Gânduri criminale

Epilog

 DUPA 10 ANI

Mattew 

       Privesc autostrada si nu imi venea sa cred, sunt liber. Zece ani petrecuti in penitenciar si-au lasat amprenta asupra mea cat si asupra gandirii mele. Eram schimbat si nu doar mintal cat si trupeste. Am renuntat la toata ideea ca viata e de rahat, am renuntat sa imi las parul lung si nespalat ca sa atrag 'gagici' ei bine nici nu aveam ce gagici sa atrag acolo avand in vedere ca singurele puicute care erau ascundeau in pantaloni aceeasi bijuterie ca si mine. Inteleg viata altfel si sunt gata sa o iau de la capat. Voi face facultatea de economie si voi folosi dreptul pe care il detin asupra companiei mamei pentru a reveni la postul pe care acum zece ani l-am refuzat. 

   Imi deschid nasturul camasii albe si o privesc pe femeia de langa mine. Luasem autobuzul, nu aveam pe cine sa chem sa ma ia, toti au uitat de mine cat timp am fost inchis.Cel care mai venea din cand in cand era Max care habar nu avea ca azi voi iesi.Are o familie si o iubeste. Nu regret faptul ca nu a putut veni de prea multe ori la mine, l-as fi indepartat de gemenii sai si asta era ultimul lucru pe care mi-l doream.Mi-a spus de Sophia si de faptul ca s-a mutat in New York, mi-a spus ca are un baiat frumos.

    Dupa cateva ore intregi ajung la fostul meu apartament si observ totul exact cum l-am lasat.Ma schimb in niste haine mai comode apoi nu mai astept nimic si cobor la florarie si ma indrept catre mormant.M-am gandit la asta de cand am intrat acolo.Mergeam rapid nebagand in seama furtuna care se apropria, nu prea imi pasa.Asez florile deasupra mormantului si apoi aprind lumanarea care cred ca urmeaza sa fie stinsa de vantul care s-a intetit.Ma asez la radacina copacului si incep sa ii povestesc totul.Apoi imi aduc aminte de ea,de fata care mi-a stat in ganduri zece ani,care chiar daca m-a parasit, in mintea mea si in sufletul ei sunt sigur ca nu a facut-o niciodata.Revin cu picioarele pe pamant cand aud tunetul si ma grabesc inspre casa.Trebuie sa arunc cateva lucruri.

Sophia

-De ce nu te duci afara sa te joci,puiule?

-Ceilalti copii nu ma plac.

-Scumpule crede-ma ca daca te vor cunoaste te vor placea.

-Dar imi e frica.

-Frica e doar unul dintre monstruletii aia pe care obisnuiai sa ti imaginezi ca sunt sub patul tau cand erai mai mic.Frica nu exista.

     Caleb zambeste si iese afara incercand sa vorbeasca cu ceilalti copii.Stam in New York si totul se petrece mult prea rapid,nici nu am realizat ca peste cateva luni va fi ziua lui si cat de mult a crescut.Eu si sotul meu continuam sa traim impreuna,nu pot spune ca sunt fericita cu el.Nu mai suntem asa de mult timp.Am aflat ca m-a inselat acum cateva luni cu secretara sa si nu m-as mira ca in acest moment sa o faca din nou.Noi nu am mai avut parte de dragoste de cateva luni bune iar singurul motiv pentru care inca ne prefacem ca ne mai leaga ceva este micul print extrem de sensibil.

       Caleb nu este copilul lui, poti vedea de la o posta asta si totusi s-a abtinut sa  nu zica ceva.Presupun ca nu ii pasa atat de mult.Fata de acum zece ani totul s-a schimbat, de cand cu promovarea lui si copilul si afacerile ce par ca ii aduc cat mai multi bani petrece mai putin timp acasa iar Caleb incepe sa ii duca dorul omului pe care il crede tatal sau.

     Dimineata asta imi beam cafeaua si ma uitam la stiri.Ceva m-a facut sa imi cada cana din mana si primul gand mi-a fost sa imi fac bagajul, sa il iau pe Caleb si sa plecam inapoi la casa mamei sa avem putina grija de ea.Iar asta fac acum.Imi fac mie si baiatului meu bagajul.

 -Unde pleci?Pleci la el,nu?

 -Are dreptul sa stie plus ca trebuie sa mai trec si pe la  casa mamei.

-Spune-i lui Caleb ca eu a trebuit sa plec intr-o calatorie de afaceri.Cand te intorci semnam actele de divort.

    Mi-a scuipat cuvintele in fata si mai fericita de atat nu puteam sa fiu,am auzit motorul Range Roverului pe care il conducea si mi-am dat seama ca acea calatorie de afaceri la care facea referire este o calatorie la secretara sa.Casnicia noastra trebuie pusa in trecut si aruncata.

Autoare

       Caleb isi tinea mama de mana speriat de imprejurimi. A adormit la scurt timp dupa ce au ajuns la casa bunicii iar Sophia a hotarat sa plece catre barbatul pe care fara sa vrea inca il iubeste exact ca in urma cu zece ani.Bate la usa lui asteptand pana cand un barbat cu muschi si barba,tuns la moda intr-un tricou negru ce ii evidentia muschii ii deschise usa. La vederea ochilor lui albastrii impietrise, la fel si el la vederea ei. Ea era imbracata intr-o rochie de un roz pal pana la genunchi incaltata cu o pereche de pantofi negri ce ii aduceau barbatului aminte de ultima lor intalnire.

-Sophia?Ce cauti aici?

-Ceva ce credeam ca detestam dar de fapt iubeam.Ceva ce iubesc inca.

-Cum ramane cu sotul tau?

-Sa il lasam la o parte.Mattew...trebuie sa-ti cunosti copilul.

       

       Si nu stiu daca acum sunt casatoriti,nu stiu daca sunt despartiti dar sunt sigura de un lucru.Nu poti fugi de destin oricat ai incerca.Ce destinul odata uneste nimeni nu poate sa desparta.Asa ca scumpilor, cand dati de ceva ce stiti ca este necesar vietii pe Pamant cum ar fi iubirea sa nu renuntati la ea oricat de greu si complicat ar fi.E adevarat ca orice lucru are cate un sfarsit insa nu trebuie sa il grabiti sa se sfarseasca, lasati viata sa va ia prin surprindere in cele mai cumplite momente ale vietii voastre si nu regretati absolut nimic.Trecutul,prezentul si viitorul sunt doar pentru decorul vietii.Iubirea si suferinta impanzesc sufletul si astfel ne creeaza pe noi.