-Ma doare capul tare.
-Încearcă să te liniștești.
Îl las câteva minute sa se acomodeze cu noul loc și nu ma pot abține.
-Cum ai ajuns aici?
-Am văzut când te-au luat și i-am urmărit. Am crezut ca te pot salva dar nu ma așteptăm sa fie atât de mulți aici.
-Trebuia sa vii cu ajutoare nu singur. Tu nu citești cărți sau nu te uiți la filme?
-Scuze, am crezut ca ma descurc.
-Încearcă sa dormi puțin, ești epuizat. Ma gândesc eu la ceva pana dimineața.

Nu mai zice nimic și cred ca a și adormit, încerc sa dorm și eu, dar fără rost. Prin cap îmi trec toate cărțile de acțiune citite, dar fără folos. Erau cărți, scrise mereu cu o soluție de ieșire, dar aici nu e nici una.

În încercările mele de a găsi o soluție se face dimineața și pe ușa apar cei 4 tipi care mau adus aici.
-Oooo v-ați trezit deja. Va e sete, foame, ceva? încerc să-l ignor și ma uit la Marco care chiar arată rău. Dacă nu vreți nimic bine. Ne vedem mai târziu.

După ce iese din încăpere îl vad pe Marco cum încearcă sa se ridice, dar fără folos.
-Ești slăbit, nu mai încerca. Ai pierdut mult sânge și ești amețit.
-Mulțumesc doamna doctor de sfat.
-Nu sunt doctor, doar citesc pe fata ta.
-Deci acum te uiți la mine și vorbești...

Nu mai zic nimic și îl las să-și facă de cap. Eu am încercat sa ii spun.
După vreo jumătate de zi, mai bine cred, apar din nou cu un telefonul meu în mână și se îndreaptă spre mine.
-Păpușă, asculta bine, dacă cooperezi vei ajunge în siguranță acasă, dacă nu, iubițelul tău va avea de suferit. Zi-mi parola ca să-l sunam pe tati sa vedem ce face.
-Nu cred ca vrei asta. spun cu un mic zâmbet în coltul gurii.
-Nu îți e dor de el? Hai să-l sunăm.
-75321598.
-Perfect. Sa vedem, ,,Tata" apelare. Sa vorbești frumos. îmi întinde telefonul și suna, iar în următoarea secunda tata răspunde.
-Alo, scump-o ești bine.
-Tata, sunt bine. atât apuc sa spun ca îmi ia telefonul și pleacă de acolo.

Știu ca tata nu ma va lăsa aici, nu prea stam împreună și nici nu mai avem relația care am avut-o, dar tot copilul lui sunt, trebuie să vină după mine.
-Emily este bine?
-Da. Doar ma gândesc ce voi manca diseară. Tu ce vrei sa mănânci? spun și încep sa par iar o ciudată.
-Sigur ești bine?
-Ai încredere în mine.

Nu mai vorbim, stam în tăcere și timpul trece, știu ca am părut o ciudată, dar ce vroia sa ii zic. Știu ce e în stare tata sa facă și știu ca va veni după mine. Nu ma poate lasă aici. Știu ca ma iubește, nu? Sau îmi fac iluzii prea mari.

După câteva ore începe sa se audă niște sunete puternice și focuri de arma. Ne uitam unul la celalalt fără a scoate un sunet. Nu peste mult timp ușa se deschide și pe ea este aruncat tipul ce a venit cu telefonul meu. Se afla pe burta la picioarele mele.
-Îmi pare rău. Nu am știut....
-Dezleag-o! Mai repede.

Privesc în sus și îl vad pe Antonio, omul de baza și mana dreapta a tatei cu un pistol îndreptat spre cel din fata mea care ma dezleagă destul de repede.
-Domnișoara Emily sunteți bine? Va făcut ceva rău?
-Nu, sunt bine. spun și ma grăbesc spre Marco să-l dezleg.
-El cine e?
-Sunt Marco Grous, suntem colegi la facultate.
-Fiul domnului Iulius Grous?
-Da.
-Mașina va așteaptă afara. Mergeți cât ma ocup eu de restu.