Al doilea volum al seriei Trădările inimii
A trecut un an și jumătate de când Aleydis, sora bastardă a regelui elfilor, a ales că nu are nevoie de aprobarea nobilimii și a decis să-și continue relația cu Prințul Hendrik din Feleris. Dar, acum...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Kasehlia pare mult mai diferită decât Hendrik și-o amintește. Cumva, frunzele copacului par mai verzi, iar crengile mai puternice. Poate vedea elfi pe străzi, vorbind și râzând, deși nimeni nu se ține de mână și nimeni nu merge braț în braț. Obiceiurile elfilor mereu i s-au părut reci, distante.
— Milduin se ocupă momentan de prizonier, bunica lui Aleydis spune. Siryilia, cât mi-aș dori ca Arima să fie aici!
Cu aceste vorbe, bunica regelui pune un braț pe umărul reginei. Arima o fi fost cineva din familia ei?
— Și eu, regina Indira șoptește. Și eu.
— Dar o avem pe Indira, Linnea adaugă. Și tu ai același har ca mama ta.
Linnea îl conduce pe niște crengi largi spre o încăpere care pare să fie un atelier. Atelierul în care regina și copii ei petrec destul de mult timp. Acolo, Milduin era aplecat asupra unei cărți. Hendrik are încredere în talentele vindecătorului, dar nu poate spune exact că îl place cum acesta a arătat un mare entuziasm când Rosalya risca să moară. Îl poate înțelege, dar asta nu înseamnă că îl place.
— Linnea! Vindecătorul exclamă. Vai, dar ce mă bucur să te văd. Cum mai ești? Este totul bine?
Milduin pare să nu îi observe absolut deloc, vorbind cu Linnea câteva clipe.
— Am venit să-l vedem pe prizonier, îi spune Linnea. Este aici, corect?
— Desigur. Numele, din păcate, nu am reușit să i-l aflăm.
Milduin îi conduce spre o altă încăpere de lângă atelier, unde un bărbat stătea pe un pat, uitându-se la pereți. Hendrik a auzit descrierea a ceea ce i s-a întâmplat bărbatului, dar nici asta nu l-a pregătit pentru ceea ce a văzut.
În primul rând, bărbatul era anormal de slab, ca și când nu a mâncat bine de foarte mult timp, ceea ce probabil era adevărul. Nu avea unghii la mâini și în jurul încheieturilor avea urme de lanțuri neobișnuite. Urme de lanțuri care, după descrierea reginei, au fost atașate de pielea lui. Părul său brunet avea fire albe, iar Hendrik era sigur că bărbatul avea mai mult de cincizeci de ani.
Regina Indira se așează pe pat lângă bărbat, mâna ei stânga pe obrazul lui, iar cea dreaptă pe brațul prizonierului. O strălucire verde palidă apare în jurul palmelor sale.
— Ai venit pentru a ne da un avertisment, regina spune, vocea ei blândă. Și pentru asta vom fi mereu recunoscători, dar, dacă speram să supraviețuim, trebuie să știm mai multe despre acești monștri.
Bărbatul începe să clatine din cap într-un mod disperat, dar regina adaugă:
— Dacă vrei ca ceea ce ți-au făcut ție să nu i se facă altcuiva, trebuie să ne spui.
