Lasa-ma sa te iubesc

Capitolul 3

"Te-ai trezit deja?" Femeia o intreba. Era asezata pe canapea, in sufragerie, butonand laptopul. Era deja imbracata pentru birou.

"Mai am ceva de terminat si plec. Trec intai pe la sala apoi merg la birou... Ce e cu tine la ora asta?"

"Nu mai am somn. Ma tot gandesc..." ofta si strase mai tare cordonul halatului de noapte. Nu stia cum sa aduca in discutie ceea ce a auzit aseara. Stia ca o sa se supere daca deschide subiectul. De fiecare data se intampla la fel: ea incepea si Livie fugea pe usa.

"La ce?" Livie se ridica de pe canapea inchizand laptopul. Isi aranga camasa si isi incheie ceasul de la mana.

"Te-am auzit aseara."

Livie ofteaza.

"Nu ofta. Te rog. Zi-mi ca nu ai alungat din nou pe cineva. Te rog."

"Doar le-am zis celor de la birou sa imprastie un zvon. Atat. Nu vreau ca Vic sa isi bage nasul peste tot. Desi nu imi place, am nevoie de el la firma."

"Doar atat?"

"Ce vrei sa iti spun, mama? Ca nu vreau sa se intereseze de mine? Ca nu vreau sa se atinga de mine?.... Uite ce e. A inceput sa intrebe in stanga si in dreapta de mine. Cica i s-a pus pata pe mine."

"Si asta e un lucru rau?" femeia se aseza pe canapea, cu picioarele stranse sub ea. Era un subiect sensibil pentru Livie. Tot ce dorea e sa o vada linistita si sa aiba pe cineva care o sa iubeasca.

"Mama. Stii foarte bine ca nu caut pe nimeni. NU vreau nici o relatie. Mi-a ajuns tot."

"Doamne, esti om si ai nevoi. Ce ti-a ajuns? Ai avut vreun iubit ascuns pana acum si nu duci lipsa de nimic? Ce naiba? Tu te auzi?"

Era exasperata si incepea sa isi piarda cumpatul. Din nou, mama ei incepea

discursul despre iubiti si casatorie si sex.

"Mama. Am avut iubit si sot si.... nu mai am. Stii foarte bine cat am suferit cand a murit George. NU vreau din nou!" avea lacrimi in ochi si intoarce privirea spre comoda de langa semineu. Inramata, poza lui facuta la botezul celui mic....isi aduce aminte de ei, toti, fericiti si o lacrima i se prelinge pe obraz.

"Iubito, George e mort. Trebuie sa iti continui viata ."

"Mama...."

"Gata, nu mai zic nimic.... Macar arata bine?" Vocea jucausa a mamei o facu sa rada instantaneu. Isi sterge lacrimile cu dosul palmei.

Da din cap afirmativ.

"Inalt, solid, brunet cu ochi albastri."

"Oooo..... si il lasi sa fuga? Ai zis ca i s-au aprins calcaiele?"

"Asa se aude, dar nu cred..."

"Fiindca eu am facut o fata urata?" Sarcasmul mamei ii era atat de familiar. Se tachinau des si asta era o metoda prin care Gabriela isi obliga fata sa faca exact ce dorea ea, iar Livie se conforma de obicei.

"Exact. Nu te uita asa la mine, mama, nu am nici o sansa. Cel mai probabil se culca cu mine si apoi dispare."

"Macar se racoresti!"

"MAMA! Doamne, te auzi ce spui? Chiar nu discut asta cu tine..."Ridica mainile in defensiva si se indreapta spre usa, tinand in mana geanta cu laltopul si in cealalta geanta de la sala.

"LIvie! Promite-mi ca-i dai o sansa. Te rog."

Se intoarce ofticata spre mama ei. O intelegea. Orice mama vrea sa isi vada copilul fericit. De 2 ani, o tachina non-stop sa isi gaseasca pe cineva cu care sa fie fericita si ea, bineinteles, a ocolit subiectul. Acum o punea sa promita. Promisiunile erau slabiciunile lui Livie. Daca promitea ceva, se tinea de cuvant.