Semn de CARTE

Capitolul 9

Știu ca în general minciuna nu ajuta și provoacă mai multe probleme, dar în momentul asta e singurul lucru care ma poate ajuta sa scap de toți. Nu ma simt bine și nici în apele mele. Am o stare ciudata și singurul lucru acum de făcut e sa dorm, mâine e o alta zi.

Dimineața vine destul de repede și un sentiment rau nu ma lasă.  Se va întâmpla ceva și deja ma ia cu frica când ma gândesc ca iar o sa fie probleme. Sper sa fie ceva ce pot rezolva ușor.

După ce scap repede de micul dejun cu scuza ca am întârziat și voi manca ceva la școală, plec. Nu e bine ce fac, dar nu am pofta de mâncare, tata a avut grija sa îmi taie toată pofta pentru orice mai puțin pentru învățat.
Drumul pana la școală mi se pare scurt atunci când am atâtea pe cap, sper doar sa treacă repede ziua fără evenimente de necontrolat.

Holul e plin de copii și încerc sa trec neobservată, ajung la dulap de unde îmi iau câteva caiete pentru a pleca la biblioteca. Înainte sa închid dulapul o voce ma face sa îmi îndrept atenția spre ea.
-Încă ai tupeu sa vii?
-....? ma întorc și ma uit confuza.
-După ce ca iubitul meu îți ia apărarea ai curajul sa mai vii sa dai ochii cu mine?
-Dar .... eu...
-Off ce bâlbâită... cum poate vorbi cineva cu tine. ..

În timp ce o aud cum înșiruie insulte fără oprire, nu scot nici un cuvânt. Decât sa spun ceva mai bine tac. Îmi ridic capul și vad cum se apropie cineva de noi și când figura mi se pare cunoscuta o las sa vorbească și fug în fata lui.
-Antonio,  ce cauți aici?
-Ți-am adus ceva. Nu te-am prins acasă asa ca am venit aici. 
-Frumos din partea ta, dar le puteai lasă acasă.
-Nu prea. Tatăl tău a insistat sa ți le dau personal.

La auzul acelor cuvinte ma înmoi.  Deja îmi e frica . Deschide punguța de cadou și îmi arata 2 cărți mari. Din spusele lui trebuie sa le citesc și sa fac un rezumat la tot. Nu e complicat, o pot face, dar din spatele meu aceeași voce pițigăiată și enervanta se aude iar.

-Și eu cred credeam ca nu poți fi chiar asa de deșteaptă.  Ești iubitul ei?
-Ma scuzați?!?!
-Hai nu te mai preface. Zi-mi... ai bani mulți de orice sa combinat cu tine nu?
-Termina Mendy.  Nu toți sunt ca tine. vocea lui Marco se face auzită.
Îl vad cum se apropie și îl saluta pe Antonio și îmi zâmbește apoi se întoarce către ea.
-De ce nu îți vezi de ale tale, noi avem treaba.
-Iubitule.... dar cu mine cum rămâne?
-Găsești un iubit real nu unul imaginar.
-O sa vedeți voi ce veți....

Ne îndepărtăm ușor de ea în timp ce încă vorbește și încerc sa o ignor. Ajung aproape de biblioteca și îmi iau la revedere de la Antonio. Marco a spus ca vrea sa vorbească ceva cu el asa ca ii las singuri. Ma îndrept spre locul meu și caut ceva, dar spre surprinderea mea chiar găsesc. Un bilet și sincer îmi era dor, îl deschid repede. "EȘTI SUPĂRATĂ? VREAU SA TE ÎNVESELESC. CAUTA CUTIUȚA DIN SPATELE CĂRȚILOR." Pot spune ca sunt nebuna ,dar încep sa caut pana găsesc ceva, o deschid și vad o brățară. E superba. Și are scris ceva "E&M FOREVER"

E frumoasa rău,  e simpla cum îmi place, dar nu pot accepta, dar dacă o las și o găsește altcineva se va supăra. O iau și o pun în cutie, ii răspund la bilet " NU SUNT SUPARATA,  DOAR OCUPATA. CADOUL TĂU E SUPERB ,DAR NU-L POT ACCEPTA. NU-L POT LĂSA AICI POATE FI GĂSIT , ZI-MI O ORA CÂND ÎL POT LĂSA."

Așez totul înapoi și cutia o pun în geanta, îmi iau câteva cărți și ma pun la masa, nu durează mult și Marco apare cu un zâmbet uriaș pe față.
-Ce ai pățit?
-Nu îți place când zâmbesc?
-Nu poți răspunde la o întrebare cu o întrebare.
-Corect.  Sunt fericit.
-Bine. Învățăm sau ai alte planuri?
-Învățăm acum și după te scot în oraș sa mâncăm.
-Ți-am mai spus ca nu pot. În plus am mâncat suficient.
-Mmmm asa zici tu nu și eu. Emily știu ca nu ai mâncat de câteva zile...
Ochii meu se măresc și privirea mea rămâne asupra sa , vreau sa ii contrazic dar nu pot. De ce nu pot?
-Antonio mi-a zis ca acasă nu ai mancat, eu știu ca la școală nu ai mâncat. Pana nu mănânci sa te vad eu nu te cred.
-Eu... nu....
-Am aranjat deja totul, Antonio ne acoperă și eu am găsit cel mai ascuns loc în care putem manca fără sa fim văzuți. 
-Dar...
-Nici un dar. Orice se va întâmpla îmi asum responsabilitatea.  Chiar dacă e vorba și de tatăl tău.

Nu mai am cuvinte,  nu pot spune nimic , ma uit doar la el și nici un cuvânt nu vrea sa îmi iasă pe gura. Îl vad zâmbind și își ridica mana pentru a îmi îndepărta un fir de par de pe față.  Pot jura ca sunt roșie la fata, dar nu pot mișca,  parca sunt din piatra. Se uita la mine și pot spune ca doar câțiva centimetri ne mai despart. Ochii lui ma calmează,  îmi dau aceea ce îmi doresc , calmitate,  siguranță, înțelegere...

Transa în care suntem amândoi aparent este întrerupă de geanta mea care cade și aparent tot ce era în ea acum e pe jos.
-Scuze ... eu....
-Lasă-mă sa te ajut.

Începem amândoi sa strângem și realizez ca un am pus cutia cu bratara, îmi ridic privirea și o vad în mână lui. Am încurcat-o. Întind mana sa o iau, dar se ferește,  ma întind mai tare dar în zadar. O deschide și se uita.
-E frumoasa, de ce nu o porți?
-Pai ... eu...
-Hai , lasă-mă sa te ajut.

Îmi ia mana și așează brățară o prinde și după își ridica bluza și vad o brățară asemănătoare doar ca e pentru băieți.
-Am și eu. Sunt brățări care pot fi personalizate.
-Bine...
-Dacă nu vrei sa o vada nimeni o poți tine sub bluza ca mine.

Ne ridicam de pe jos când realizam ca nu stam în cea mai normala poziție,  adică eu peste el după eu în brațele lui. Bine ca nu e nimeni sa ne vadă.  Ne întoarcem la învățat pana se face ceasul 12.
-Sa mergem.
-Marco eu... nu pot. Îmi e frică. 
-Emily,  vreau sa ai încredere în mine.
Nu mai zic nimic, ma ia de mana și pot spune ca de data asta în țin strâns. Mergem pe hol pana la ieșirea din școală și ne îndreptăm spre mașină lui. Îmi deschide ușa și ma urc după se urca și el la volan și pornim.