Semn de CARTE

Capitolul 11

Perspectiva lui Marco

Am întârziat. E asa de greu sa te trezești dimineața mai ales după ce te chinui ore întregi sa adormi. Nu pot spune ca e din cauza a ceva rău,  doar ca am fost atât de fericit sa ies cu ea încât m-am foit toată noaptea.

Ajung în curtea facultății și vad ca e goala, e și logic mai ales ca ore au început acum mai bine de juma de ora. Ma grăbesc și la întrare lovesc pe cineva.
-Iertați-mă. 
-Vezi pe unde mergi copile.
-Îmi pare rău domnule, sa va ajut...
-NU... nu atinge...

Ma uit ciudat la covorul care îl ținea în mână și ma uit și la cei doi care îl duceau. Nu i-am mai văzut prin preajma și sincer sa fiu par prea bine îmbrăcați ca să care un covor.
Îi las sa iasă și după întru,  gândul meu sare de la ei la Emily care probabil e sa supărat pe mine ca nu am ajuns.

Trec fugitiv pe lângă dulap și îmi iau câteva caiete, o sa ii fie de folos, și încep sa alerg pana la biblioteca unde știu deja ca ma așteptă.  Întru ușor ca să nu atrag atenția și ma duc la locul nostru , dar ea nu e. Nici cărți sau caiete sau măcar geanta ei. Asta e ciudat. Sigur e printre rafturile cu cărți. 

Încep sa o caut, dar fără folos. Nu e nicăieri. Oare nu a venit? Sa întâmplat ceva ieri cu tatăl ei și acum nu mai vine? Off... prea multe întrebări și nu am răspuns.

Ma duc la locul unde ne scriem bilete și caut un indiciu, apropo eu sunt băiatul pentru cine nu știe 🤫🤐🫢. Mi-am dat seama ca e ea atunci când am văzut semnul de carte și după și brățara. Este diferita și îmi place, pe zi ce trece tot mai mult. Nu știu cine e cu adevărat,  dar nici nu-mi  pasa.

Plimbându-mă calc pe ceva , ma opresc și ridic piciorul. O pila de unghii? A cui e? Ma învârt și vad o sticluță de parfum lângă statuie. Ma apropii și îl miros, atunci ochii mi se măresc și devin agitat. E parfumul lui Emily! Nu durează mult și vad în spatele statuii geanta ei și telefonul.

Încep sa ma agit și nu îmi tremura mâinile, sper doar sa fie o gluma și ea sa fie bine, dar ea nu face glume.

Ii adun lucrurile și ma pun pe jos, știu ca nu e frumos dar ii iau telefonul și îl deschid. Spre bucuria mea nu are parolă, glisez și îmi apare mesajul "Tata ajutor, cineva ma urmărește... sunt" .... o stare de panica și nervozitate ma cuprinde.

Ii iau lucrurile și i le duc în dulap, toate în afara de telefon. Prima data ma duc în sala de securitate.
-Bună ziua.  Pot vedea imaginile de dimineața de pe hol și cele din biblioteca?
-Bună ziua.  Desigur domnule Grous.
-Mulțumesc.

Încep sa caut imaginile și le găsesc, dar nu apare nimic pe ele, e ca și cum ea nu a fost la școală.  E imposibil.  Nu are cum sa nu fie, atunci lucrurile ei de ce erau acolo?

Derulez pana la momentul când am venit eu la școală,  nu apar?! Cum naiba nu apar ca am intrat, mai ales ca mam ciocnit de ..... la faza asta mia căzut fisa.

A fost rapita!??!

-A mai fost cineva aici de dimineața?
-Da, au controlat dacă totul e în stare de funcționare.
-Am înțeles. Și știți cumva din partea cui au fost trimiși?
-Nu domnule.
-Ok, mulțumesc.

Nu am de ales trebuie sa îl sun pe tatăl ei. Nu știu ce altceva sa fac, trebuie sai găsesc. Ii deschid telefonul și fac o poza  la ceea ce a scris după șterg și întru în agendă.  Wow... nu are decât un număr  "TATA". Apăs pe apelare și îl pun la ureche. După câteva secunde se aude o voce groasă.
-Sper ca e important de ma suni la ora asta..
-Bună ziua... nu apuc sa spun ceva ca începe sa vorbească iar.
-Cine ești și de ce ai telefonul fiicei mele?
-Domnule eu...
-Dacă fiica mea a pățit ceva nu știu ce fac cu tine. Dă-o la telefon imediat...

Începe sa turuie și deja ma enervează,  dacă nu ma lasă să vorbesc nu va afla ce sa întâmplat. Ma las de politețe și strig.
-Dacă ma lăsați sa vorbesc veți afla.
- Zi-mi mai repede...
-Sunt Marco Grous,  colegul fiicei dumneavoastră,  am sunat de pe telefonul ei deoarece l-am găsit împreună cu geanta și lucrurile ei în biblioteca ascunse. Pe telefon avea un mesaj pentru dumneavoastră, dar nu a apucat să-l trimită.  Nu vreau sa va îngrijorez dar eu cred ca a fost rapită....
-CUM?
-Am urmărit camerele de supraveghere ale facultății și cineva a editat înregistrările. E ca și cum fiica dumneavoastră nu a întrat în facultate.
-Cine a îndrăznit sa facă asta?
-Nu știu încă domnule, dar voi afla. Sper sa nu va supărați dacă va voi suna când aflu ceva.
-Aștept vesti.

Nu apuc sa continui ca îmi închide. Nu e de mirare ca lui Emily ii e frica de el, e rece și rigid. Departe de cum ar trebui să fie un tată.

În momentul asta stau în fata dulapului meu și ma uit la lucrurile ei. Nu am nici un indiciu, nu am nimik de unde sa pornesc. Sa ma gândesc, cine i-ar vrea răul? E drăguță și nu are prieteni , abia vorbește cu mine. Incepe sa ma doară capul, nu găsesc nimic care sa ma ajute și ca tot vorbeam de durere de cap, aud acea voce ce ma scoate din minți...
-Iubitule!
-Mendy, ce vrei?
-Nu te bucuri sa ma vezi?
-Am câteva probleme și nu am timp de tine.
-Hai iubitule , te fac eu sa uiți de orice problema.

Se prinde de gatul meu și pot spune ca e ca o menghina, se mai pot sa scap. După câteva încercări reușesc sa o dau jos de pe mine.
-Înțelege,  nu am timp de prostiile tale.
-Ești rău cu mine. Am sperat ca vei avea ochi pentru mine o data ce acea sarantoaca va ieși din peisaj....

....