Gânduri criminale

Jurnalul

-Iubito, unde ai fost? Am fost ingrijorat.

-Am fost la Mathew, nenorocitul ala nu vrea sa imi spuna unde s-a mutat mama.

-Ti-a facut ceva? Te-a ranit?

-Nu... Sunt in regula, as vrea doar sa o gasesc pe mama.

A trecut mult timp de cand nu am mai vorbit cu ea, nu imi pasa ca el se intelege mai bine cu mama, vreau doar sa vorbesc cu ea, mi-a lipsit. Sunt curioasa totusi unde mi-a pus jurnalul, sper doar sa nu-l fi deschis, cu siguranta vreau ca acea parte din viata mea sa fie stearsa, iar pentru asta ar trebui sa ard jurnalul ala.

-Ma intorc sa imi caut jurnalul la ea acasa, vrei sa vii cu mine?

-Iubito as vrea, numai ca trebuie sa ma intalnesc cu niste fosti colegi de facultate, vor sa isi deschida o afacere si au nevoie de un avocat, s-ar putea sa fie ceva banos sa stii.

-Oh... Pai okay, ma voi duce singura acolo.

-Iti chem un taxi?

-Mnu... Voi lua motocicleta.

-Mi se pare un mijloc de transport nesigur iubito... Ai mare grija si nu te strecura printre masini, am nevoie de tine intreaga diseara.

Las un mic zambet sa imi incolteasca fata si plec dandu-i un sarut scurt lui Damian. Pornesc motorul si plec de pe loc dupa ce imi pun casca si ma asigur ca totul este in regula. Dupa minute in trafic, ajung la casa mamei, cu mainile tremurande deschid usa si o inchid imediat, se simtea ciudat in casa asta, si oricat de mult o dispaceam nu pot sa suport ca nu mi-a spus cand si unde s-a mutat. Am intrat in camera ce timp de ani mi-a tinut companie, mirosul de flori de cireş era inca acolo, insa toata mobia era acoperita cu folie de plastic. Gandul ma ducea la unul dintre acele filme de groaza cand fata este singura apoi o entitate isi face simtita prezenta si -

-Ce cauti tu aici? Abdomenul sau bine facut ma face sa salivez dar cum ii vad fata o senzatie de scarba ma invadeaza?

-Eu? Ce faci tu aici?

-Pardon? Am locuit aici pentru ani intregi.

-Crede-ma, trebuie sa pleci. Acum.

-Nu voi pleca doar pentru ca asa ai spus tu.

-Fie. Atunci eu raman aici, pana cand tu pleci.

Incerc sa ii ignor privirea insa este mult prea greu, inima incepe sa imi bata mai tare, problema e ca nu din cauza frigului ce brusc a umplut intreaga camera, ci din cauza ochilor sai.

-Daca iti cauti jurnalul, nu are rost. Nu il vei gasi aici.

Atunci beculetul mi se aprinde. EL. El l-a luat. La el se afla.

-Daca nu mi-l dai ma jur ca...

-Ca ce? Ce ai de gand sa-mi faci? Ce ai putea tu sa imi faci, huh?

-Oh, poate partea aceea e de mult ascunsa, dar stii foarte bine ca mine cat de a dracului pot fi daca ma enervezi.

-Da sigur... Iar eu sunt inghetat de frica.

Astept momentul in care se va intoarce cu spatele si sar. Incep sa il lovesc in piept si in acelasi timp sa il strang cu picioarele pentru a nu cadea, tot ce face el insa este sa rada.

-Ar trebui sa plangi, nu sa razi.

-Te rog, mai mult ma gadili decat ma lovesti.

-Merge pana in fata patului unde ne arunca pe amandoi si incepe sa ma gadile, eu incerc sa ma feresc, insa norocul nu e de partea mea, astfel nemaiputand de ras . Fata lui se opreste la doi centimetri departare de a mea,putand astfel sa ii simt respiratia mentolata.Ma pierd in ochii sai pana cand soneria telefonului ma trezeste. Plec imediat in locul unde am fost chemata de catre Damian nemaibagand in seama nimic altceva. Hah, asta a fost aproape, prea aproape, abia am reusit sa imi recapat respiratia.