Semn de CARTE

Capitolul 7

Ma uit la el și sunt pierduta în gândurile mele încât nici nu realizez ca ma joc cu parul lui și îl privesc fix în ochi. Acei ochi care pe alții i-ar speria și ar fugi, dar mie îmi oferă acea calmitate și stare de bine pe care numai o zi înnorată mi-o poate oferi.

Ma apropii ușor, fara sa realizez ce fac, dar sunt scoasa din transa de către telefon lui care  începe sa sune. Se ridica și eu cred ca sunt roșie la fata de la rușinea care o am, nu pot sa cred că am făcut asta, dar nu apuc sa zic nimic căci el intervine.
-Scuze, trebuie sa plec.

Nu spun nimic doar dau din cap și el îmi zâmbește apoi pleacă tastând ceva pe telefon. Stau și îl privesc pana iese din raza mea vizuala rămânând singura.

Îmi strâng căștile și vreau sa trec pe la biblioteca înainte de cursuri, nu știu de ce dar am un sentiment ciudat. Nu vreau sa se întâmple nimic azi.

Ma grăbesc spre locul meu și realizez ca încep să vina din ce în ce mai mulți copii pe aici, ma strecor fără sa ma vadă nimeni și iau cartea. Încep sa zâmbesc și sa citesc "STIU CA NU TE POT AJUTA MAI MULT, DAR AM UN CADOU PENTRU TINE. E IN CARTEA DE LANGA " mai citesc încă o data și nu îmi vine sa cred că mia făcut un cadou. Iau cartea și o deschid, iar în ea găsesc un semn de carte pe care scrie mare "ZÂMBEȘTE " și mai mic "CAND VEI CITI SPER SA TE GÂNDEȘTI LA MINE " Fără sa realizez zâmbesc și am un sentiment plăcut, îmi iau cadoul și-l pun în geanta, nu înainte de a scrie un MULȚUMESC. 

Ies pe ușa și zâmbesc, foarte drăguț din partea lui sa îmi facă asa ceva, dar gândurile mele sunt întrerupte de cineva care ma striga.
-Domnișoara Emily,  domnul director va așteaptă în biroul lui.
-Bine. Mulțumesc.

Nu mai spun nimik doar o urmez pe secretara pana la birou și nu pot sa nu ma gândesc la câte lucruri se puteau întâmpla de am fost chemată.  Poate a aflat tata ceva sau vrea sa ma verifice sau vrea sa ma transfere... offf prea mult stres .
Ajung în fata ușii și bat pana aud un întra.
-Bună ziua domnule, ma-ti chemat?
-Domnișoara Emily,  întra. Va așteptăm...
-S-a întâmplat ceva.... nu apuc sa spun ceva ca ma întrerupe
-O sa fiu direct, tatăl dumneavoastră dorește sa vă transfere în anul 2...
-Ce?...nu apuc sa îmi termin întrebările căci îmi suna telefonul și vad ca e tata.
-Puteți răspunde.
-Mulțumesc.  Da tată.... sunt aici....bine dar... știu.... da, am înțeles.

Nu pot sa cred că tata imi face una ca sta, as vrea sa plec de aici undeva și sa pot plânge cat pot eu, dar îmi mențin lacrimile pentru mai târziu și ma uit la director care aparent mai are multe sa îmi spună.
-Datorita circumstanțelor și politicii scolii trebuie sa dați câteva examene pentru a putea face transferul. În acesta perioada veți fi scutiți de ore pentru a învața.
-Noi? Care noi?
-V-am găsit cel mai bun student din anul 2 sa va ajute pentru examen.
-Nu este necesar domnule, ma descurc și singura.
-Tatăl dumneavoastră a fost deacord cu asta și cred ca v-ar prinde bine un ajutor.
În timp ce îmi explica, întinde mana care indica ceva in spatele meu și ma întorc. În acel moment incremenesc când îl vad pe Marco stand în picioare lângă dulap. Nici nu l-am văzut acolo când am întrat. 
-Dar domnule eu...
-Fără nici un comentariu. Acestea sunt regulile. Domnule Grous aveti grija de domnișoara Emily și sper la cele mai bune rezultate.
-Desigur domnule. O sa am grija sa treacă examenele.

Nu mai spun nimic, pur și simplu ma întorc și plec din birou cu Marco pe urmele mele. Nu pot sa cred că tata îmi face asa ceva, a fost deacord cu el. Nu e de bine, tata sigur știe ceva sau poate se întâmplă ceva și nu îmi spune. Am nevoie de o gura de aer, dar înainte sa o pot lua la fuga pana afara simt o mana care ma oprește.
-Emily.... tu ai auzit ceva din ce am zis eu.
-Scuze... eu...
-Uite... E ciudat și pentru mine ce se întâmplă, credeam ca nu e posibil sa sari un an, dar se pare ca tatăl tău își dorește mult de orice la convins pe director.
-El... aaaa..
-Nu trebuie să spui nimic bine, vreau sa te ajut . Ce zici dacă ne vedem mâine la biblioteca și începem.  Pentru azi cred că e destul.
-Bine... am nevoie de aer..
-Te însoțesc...

Mergem împreună afara și pot spune ca e mai bine. Toți sunt la ore și e liniște și pace. Marco nu pune nimic și cred ca e mai bine. Nu știu cum as putea explica totul și mai ales cele întâmplate azi.
După câteva momente bune de liniște îmi atrage atenția.
-Stiu ca vă suna ciudat dar ce zici dacă am merge la o prăjitură...
-Îmi pare rău, nu pot. Tata ar fi prea supărat dacă afla și nu vreau.
-Atunci am alta idee.
-Te rog, înțelege. Nu am voie multe lucruri, nu pot spune mai multe, nu vreau sa se întâmple nimic.
-Bine... nu te voi forță sa spui nimic, dar eu chiar vreau o prăjitură . Asteapta-ma în biblioteca.

Atât spune și vad cum o ia la fuga spre mașina lui. Nu știu ce pune la cale și sincer atâta timp cât nu sunt implicata nu ma interesează.
Ma întorc în biblioteca și îmi iau o carte pe care încep sa o citesc. Ce por spune sunt deșteaptă și prind repede nu știu de ce tata a vrut sa am un meditator.
Nu după mult timp apare si Marco cu o cutiuță în mână pe care o pune pe masa. Îmi ia cartea din mana și o pune deoparte pentru a desface cutia.
-Surpriză...
-Ce?
-Doar nu credeai ca voi manca singur.
-Dar...
-Nici un dar.... poftim. Mâncăm împreună. Dacă nu poți merge tu, voi aduce mâncarea la tine.
-Mulțumesc.... atât spun și zâmbesc. 
E foarte drăguț din partea lui sa facă asa ceva. Știu ca nu e bine ce fac și probabil o sa fie consecințe când ajung acasă, dar nu contează  e pentru prima data când cineva îmi face o surpriza de care eu nu știu.

Mâncăm și după ne pregătim de plecare, mașina deja ma așteaptă în fata porți. O zăresc și ma grăbesc sa plec pana nu ma vede vreo cineva. Marco ma însoțește, iar înainte de a urca ma oprește.
-Ne vedem mâine la biblioteca, dar dacă vrei pot veni la tine sa învățăm.
-NU... Mai bine aici. Trebuie să plec.
-Ok... pe mâine atunci.

Ma urc în mașină și nu vreau decât sa ajung acasă. Nu știu cum va reacționa tata când voi ajunge acasă  și sincer deja ma ia frica.
Timpul zboară când ai multe pe cap și nici nu realizez când ajung. La întrarea în casa ma așteaptă Marta.
-Buna ziua domnișoara, mâncarea e gata.
-Buna Marta. Mulțumesc.
-După masa domnul va aștepta în biroul său.
La auzul acelor cuvinte  îmi piere toată pofta de mâncare și în capul meu se învârtesc toate întrebările și posibilitățile cele mare rele care îmi pot trece prin gând acum. Pur și simplu îmi tremura picioarele și nu mai pot vorbi.  O las pe Marta în hol și ma îndrept spre scări.
-Domnișoara... nu mâncați?
-Nu mie foame....
Atât mormăi și ma îndrept cu pași grei spre biroul tatei. Inima începe sa îmi bata din ce în ce mai tare și simt cum picioare nu vor sa ma mai lase sa continui drumul. Într-un final ajung în dreptul ușii și îmi fac curaj sa ciocan, aud un "intra" și în acel moment deschid ușa și pășesc înăuntru...